Soluţiile Proficy de la General Electric

CAD/CAM/CAE/PDM/PLM/ERP

de Mircea Badut

Soluţiile Proficy de la General Electric

M-am oprit asupra acestei familii de produse software aflând că în portofoliul „General Electric” există şi soluţii destinate asistenţei în producţie (inclusiv pentru construcţia de maşini), pe lângă cele deja consacrate pentru administrarea reţelelor de utilităţi şi a facilităţilor civile. E adevărat că în materie de MPM (Manufacturing Process Management) nu se compară cu DELMIA, Windchill sau Tecnomatix, însă anumite capabilităţi – precum SCADA – aduc atuuri importante.

De la monitorizarea proceselor la managementul operaţiunilor

În sfera aplicaţiilor informatice profesionale de vârf compania „General Electric” s-a consacrat prin familia Smallworld (GE Energy), una dintre cele mai robuste şi complexe suite de produse GIS pentru utilităţi şi infrastructuri edilitare/transport. Însă, aşa cum Siemens (care păstoreşte, printre altele, Unigraphics şi Solid Edge) sau IBM (partener la CATIA şi SolidWorks) au multe divizii preparând soluţii software şi hardware pentru o multitudine de industrii, şi la GE putem găsi câteva soluţii software interesante. Deşi probabil că astfel de aplicaţii îşi dovedesc avantajele (mai ales economice) când sunt integrate cu echipamente ale aceluiaşi furnizor, ele merită totuşi trecute în revistă ca produse de sinestătătoare.

Astfel, în suita „Proficy” aflăm despre soluţii cu implementări interesante în:

  • linii de asamblare a automobilelor;

  • instalaţii tehnologice pentru epurarea apei;

  • linii de producţie pentru procesarea şi ambalarea de alimente/băuturi;

  • instalaţii de procesare a biocombustibililor;

  • industrializarea proceselor de obţinere a produselor farmaceutice;

  • logistica şi asistenţa ambalării, depozitării şi transportării de produse de serie mare;

  • automatizarea şi managementul operaţiunilor în industriile constructoare;

  • linii de producţie a turbinelor eoliene, sau a altor agregate energetice (convenţionale sau pentru resurse regenerabile);

  • dispecerizarea şi mentenanţa facilităţilor energetice;

  • gestionarea fluxului de prelucrare şi/sau de transport/distribuţie a combustibililor lichizi/gazoşi; ş.a.

Unele dintre implementări presupun integrare SCADA/HMI completă/parţială (având legătură în timp real cu instalaţia controlată sau cu linia de produţie – Proficy HMI/SCADA, Proficy Change Management, Proficy View, Proficy Historian, Proficy Troubleshooter & Proficy Cause+, Proficy Real-Time Information Portal), altele sunt soluţii de management operaţional (mai) decuplat (Proficy Plant, Proficy DataMart, Proficy Maintenance Gateway, Proficy Scheduler, Proficy Workflow, Proficy Tracker, Proficy Open Enterprise, Proficy Shop Floor SPC, Proficy RX).

Respectivele aplicaţiile informatice sunt destinate personalului implicat în urmărirea şi gestionarea procesului controlat: operatori, tehnologi, ingineri, administratori, responsabili, analişti, şefi de secţie, supervizori, etc.

Proficy Pulse – conexiune directă cu procesul

Deşi, mai ales din perspectiva introducerii de mai sus, ar fi fost de aşteptat să detaliez mai degrabă soluţia „Proficy Shop Floor”, am ales totuşi pentru exemplificare aplicaţia „Pulse” (instalabilă atât pe desktop-uri PC, cât şi pe PC-uri industriale, cu sisteme de operare „embeded”).

Pe lângă capabilităţile de reprezentare grafică a instalaţiei/echipamentelor (reprezentare constituind o infrastructură în aplicaţia informatică), avem la dispoziţie şi facilităţi de vizualizare a datelor acumulate anterior din proces/flux sau chiar a celor culese în timp-real, rezultând în grafice, histograme sau animaţii sugestive şi utile pentru diverse aspecte. Asupra datelor acumulate sau urmărite se pot aplica o serie de analize specifice (predefinite sau definite de utilizator), cu rezultate utile în confecţionarea deciziilor. Proficy Pulse se declară apt să proceseze astfel cantităţi mari de date (la nevoie aducându-le din multiple surse disperse, inclusiv de la serverele OPC integrate anterior), şi chiar să urmărească obiective (definibile) pentru care asistă analitic deciziile celor care controlează procesul/fluxul. Asistenţa poate însemna atât corecţii imediate pe care operatorii instalaţiilor le pot lua pentru a readuce/asigura mersul corect al lucrurilor, cât şi ajustări de optimizare a procesului/fluxului monitorizat.

De fapt, mixul acesta funcţional de asistenţă tactică şi strategică pare a defini mai toate aplicaţiile GE Intelligent Platforms.

Figura 1 - Schemă cu proces şi flux de producţie

Figura 2 - Proficy Pulse

______________________________________________________________

Mircea Băduț inginer, consultant CAD/IT

_______________________________________________________________


Accept cookie

Acest site web utilizează module cookie în scopuri funcţionale, de confort şi statistică.

Dacă sunteţi de acord cu această utilizare a modulelor cookie, faceţi clic pe "Da, sunt de acord". Termeni si conditii

Nu sunt de acord Accept doar cookie functional Da, sunt de acord