Cum să evoluezi în domeniul tehnic?

Automatizari

de Smc Romania

Cum să evoluezi în domeniul tehnic?

În concordanță cu strategia generală a Corporației, SMC România oferă posibilitatea atât pentru personalul propriu, cât și pentru cel al clienților activi sau potențiali, de a se specializa în domeniul acționărilor și automatizărilor industrial prin cursuri de scurtă durată, organizate în cadrul propriului centru de formare tehnică.

Sesiunile de training sunt susținute de specialiști cu experiență din învățământul superior sau din industrie și sunt completate cu aplicații practice pe standuri didactice, dotate cu echipamente industriale din gama SMC.

Cursurile de instruire realizate de SMC România sunt concepute pentru personalul tehnic al cărui sector de activitate principal este domeniul industrial. Obiectivul acestora constă în creșterea gradului de pregătire profesională al participanților, dar și în reducerea tuturor costurilor.

,,Tematica cursului acopera situațiile pe care le întâlnim în activitatea curenta. Lectorul ne-a prezentat cursul în mod clar, logic, ceea ce m-a ajutat sa înțeleg cadrul normativ specific, în consecința ma declar mulțumit de noțiunile pe care le-am dobândit la curs.”

Sesiunile de training incluse în programul de formare tehnică sunt structurate pe două nivele de pregătire: nivelul de bază și nivelul avansat și pot fi organizate la oricare dintre centrele companiei din orașele București, Arad, Craiova sau la sediul clientului, la solicitarea acestuia. Cursurile celor două nivele au durata de 3 zile a câte 6 ore și se adresează grupurilor țintă formate din muncitori, tehnicieni sau ingineri din sectorul industrial.

,,Cursul a fost foarte bine structurat din punct de vedere logic. Conține un nivel excelent de cunostințe teoretice. A avut o buna aplicabilitate practica.”

Nivelul de bază propune trei domenii de instruire, și anume Introducere în pneumatica industrială, Electropneumatica industrială, precum și Acționări și comenzi pneumatice. Cea de-a doua treaptă de pregătire include cursurile SMC din nivelul avansat, oferind îndrumare și cunoștințe pentru Tehnica vacuumului, Aparatura pentru industria de proces și Dimensionarea componentelor și sistemelor pneumatice.

În plus, pentru completarea cunoștințelor tehnice, Grupul SMC a dezvoltat programul de training via Internet „SMC e-Learning”, ce cuprinde peste 120 module de curs, structu rate pe patru nivele. Platforma noastră online poate fi accesată gratuit de către clienții SMC România ce parcurg cursurile de training tehnic.

,,Un training foarte complex! Teorie si practica de excepție, susținute de profesionisti!”

La finalizarea programului de training, fiecare participant primește un atestat eliberat de SMC România și recunoscut la nivel internațional de Grupul SMC, în care sunt specificate competent ele obținute prin absolvirea cursului.


Accept cookie

Acest site web utilizează module cookie în scopuri funcţionale, de confort şi statistică.

Dacă sunteţi de acord cu această utilizare a modulelor cookie, faceţi clic pe "Da, sunt de acord". Termeni si conditii

Nu sunt de acord Accept doar cookie functional Da, sunt de acord