Semifabricate din alamă
Benzile și tablele subțiri din alamă sunt semifabricate obținute prin laminare la rece, având conductivitate electrică și termică bune, deformare la rece și ambutisare bune, capacitate bună de electroplacare, lipire și sudare perfecte și rezistență bună la coroziune.
- Descriere Produs
- Producator/Brand
- Reprezentant/Dealer
- Reviewuri
Descriere
Benzile și tablele subțiri din alamă sunt semifabricate obținute prin laminare la rece, având conductivitate electrică și termică bune, deformare la rece și ambutisare bune, capacitate bună de electroplacare, lipire și sudare perfecte și rezistență bună la coroziune. Domeniile de utilizare frecvente ale benzilor din alamă sunt industria electrică și electronică, industria auto, construcții, industria de apărare, producția de chei, monede, decorațiuni, bijuterii sau design interior, în timp ce ale tablelor din alamă sunt industria mobilei, design interior, ambalaje cosmetice, componente pentru industria de electricitate, industria de armament, rondele monetare, medalii și bijuterii.
Plăcile din alamă sunt semifabricate obținute prin laminare la rece in gama dimensională 8 - 35 mm și laminare la cald în gama dimensională 8 – 200 mm, având capacități excelente de prelucrare la cald și forjare, prelucrabilitate excelentă prin strunjire, găurire și frezare, nituire, sertizare, sțanțare, electroplacare, stanare, lipire cu aliaje de lipit și mai puțin bune in privința sudării cu arc electric și laser, sudarea de rezistență fiind bună. Rezistență bună la coroziune în atmosferă industrială, apa dulce sau maritimă și nu are rezistență la acizi. Plăcile sunt utilizate pentru componente mecanice de precizie, industria electrică, turbine eoliene, design, ornamente, embleme, plăci gravate.
Barele din alamă sunt semifabricate obținute prin presare la cald și tragere la rece, având proprietăți excelente de strunjire, prelucrare la cald prin ambutisare (forjare), electroplacare, stanare și lipire, rezistență bună la sudura în puncte și mai puțin bună la sudura cu arc electric sau laser.
Alama este rezistentă la substanțele organice, compuși neutri sau alcalini, dar se corodează ușor în atmosferă amoniacală și solicitare mecanică și trebuie acordată atenție sporită la dezincificarea în ape calde și acide.
Barele din alamă pot folosite pentru aparatură de măsură și control, fitinguri pentru instalațiile de apă și gaze, feronerie și sisteme de încuietori, piese mecanice de precizie, ceasornicărie, automotive, aparataj electric, arhitectural, desing interior, industria mobilei, corpuri de iluminat.
Color Metal oferă țevi de alamă pentru industria construcţiilor, vehiculări de lichide, gaze, pentru industria auto (combine frigorifice), industria electrotehnică, bucşe, elemente de îmbinare, echipamente, țevi de condensare, dispozitive folosite în mediu marin, decoraţiuni interioare (mobilă, lămpi, balustrade) etc.
Producator:   Color Metal
Produs vandut de:  
Review-uri
Fii primul care scrie un review
Acorda o nota