20 de ani de IntelliCAD

CAD/CAM/CAE/PDM/PLM/ERP

de Mircea Badut

Ştim că software-urile foarte bune costă mult şi înţelegem aceasta (acceptând sau nu preţul), aşa încât atunci când un software bun (adică o soluţie CAD care face aproape tot ceea ce face un software de vârf) costă puţin, lucrurile merită atenţie. Mai mult, în cazul mulţimii de software-uri derivate din trunchiul IntelliCAD este vorba şi de o istorie interesantă, condimentată cu conflicte comerciale şi cu rezolvări „open-source”.

Faptul în sine – comunitatea IntelliCAD sărbătorind 20 de ani de la apariţia IntelliCAD-ului (inclusiv printr-o conferinţă desfăşurată la Praga în plină vară) – ar putea fi trecut cu vederea, întrucât nu este o vârstă chiar atât de venerabilă. În fond, Auto- CAD-ul, la care ne vom tot referi aici, are 35 de ani. Însă IntelliCAD-ul este un soft ware aparte atât prin conceptul tehnic, cât şi prin meandrele contextuale ale genezei sale.

Înainte de toate să lămurim un aspect important: acum „IntelliCAD” nu desemnează un soft ware, ci un trunchi pentru o familie de produse soft ware comerciale dezvoltate de diverse companii din lume (companii afi liate la „IntelliCAD Technology Consortium”). Apoi, un alt aspect important, de această dată referitor la conceptul tehnic pomenit: mai toate soft ware-urile emanate din trunchiul IntelliCAD au comenzile de lucru similare (în cvasitotalitate) cu cele folosite în AutoCAD şi lucrează nativ cu fi şierul desen de format DWG, creat de fi rma Autodesk pentru AutoCAD. (Ne amintim, dintr-un articol anterior, că şi soft ware-ul Rhinoceros are o similitudine cu AutoCAD-ul destul de substanţială în privinţa comenzilor de desenare, însă acolo este altceva.) La capitolul similitudini, merită menţionat şi AutoLISP-ul, ca limbaj pentru programarea de mici aplicaţii rulând în mediul IntelliCAD/AutoCAD. (De fapt, ar fi aici mai multe similitudini, însă deja astăzi soft ware-urile CADD seamănă între ele sufi cient ca să nu ne mai intrige aspectul.)

Mai întâi, a fost IntelliCAD... 98

Hai să plonjăm un pic în istoria întortocheată şi fascinantă a IntelliCAD-ului!

Se pare că numele „IntelliCAD” a apărut la începutul anilor 1990 în ograda unei fi rme din California, fi rmă care a creat şi ADE (AutoCAD Data Extension), un soft ware ce permitea mai multor utilizatori să acceseze simultan acelaşi fi şier-desen AutoCAD. În august 1994, acea fi rmă este achiziţionată de Soft - desk, companie considerată pe atunci cel mai mare dezvoltator de soluţii pe platforma AutoCAD, deci partener de prim rang al Autodesk-ului. (Soft desk este şi creatoarea lui AutoPLANT, despre care am mai scris în T&T.) Nu ştim sigur dacă în momentul achiziţiei clona de AutoCAD era deja fi nalizată sau dacă ea a fost creată ulterior de Soft desk, folosind know-how-ul fi rmei preluate. Se spune că proiectul clonei, numit „Phoenix”, a fost păstrat oarecum secret. Cert este că în decembrie 1996 compania Autodesk a anunţat achiziţionarea companiei Soft desk, astfel că a preluat (probabil fără să ştie) şi soft ware-ul IntelliCAD. În martie 1997, după o cercetare antimonopol, Federal Trade Commission a validat preluarea Soft desk de către Autodesk cu condiţia de a permite tehnologiei IntelliCAD să se desprindă şi să evolueze independent. Între timp, şeful echipei Phoenix înfi - inţase fi rma Boomerang Technology tocmai pentru a prelua de la Soft desk dezvoltarea IntelliCAD-ului, ceea ce în fi nal s-a potrivit cu intenţia FTC de a fragmenta eventualul monopol. Astfel, IntelliCAD a devenit un spin-off al fi rmei Boomerang Technology din San Jose, California. Însă aproape simultan, Boomerang a vândut totul companiei Visio (creatoarea cunoscutului soft ware Visio Technical, destinat desenării de diagrame tehnice, acum parte a portofoliului de soluţii Microsoft ).

În urmã cu 20 de ani:
02/1998 — compania Visio creează OpenDWG Alliance (cu acordul
companiei Autodesk)
03/1998 — compania Visio lansează pe piaţă „IntelliCAD 98”
12/1998 — compania Visio anunţă punerea la dispoziţie a licenţei
IntelliCAD ca sursă pentru dezvoltarea de soft ware CAD
07/1999 — compania Visio anunţă crearea unei alianţe-platformă pentru
soluţii CAD, numită IntelliCAD Technology Consortium (ITC)
09/1999 — Microsoft Corporation achiziţionează Visio

Însă turbulenţa şi încordarea acelor zile (implicând Autodesk, Soft desk, Boomerang, Visio, FTC) au făcut apoi loc lunilor în care oamenii s-au pus pe treabă, şi nu pe ascuns de data aceasta, iar în martie 1998, Visio Corporation lansa oficial pe piaţă „IntelliCAD 98”. Preţul originar a fost de 495$, însă după lansare acesta a scăzut la 349$ şi apoi la 149$. La trei luni după lansare se vânduseră aproape 12.000 de licenţe IntelliCAD, adică un volum grăitor privind potenţialul pieţei CAD. Până în fi nal Visio a vândut 30.000 de licenţe de IntelliCAD 98, ceea ce a fost totuşi prea puţin pentru a susţine dezvoltarea ulterioară a produsului. O eroare în acel management de risc? Greu de spus. Visio Corporation s-a văzut nevoită să renunţe la acest produs, iar în 27 iulie 1999 cedează unui consorţiu special creat licenţa codului sursă al tehnologiei IntelliCAD 2000, ca licenţă gratuită. Consorţiul se numea IntelliCAD Technology Consortium (ITC). (Am putea specula asupra contextului acelei decizii şi din perspectiva paradigmei „open-source”, care deja se infi ltrase în piaţa soft ware prin nume precum Linux, Apache, MySQL, GRASS. Şi, dacă tot suntem în paranteză, mai facem o observaţie: deşi primele emanaţii Intelli- CAD de după acel moment chiar au circulat gratuit, în curând acestea aveau să se manifeste doar ca soluţii comerciale.)

Interesant este că în septembrie 1999 compania
Microsoft a anunţat că achiziţionează Visio Corporation,
însă Microsoft avea să preia cu adevărat doar
software-ul de grafică tehnică Visio.

Tot în septembrie 1999, „IntelliCAD Technical
Consortium” inaugurează web-site-ul www.intellicad.
org. De atunci, nucleul tehnologiei IntelliCAD
a cunoscut aproape anual câte o ediţie nouă, iar
din mulţimea de perfecţionări multe au urmărit
optimizările pe care avea să le consacre AutoCAD-ul
în evoluţia sa. De exemplu, IntelliCAD 3 (IntelliCAD
2001) a introdus tipurile de linie complexă şi decuparea
XREF, iar IntelliCAD 4 a definitivat implementarea
modelării 3D folosind tehnologia ACIS. La IntelliCAD
5 se adăuga spaţiul de lucru multiplu (cu fişe/taburi)
şi suportul DWF. De asemenea, ediţia IntelliCAD 7
aducea o reformă internă semnificativă (inclusiv prin
DWGdirect şi DRX). Astăzi, IntelliCAD-ul de la ITC
a ajuns la versiunea 9.

La final notăm faptul că ITC are zeci de membri,
companii software din lumea largă care, pe de
o parte contribuie la optimizarea codului sursă IntelliCAD
(IntelliCAD Co-op Technology), şi care,
pe de altă parte îşi asamblează propriul portofoliu
de soluţii CAD bazate pe nucleul IntelliCAD (vedeţi
tabelul).


Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Da, sunt de acord