Soluții de backup

CAD/CAM/CAE/PDM/PLM/ERP

de Roxana Popescu

Soluții de backup

Atât datele personale colectate în laptopuri sau calculatoare, cât și informațiile profesionale de pe stațiile de lucru, pot fi în pericol. Într-un singur moment, le putem pierde pe toate fără posibilitatea de a le mai recupera integral sau parțial. Unele dintre cele mai frecvente cauze ce pot conduce la pierderea de date sunt disfuncționalitățile de hardware sau sistem (44%), erorile umane (32%), software-urile corupte (14%), virușii informatici (7%) și dezastrele naturale (3%). Și-atunci, ce este de făcut pentru a evita aceste evenimente extrem de neplăcute?

Utilizatorilor, dar și companiilor, specialiștii în securitatea informațională le recomandă utilizarea backup-ului atât pentru protejarea împotriva pierderilor de date cauzate de erori umane sau defecțiuni, cât și împotriva amenințărilor de tip virus, troian și spyware. Iată câteva dintre soluțiile la îndemâna noastră, cele mai multe dintre ele fiind gratuite.

Cea mai simplă abordare este backup-ul creat cu ajutorul resurselor incluse în sistemul de operare. De exemplu, Microsoft oferă gratuit pentru Vista și Windows 7 un instrument ușor de folosit, utilitarul Windows Backup and Restore ce vă asigură documentele, fișierele, fotografiile sau filmele de pe hard disk. Puteți face backup la tot sistemul sau doar la anumite fișiere, iar acest proces poate fi programat să se realizeze automat. 

Sync Toy 2.0, o aplicație gratuită pentru sistemul de operare Windows, vă sincronizează fișierele și folderele între locații pentru o mai bună performanță, mai ales din punct de vedere a vitezei de copiere. Permite sharing de fișiere și foldere între computere, asigurând copii de backup pentru acestea. 

Tot gratuit, puteți apela și la Cobian Backup pentru automatizarea proceselor în doar câțiva pași simpli - de la indicarea folderelor și fișierelor pe care doriți să le copiați până la configurarea frecvenței cu care doriți să salvați, comprimarea informațiilor salvate pentru mărirea spațiului disponibil și criptarea datelor pentru asigurarea securității lor.

Alternative gratuite mai pot fi Comodo Backup, Hinx Backup Easy, SyncBack, Bonkey sau JaBack, iar dacă ne dorim ceva extins, dar contra-cost la backup-ul integrat în Windows, apelăm la utilitarul Norton Ghost, doar că acesta se adresează în special companiilor, pentru că are funcții avansate pentru realizarea de backup și restore. 

Pentru soluția de stocare în Cloud (online), avem la dispoziție opțiuni gratuite cum sunt Google Drive, DropBox, Sugarsynk, Box, Mozy sau SkyDrive, pentru salvarea documentelor și sincronizarea datelor de pe calculatorul local cu spațiul din Cloud. În schimb, dacă ne dorim o soluție viabilă pentru toate sistemele de operare, putem alege să folosim versiunile contra-cost Acronis, aleseîn funcție de platforma folosită, pentru un backup full, incremental și diferențial atât local, cât și în Cloud.

 

Pentru cei care obișnuiesc să păstreze documente personale sau confidențiale pe HDD (videoclipuri, documente, prezentări, fotografii), este recomandată realizarea de backup periodic, în funcție de importanța sau cantitatea acestora. Dar și acest backup trebuie realizat cu grijă, cu o verificare în prealabil a existenței de viruși, troieni sau alte soft-uri ce pot compromite calculatorul.

De ce să riscăm pierderea datelor noastre când avem soluții de backup atât de eficiente? Fie că le găsim integrate în sistemele de operare, fie că le cumpărăm separat sau facem download gratuit, soluțiile de backup trebuie să fie prioritatea noastrădacă dorim să evităm situațiile în care date personale, fotografii, filme, documente și fișiere importante ar putea dispărea în câteva momente. Specialiștii Class IT Outsourcing vă pot sfătui ce soluții vi se potrivesc și cum să le instalați, motiv pentru care vă invităm pe pagina oficială de Facebook (www.facebook.com/classit) pentru întrebări și răspunsuri. 


 

Roxana Popescu este PR&Communication Officer, Class IT Outsourcing



Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Da, sunt de acord