Cu ocazia acestei conferinţe se va urmări identificarea şi definirea cadrului economic pentru politicile româneşti în domeniul energiei din următoarea etapă de evoluţie a sectorul energetic, din punct de vedere al sustenabilităţii, precum şi identificarea modelelor şi oportunităţilor de afaceri din sectorul energetic şi domenii conexe acestuia în următoarea perioadă, prin prisma politicilor de sustenabilitate asumate atât la nivel european, cât şi naţional sau regional.
Un alt aspect important ce va fi abordat îl constituie identificarea surselor şi modalităţilor de finanţare disponibile pentru proiecte şi afaceri sustenabile în sectorul energetic.
Reprezentanţi ai autorităţilor romane şi companii private ce au dezvoltat sau care doresc să iniţieze proiecte proprii de eficienta energetică, se vor întâlni în cadrul acestui eveniment interactiv alături de consultanţi şi furnizori de echipamente şi tehnologii.
Discuţiile vor fi structurate pe trei paliere de activitate: legislaţia românească în domeniul eficienţei energetice, tehnologii şi soluţii de implementare a proiectelor, precum şi exemple de succes ale acestor proiecte din sectorul industrial.