Total articole: 52

de Mircea Badut 12 decembrie 2022

QGIS — o soluție gratuită şi robustă

Deplasarea de paradigmă venită dinspre lumea Linuxului la sfârșitul mileniului trecut prin conceptul ,,open-source’’ avea să amprenteze până și segmentul software-urilor de aplicații profesionale. Vă prezentăm în cele ce urmează un software din familia sistemelor geo-informatice (GIS) și care – deși foarte capabil și robust – se poate folosi în mod gratuit.

de T&T 12 decembrie 2022

Companiile din Europa Centrală investesc în cercetare-dezvoltare

Companiile din Europa Centrală intenționează să investească în activități de cercetare-dezvoltare, în următorii doi ani, sume anuale similare cu cele alocate activităților de acest gen în ultimii trei ani, iar 25% dintre acestea plănuiesc să aloce sume mai mari în acest scop, conform studiului Deloitte Central European Corporate R&D Report 2022, realizat în șapte țări din regiune, inclusiv în România. Pe termen mediu, companiile participante sunt mai optimiste – 40% estimează că în următorii trei-cinci ani vor investi mai mult în acest domeniu decât în anii anteriori.

de T&T 12 decembrie 2022

Continental extinde unitatea de producție automotive din Timișoara și o dezvoltă într-o megafabrică

Continental a finalizat construcția celei de-a treia extinderi a fabricii de componente electronice din Timișoara, cu o investiție de aproximativ 40 de milioane de euro. Odată cu noua investiție, suprafața de producție va crește cu peste 7.000 de metri pătrați, ceea ce înseamnă un plus de peste 60% al spațiului (se va ajunge la circa 18.000 de metri pătrați pentru producție). De asemenea, au fost adăugate locuri de parcare, o zonă tehnică, birouri și o zonă verde.

de T&T 12 decembrie 2022

Porsche Engineering deschide un nou birou în Timișoara, urmând să se extindă în continuare

Compania Porsche Engineering, furnizor de servicii tehnologice și subsidiară deținută în totalitate de Porsche, anunță deschiderea oficială a noii sale locații fizice în Timișoara – cu planuri de creștere pe termen lung. Compania, care are un alt birou de cercetare-dezvoltare în Cluj-Napoca, își propune să recruteze peste 100 de angajați în România în 2023, dintre care 50 de dezvoltatori și ingineri software sunt planificați să fie angajați la Timișoara.

de Leonard Rizoiu 12 decembrie 2022

Industria tehnologiei şi provocările de HR: Recrutarea şi deficitul de talente

Din martie 2020 și până astăzi, departamentele de Resurse Umane din companii au avut de înfruntat numeroase provocări. Deși multe dintre cele contextuale și-au găsit soluționare imediată, forțată de împrejurări, o parte au căpătat alte și alte forme, con­tinuând să pună presiune chiar și pe cei mai pricepuți specialiști și manageri.

de T&T 12 decembrie 2022

Competențele în domeniul IT, factor determinant pentru viitorul educației în societatea digitală

Mai bine de jumătate (60%) dintre organizațiile de la nivel global susțin că lipsa competențelor TIC este una dintre principalele cauze care blochează transformarea digitală, arată un studiu IDC. Importanța acestora pentru viitorul educației în societatea digitală este subliniată, de asemenea, și în cadrul Digital Futures Index, un raport realizat de Microsoft potrivit căruia statele cu un nivel ridicat de competențe digitale în rândul cetățenilor au economii mai competitive și oferă o mai bună calitate a vieții.

de T&T 12 decembrie 2022

Ce joburi s-au căutat în 2022 În topul preferințelor: pozițiile de inginer, contabil și șofer

Aproape 8,5 milioane de căutări au fost făcute, de la începutul anului, pe eJobs.ro de către candidații aflați în căutarea unui loc de muncă. Cu o medie de 35.000 de joburi nou postate în fiecare lună, 2022 a fost cel mai bun an pentru piața muncii din acest punct de vedere, în timp ce numărul de aplicări atrase ajunge la aproximativ 10 milioane până în acest moment.

Vezi toate editiile