Radan a început în 1976 ca un proiect al Universitaţii din Bath (U.K.). Universitatea a primit atunci o solicitare de la un producător de maşini-unelte CNC de ştanţat table (domeniu aflat atunci foarte la început) de a elabora un software off- line pentru programarea mai prietenoasă a maşinilor. Era epoca în care programarea maşinilor CNC se făcea prin tastarea codurilor G şi a coordonatelor X/Y manual, urmată apoi de imprimarea pe benzile perforate de hârtie ce erau citite de controlerele maşinilor. Doi dintre cercetătorii ce au participat la acel proiect au înfiinţat după câteva luni Radan, firmă ce a ajuns astăzi lider în domeniul software-ului pentru programarea maşinilor CNC din industria prelucrării tablelor (astăzi Radan este parte a grupului Vero Software). După soluţii software pentru programarea maşinilor de ştanţat (RadPunch) au apărut ulterior soluţii pentru programarea maşinilor de tăiat (cu laser, plasmă etc - RadProfile), a preselor de îndoit abkant (RadBend), iar în ultimii ani au apărut atât soluţii de nişă (RadTube pentru maşinile de prelucrat tuburi şi ţevi, Radmax pentru maşini laser în 5 axe etc) cât şi soluţii software complexe de gestiune a producţiei, comenzilor etc. şi de integrare a producţiei cu software-ul ESP al firmei (RadManager).
Radan CAD/CAM Software - 40 de ani de la înfiinţare
CAD/CAM/CAE/PDM/PLM/ERPde Florin Moraru 06.12.2016