Total articole: 43

de Corneliu Gornic 11 martie 2014

Cum se alege o maşină-unealtă (III)

Investiţia într-o maşină-unealtă CNC nu ar trebui să pretindă existenţa unor nervi de oţel. Dar pentru firmele mici şi mijlocii, care, pentru a rămâne competitive în domeniul, în profilul lor de activitate, au nevoie atât de creşterea productivităţii, cât şi de flexibilitate, nevoia unor astfel de nervi este reală [2].

 

de Tudor Chiper 11 martie 2014

Technology Signus 1995, decizii înţelepte, investiţii corecte

Istoria companiei Technology Signus 1995 s.r.l. începe (aşa cum se poate uşor deduce şi din denumirea sa) în anul 1995, astfel, în 2015 se împlinesc 20 de ani de la fondarea sa. Compania a început, iniţial, ca furnizor de soluţii IT în domeniul industrial, iar apoi a început să se implice în partea de prelucrări mecanice prin aşchiere.

 

de Leonard Rizoiu 11 martie 2014

Radiografia recrutării în domeniul tehnic, în anul 2013

În încercarea noastră de a face o retrospectivă a dinamicii pieţei recrutării în domeniul tehnic (ingineri, specialişti tehnici), dar şi din domeniul producţiei (de la nivel de responsabilitate medie până la nivelul poziţiilor înalte), observăm o uşoară scădere în anul 2013, când media personalului tehnic recrutat la nivelul României a fost în jurul cifrei de 520, în scădere faţă de anul 2012, când, în medie, se re

de Cosmin Safta 11 martie 2014

Noile funcţii ale laserului cu fibră

Prin multiple inovaţii, Bystronic măreşte gama de funcţii ale maşinii de tăiat cu laser cu fibră BySprint Fiber. Acest lucru semnifică faptul că domeniile de prelucrare care au fost limitate, până în prezent, au putut fi extinse în mod semnificativ, conducând la o eficienţă sporită în domeniul tăierii tablei, utilizând tehnologia laser.

de Seco Tools 11 martie 2014

Seco, noi produse lansate pe piaţă

Acţiunile şi măsurile adoptate de către Seco sunt luate pentru a veni în întâmpinarea cerinţelor cu care clienţii din ziua de azi  se confruntă. Echipa noastră globală deserveşte majoritatea segmentelor industriale, indiferent de poziţionarea lor geografică, îmbunătăţind încontinuu cunoştinţele privind tendinţele de pe fiecare piaţă în parte.

de Marius Dan 11 martie 2014

Lean 6 Sigma, leadership, bune practici, problem solving

În cadrul acestui articol vom propune o nouă abordare a Metodologiei Lean 6 Sigma, bazată pe experienţa lectorilor firmei sc CALITOP srl, în cadrul unor proiecte de dezvoltarea resurselor umane în contextul creşterii eficienţei companiilor (cu predilecţie a celor din domeniul automotive).

Vezi toate editiile