de
Onut Iliescu
22 mai 2017
Cu Demo Metal, noi organizatorii, companiile participante şi vizitatorii recuperăm împreună ceva. Ceva ce ne lipseşte în acest spaţiu - România, chiar fără să putem numi. Ceva ce fiecare a pierdut, fără să fi conştientizat poate, odată cu competiţia, să spunem – istoria, tradiţia, comunitatea şi comuniunea profesională naţională şi locală.
de
ABB Romania
17 mai 2017
Compania ABB, lider mondial în tehnologii energetice şi de automatizare a lansat YuMi, primul robot cu două brațe, cu adevărat colaborativ, în cadrul unei expoziţii interactive care s-a desfăşurat în Bucureşti, la sfârșitul anului 2016.
de
Camera de Comert si Industrie Romano-Germana (AHK)
17 mai 2017
Pentru economia germană, România este un partener economic strategic. Relațiile economice bilaterale au crescut și în 2016, după cum indică actualele cifre publicate de Institutul Național de Statistică (INS), Germania rămânând astfel partenerul economic nr. 1 al României. Importurile din Germania au însumat anul trecut 13,8 mld. EUR (+10,5%), iar exporturile 12,3 mld. EUR (+14,6%). În total volumul comercial între cele două state a fost de 26,1 mld. EUR (+12,4), ceea ce înseamnă peste 20% din totalul comerțului exterior al României – tendință în creștere.
de
Allmetech Tools & Machines
17 mai 2017
Producătorul american de maşini-unelte Hurco introduce în România, prin compania Allmetech, brandul Takumi, cu precizie şi viteză de prelucrare ridicate.
de
Corneliu Gornic
17 mai 2017
Târgurile de mașini-unelte (cum este EMO) nu reprezintă doar ocazia de a vedea de aproape cele mai inovative soluții, dar și locul și timpul în care mai multe comunități (producători, comercianți, structuri de C&D, unități de învățământ de diverse grade), structuri profesionale sau guvernamentale, presă scrisă sau audio-video se întâlnesc, discută, fac schimb de opinii, adună date pentru viitoare rapoarte (și nu în ultimul rând ,,trag cu ochiul") etc [137].
de
Hexagon Manufacturing Intelligence
17 mai 2017
În data de 30 martie, s-a desfășurat ceremonia oficială pentru inaugurarea centrului de precizie din București al Hexagon Manufacturing Intelligence România. Ceremonia a marcat transferal oficial al serviciilor de metrologie către un nou centru de precizie și a punctat trecerea de la partenerul local de distribuție, Micro-Top, la Hexagon Manufacturing Intelligence.