Igienă şi productivitate în industria alimentară

Automatizari

de Festo

Igienă şi productivitate în industria alimentară

Obiectiv: automatizări eficiente, sigure şi igienice.

Soluţia Festo: produse, sisteme şi servicii pentru întregul proces de producţie

Producţia industrială alimentară trebuie să respecte cele mai înalte standarde de igienă şi, în acelaşi timp, să îşi menţină productivitatea. În mod evident, aceleaşi cerinţe severe şi aceleaşi performanţe ridicate se cer şi  din partea componentelor care intră în construcţia echipamentelor de producţie, mai ales în zonele  de contact cu alimentele şi zonele ce pot fi stropite, care necesită condiţii aseptice.

Fiind un partener cu experienţă îndelungată şi bogată în domeniul tehnologiilor de automatizare, Festo are competenţa necesară şi o înţelegere aprofundată a tuturor proceselor implicate în industria alimentară, oferind un portofoliu complet de produse, sisteme şi servicii pentru automatizările de proces şi de fabrică.

 Siguranţa alimentară obţinută cu uşurinţă

Standardele şi directivele din domeniul siguranţei alimentare asigură consumatorul că alimentele pot fi consumate cu încredere. Implementarea acestor standarde şi directive în procesele de producţie reduce, încă de la început, riscul atât pentru producător, cât şi pentru consumator.

Festo contribuie la implementarea eficientă a normelor de siguranţă alimentară prin produse şi soluţii igienice care protejează consumatorul şi renumele producătorului.

Mai jos, vă prezentăm două caracteristici inovatoare pentru o producţie sigură şi eficientă:

1.   Sistem de amortizare auto-reglabil la poziţia de capăt PPS

Amortizare pneumatică auto-reglabilă PPS: fantele longitudinale permit eliberarea aerului, obţinând o amortizare lentă în poziţia de capăt, chiar şi sub sarcini dinamice. În plus, PPS nu necesită şuruburi de reglare a amortizării, unde ar putea să se acumuleze resturile alimentare şi  murdăria, evitând, astfel, potenţialele surse de infestare.

 

 

 

2.   Sistem modular de etanşare

Pentru componentele care vin în contact cu alimen­tele, ar trebui folosite garnituri şi materiale de ungere care respectă normele FDA. Sunt disponibile garnituri pentru curăţare normală sau pentru curăţare intensivă  cu spumă. Garniturile nelubrifiate asigură o funcţionare fiabilă chiar şi pentru componentele maşinii al căror ulei de lubrifiere este spălat prin curăţare frecventă.

 

 

Valoare adăugată: Totul de la o singură sursă!

Experienţa largă câştigată de Festo ajută producătorii din industria alimentară să-şi pună în valoare întregul potenţial de producţie de care dispun, prin utilizarea de servicii suplimentare cu valoare adăugată.

Disponibilitate 100% a maşinii: Între­ţinere productivă (TPM)

Cea mai sigură producţie nu este obţinută printr-o întâmplare: TPM oferă toţi indicatorii necesari, astfel încât să fiţi întotdeauna cu un pas înainte. Procesarea la timp a aluatului, a legumelor, a cărnii sau a laptelui este o necesitate obligatorie. În caz contrar, există riscul opririi producţiei şi chiar al pierderii materiilor prime care urmează a fi procesate. Cu TPM şi sprijinul produselor adecvate de la Festo, vă concentraţi, încă de la început, pe asigurarea fiabilităţii, evitând riscuri şi clienţi nemulţumiţi.

 

 

Eficienţa energetică

Eficienţa energetică în automatizări necesită un concept complex, care cuprinde patru aspecte:

  • Dimensionare inteligentă,
  • Produse şi soluţii eficiente energetic,
  • Servicii,
  • Training şi consultanţă.

Conceptul Festo, perfect coordonat, ţine cont de toate punctele esenţiale din producţia clienţilor, de la considerentele proiectării iniţiale şi sistemele eficiente energetic, până la procesele ulterioare vânzării.

 

 

Siguranţa@Festo

Reducerea riscului, gândire preventivă: cu tehnologia Festo, conformă normelor de siguranţă, puteţi implementa măsurile de siguranţă conform Directivei CE privind echipamentele tehnice, care specifică obligativitatea efectuării analizelor şi evaluărilor de risc ale maşinilor. Ulterior, acestea sunt folosite ca bază pentru definirea obiectivelor de siguranţă. De exemplu, o coliziune sau o repornire necontrolată după o oprire de urgenţă pot fi prevenite şi, astfel,  riscul este  redus considerabil.

 

 

 

Produse pentru automatizările de proces

Cilindru liniar DFPI

Cu traductor de deplasare integrat, placă de ventile, poziţioner şi conectare robustă. Protecţie conform IP65, IP67 şi IP69k şi rezistenţă mare la coroziune datorită carcasei compacte şi robuste.

 

 

Actuator DFPB

Cu simplă sau dublă acţiune? Rotire la stânga sau la dreapta? Actuatorul DFPB le poate face pe amândouă. Pentru o economie maximă şi adaptare optimă la ventilele de proces.

 

 

Ventile proporţionale VZQA

Instalare rapidă. Întreţinere uşoară. Durată lungă de viaţă în medii abrazive: ca şi ventilele 2/2, VZQA controlează debitul de lichide de orice tip, fără riscul de înfundare.

 

 

Ventil tip VZXF

Ventil universal, robust, perfect pentru toate sarcinile care includ controlul fluxurilor de lichide, chiar dacă sunt foarte vâscoase.

 

 

 

Ventil acţionat direct VZWD

Potrivit pentru presiuni mari şi pentru aplicaţiile de dozare cu debite scăzute. VZWD acţionează fără presiune diferenţială până la 90 bar, chiar în circuite închise de lichide.

 

 

Ventile pilotate VZWM sau forţate VZWP

Economice şi ideale pentru controlul fluidelor. VZWM acţionează cu o presiune diferenţială de la 0,5 la 10 bar, în circuite deschise. VZWP lucrează la presiuni de la 0 la 10 bar în circuite închise.

 

 

Produse pentru zona de contact cu alimentele

Unităţi de preparare aer MS

Asigură un aer comprimat extrem de curat în clasa de calitate 1.4.1 şi 1.2.1. (DINISO 8573-1) pentru contactul cu alimentele umede şi uscate.

 

 

Insule de ventile cu design customizat (personalizat)

Adaptate cerinţelor bene­ficiarului: de la modificări minore ale unui produs până la noi dezvoltări complete.

 

 

Cilindru rotund din oţel inoxidabil CRHD

Optimizat pentru necesităţi exacte: rezistent la coroziune şi design uşor de curăţat. Agent de ungere NSF-H1, conformitate cu normele FDA pentru ungere şi etanşare în versiunea standard.

 

 

Cilindru rotund din oţel inoxidabil CRDSNU/-B

Extrem de curat, datorită suprafeţei foarte netede. Doar de la Festo: amortizare auto-reglabilă la poziţia de capăt PPS şi sistem modular de etanşare. Mai rapid, mai uşor şi mai flexibil!

 

 

Combinaţie tub/conector PFAN/CRQS

Rezistenţă la toţi agenţii de curăţare şi dezinfectare. Permite chiar transportul acizilor şi al substanţelor alcaline. Tubul PFAN  aprobat FDA pentru uz în industria alimentară.

 

 

 

Produse pentru zona de stropire

 

Cilindru standard DSBF, Clean Design

Protecţie sporită la coroziune şi dimensionare conform ISO 15552. Conformitate FDA pentru ungere şi garnituri în versiunea standard. Opţional: garnituri neunse, amortizare auto-reglabilă PPS.

 

 

 

Combinaţie tub-conector PLN-NPQP

Rezistenţă la agenţii de curăţare şi cu un grad mare de protecţie la coroziune. Sigur de utilizat în contact cu alimentele conform declaraţiei producătorului.

 

 

Axă cu ghidaj DGRF

Utilizată întotdeauna la manipularea produselor. Construcţie uşor de curăţat şi durată lungă de viaţă datorată garniturilor opţionale, neunse. Conformitate FDA pentru ungere şi garnituri.

 

 

Insula de ventile/ventile individuale CDVI

Curat şi modular: tehnologie dovedită IP66/67 pentru curăţare uşoară, chiar şi în aplicaţiile din zonele cu stropi – fără un dulap de comandă. Conform FDA.

 

 

 

Seria ventile universale VB

Foarte economice în aplicaţii universale. Se remarcă prin flexibilitatea mare, manipularea uşoară şi raport remarcabil preţ/performanţă.

 

 

Cilindru electric ESBF

Un cilindru puternic, dar şi rapid şi precis. Construcţie curată cu caracteristici opţionale precum clasa de protecţie IP65, protecţie crescută la coroziune şi agent de ungere NSF-H1.

 

 

Cilindru Clean Design CDC

Unic în clasa de cilindri compacţi, conform ISO 21287, cu construcţie uşor de curăţat. Conformitate FDA pentru ungere şi garnituri.


Mirela Ficleanu este Director Marketing FESTO



Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Da, sunt de acord