Hervex 2011

Automatizari

de T&T

Hervex 2011
Timp de două zile, în perioada 9 - 11 noiembrie, Hotel Cozia, din staţiunea Călimăneşti Căciulata, a găzduit cea de-a XIX-a ediţie a ,,Salonului Internaţional de hidraulică şi pneumatică, sisteme de etanşare, mecanică fină, scule, dispozitive şi echipamente electronice specifice, mecatronică’’. Acesta a reunit, alături de reprezentanţi ai unor prestigioase Universităţi tehnice şi Institute din România şi reprezentanţi din 9 ţări europene cu tradiţie în domeniul hidraulicii şi pneumaticii. Pe lângă specialiştii români şi europeni invitaţi la eveniment, o noutate cu care au venit organizatorii a fost invitaţia lansată către generaţia de mâine a hidraulicii. Astfel, în mijlocul specialistilor din domeniu şi-au găsit loc şi câteva zeci de elevi fascinaţi de universul şi potenţialul hidraulicii şi pneumaticii.
 
HERVEX, cea mai importantă reuniune ştiinţifică internaţională în domeniul Fluid Power din România, oferă o platformă comună pentru prezentarea şi discutarea tendinţelor de inovare în Fluid Power, pentru producători, comercianţi, utilizatori şi oamenii de ştiinţă. Tema celei de-a 19-a ediţii a HERVEX 2011 a fost „Eficienţa energetică în Fluid Power”.
Evenimentul a fost organizat de Institutul de Cercetări pentru Hidraulică şi Pneumatică din Bucureşti – INOE 2000-IHP şi Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea, România – CCIVL, în parteneriat cu:
  • Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti;
  • Universitatea Tehnică ,,Gh. Asachi”din Iaşi; 
  • Institutul PIA din Aachen - Germania;
  • Universitatea din Wroclaw – Polonia.
Tot în cadrul Hervex este organizat şi Salonul Regional al Cercetării, ajuns anul acesta la cea de-a 4 ediţie, organizat cu sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Cercetare ştiinţifică, cu care Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea a avut o colaborare excelentă de-a lungul anilor şi care susţine financiar organizarea părţii de expoziţie a firmelor inovative, a institutelor de cercetare, a centrelor de cercetare din cadrul Universităţilor Politehnice din România. În 2012, la cea de a XX-a ediţie a HERVEX, după cum au precizat organizatorii, se doreşte organizarea unei ediţii jubliare deosebite, la care să participe un număr mult mai mare de specialişti.
__________________________________________________________

Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Da, sunt de acord