Conferinţa Naţională PLM, un eveniment de referinţă pentru industria producătoare din România

CAD/CAM/CAE/PDM/PLM/ERP

de Crina Macovei

Conferinţa Naţională PLM, un eveniment de referinţă pentru industria producătoare din România

Cea de-a patra ediţie a Conferinţei Naţionale dedicată tehnologiei software pentru gestiunea ciclului de viaţa a produsului, organizată de companiile ADA şi Siemens Industry Software, a avut loc anul acesta în Bucureşti şi Timişoara, două dintre cele mai importante centre pentru dezvoltarea industriei moderne şi, cu precădere, pentru utilizarea tehnologiei software în acest scop.

 

Ediţia de anul acesta a Conferinţei Naţionale l-a avut ca invitat de onoare pe domnul Mihnea Costoiu, ministru delegat pentru  Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică.

Acesta a identificat şi a surprins în discursul său multiplele oportunităţi de evoluţie a industriei româneşti prin programe susţinute de cercetare, printr-o aliniere strategică a mediului academic cu cel privat în scopul dezvoltării unor proiecte ambiţioase cu finanţare europeană şi, de asemenea, prin alinierea industriei autohtone cu cele mai înalte standarde ale tehnologiei digitale din Europa şi din lume.

 

Mesajul său întăreşte mesajul pe care compania ADA îl propagă încă de acum 10 ani, când a deschis primul centru academic de training la Iaşi.

 

De atunci şi până în prezent, compania ADA a înfiinţat 20 de centre academice de training în cele mai importante universităţi din ţară şi a finalizat cu succes proiectul dezvoltat, prin care peste 1000 de tineri absolvenţi de facultăţi tehnice au fost instruiţi şi susţinuţi pentru o tranziţie facilă de la şcoală la mediul profesional.

 

Evenimentul de la Bucureşti şi Timişoara s-a bucurat de prezenţa a peste 100 de persoane cu funcţii de conducere ale unor importante companii din domeniile cercetare tehnologică, automotive, industrial machinery, oil & gas, specialişti din partea Siemens Industry Software, reprezentanţi ai institutelor de cercetare, ai mediului universitar tehnic şi presă.

 

An de an, evenimentul creează referinţă în industria fabricaţiei digitale printr-un conţinut dinamic şi consistent despre cele mai noi soluţii pentru proiectare, fabricaţie şi gestiunea datelor specifice, asociate procesului de dezvoltare digitală a produsului.  Informaţia tehnică susţinută de poveşti de succes ale unora dintre cele mai puternice companii producătoare din industria românească, aflate în portofoliul ADA şi beneficiare ale tehnologiei Siemens PLM Software, a fost inclusă într-un cadru global despre ultimele tendinţe ale domeniului, predicţii şi rezultate impresionante, obţinute prin utilizarea tehnologiei PLM.

 

Prin ediţia de anul acesta a evenimentului, derulat sub sloganul Managing Complexity in a Changing World, echipa ADA, împreună cu reprezentanţi ai Siemens Industry Software din Anglia şi România,  a prezentat modalităţile în care complexitatea unei lumi aflată în continuă schimbare poate fi gestionată prin tehnologie. Deciziile corecte în afaceri au la bază competenţe înalte şi informaţie optim gestionată, iar creşterea valorii se produce prin dezvoltare integrată.

 

Conferinţa Naţională PLM este o excelentă punte de legătură între companii, aspiraţiile acestora şi răspunsul pe care soluţiile PLM îl au pentru creşterea valorii afacerilor. Reprezentanţii companiilor, care au participat şi în trecut la conferinţă, au identificat şi dezvoltat oportunităţile de colaborare cu alte companii prezente la eveniment. De asemenea, cei prezenţi au reţinut mesajul legat de creşterea valorii în afaceri prin inovaţie, optimizarea resurselor, reducerea costurilor, iar astăzi folosesc cu succes soluţiile oferite de ADA. 

Mihnea Costoiu

,,Evenimentele cum este cel la care ne aflăm au nu numai potenţialul dar şi menirea să deschidă noi căi de dialog între mediul de afaceri şi Guvern, între cei care doresc să atingă obiectivele creşterii economice naţionale şi cei care au dorinţa de a dezvolta o piaţă a viitorului. Am convingerea că ne aflăm în faţa unei provocări, dar spre deosebire de provocările trecutului, avem toate premisele pentru a înfăptui proiecte, care nu cu mult timp în urmă păreau imposibile. Cred că doar împreună putem provoca schimbare, doar colaborând putem inova şi, mai ales, doar prin iniţiative comune putem avea un aport semnificativ în societatea din care facem parte.'' 

Mihnea Costoiu, Ministru delegat pentru  Învăţământ
Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică

Ionel Barbu

Ne bucurăm de această ocazie pentru a fi alături de partenerii şi clienţii noştri într-un cadru în care punctăm succesul atins împreună şi identificăm potenţialul major pentru creşterea valorii în afaceri. Având la bază transferul continuu de competenţe şi know-how, dublat de performanţa soluţiilor software pentru dezvoltarea produsului, strategiile elaborate de echipa ADA împreună cu clienţii şi partenerii săi se pliază pe obiec­tivele de evoluţie ale fiecărei companii, răspunzând cerinţelor de optimizare a resurselor, productivitate şi calitate, eficienţă şi inovaţie. Acestea au devenit dezide­ratele oricărei organizaţii orientată spre valoare, iar cu ocazia acestui eveniment, alături de echipa pe care o reprezint, ţin să consolidez ideea potrivit căreia împreună producem valoare!

Ionel Barbu, Director General, ADA



Crina Macovei este Marketing Manager ADA



Accept cookie

Acest site web utilizează module cookie în scopuri funcţionale, de confort şi statistică.

Dacă sunteţi de acord cu această utilizare a modulelor cookie, faceţi clic pe "Da, sunt de acord". Termeni si conditii

Nu sunt de acord Accept doar cookie functional Da, sunt de acord