Startul noutăţilor din automatizări, instrumentaţie şi laborator, la RAILF-Romcontrola 2015

Automatizari

de Asociatia pentru Automatizari si Instrumentatie din Romania (AAIR)

Începând cu această ediţie, pe lângă decizia strategică de a organiza RAILF-Romcontrola în aceeaşi perioadă cu TIB – Târgul Internaţional Tehnic Bucureşti, ExpoEnergiE şi Inventika, în vederea maximizării avantajelor şi eficienţei participării expozanţilor şi vizitatorilor specialişti, create de sinergia alăturării acestor evenimente într-un adevărat Festival al Industriei, organizatorii au decis crearea a două saloane distincte pentru cele două mari arii tematice abordate: automatizări şi instrumentaţie pe de o parte, respectiv echipamente de laborator pe de altă parte.

RAILF-Romcontrola 2015 – MARWIS, prezentată de Metromat SRL

Metromat SRL, participant tradițional la cel mai important eveniment din domeniile automatizări, instrumentație și echipamente de laborator, RAILF-Romcontrola, anunță prezentarea în premieră absolută la un eveniment expozițional a stației trafic-meteo mobilă – MARWIS.

Cu o frecvență de măsurare de 100 de valori pe secundă, MARWIS este destinat serviciilor meteorologice, aeroporturilor, administrațiilor rutiere, serviciilor civile, municipiilor, cât și altor instituții, mai ales în acele zone unde măsurarea datelor este importantă pentru decizii operative.MARWIS este un instrument care își demonstrează utilitatea atunci când sunt de așteptat condiții meteorologice critice.

Acesta se poate monta pe mijloace auto de orice fel și detectează în timp real condițiile de trafic: polei, gheață, gradul de aderență, strat de apă, temperatura carosabilului, umiditate, punct de rouă etc., transmițând datele colectate online către dispecerat.

Interes în creştere privind participarea la RAILF – Romcontrola 2015

Fiind cel mai important eveniment din România dedicat automatizărilor, instrumentației și aparaturii de laborator, interesul privind participarea la RAILF – Romcontrola 2015 (Expoziție și Simpozion) este în creștere.

În acest sens, până în prezent și-au anunțat deja participarea firmele: Armaturenfabrik Franz Schneider, ASTI Automation, Bosch Rexroth, Controltech, Controm C&I, Dolsat Consult, East Electric, Festo, Honeywell, Hasel Industrial, ICPE Bistrița, IFM Electronic, Interbusiness Promotion & Consulting, Kimet, Metromat, Mikon Systems, Messer România Gaz , Nivelco Tehnica Măsurării, Romvega, S_Ind Process Control, SMC, Technosam, VDR&Servicii.

Simpozion RAILF – Romcontrola 2015

În cadrul Simpozionului organizat în cadrul evenimentului RAILF-Romcontrola, în afara noutăților pe care o serie dintre firmele sus-menționate le vor aduce la cunoștința specialiștilor, vor face prezentări deosebit de consistente și interesante SNTGN TRANSGAZ S.A. Mediaș și Facultatea de Automatică și Calculatoare U.P.B.

Temele propuse până în prezent în cadrul Simpozionului sunt:

  • Noutăți FESTO în automatizări: Standardul Industrial 4.0;
  • LEAN Execution of Automation Projects;
  • IFM Condition Monitoring;
  • Sistem de răcire controlat, cu recuperarea căldurii din prelucrarea aluminiului prin extrudere;
  • Optimizarea procesului de automatizare a fluidelor;
  • Problematica implementarii unui model de calcul hidraulic pentru un sistem de transport gaze naturale, utilizând programul SIMONE;
  • Parteneriate de succes pentru o mai bună dezvoltare a abilităților practice ale studenților și integrarea pe piața muncii;
  • Echipamente și tehnologii recente National Instruments și Quanser.

Estimări preliminare

Pentru ediția din 2015 a RAILF-Romcontrola, împreună cu TIB, estimăm participarea a aproximativ 300 de companii expozante principale, din 14 de țări, pe o suprafață expozițională de aproximativ 14.000 mp, beneficiind de prezența a cca. 10.000 de vizitatori profesionali din România și din străinătate (această proiecție este bazată pe statisticile de la edițiile anterioare ale celor două evenimente).

Din rapoartele ediției 2014 ale RAILF-Romcontrola reiese faptul că:

  • 75% din expozanți au reușit să promoveze cu succes lansarea de noi produse;
  • 84% dintre expozanți și-au consolidat relația lor cu partenerii tradi- ționali;
  • 69% au reușit să încheie noi contracte;
  • 92% și-au atins scopul de a obține informații importante despre piață;
  • 88% au reușit să stabilească noi contacte de afaceri.

Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Da, sunt de acord