Testul ,,adevărului” pentru Serviciul IT

CAD/CAM/CAE/PDM/PLM/ERP

de Mihai Dinca

Testul ,,adevărului” pentru Serviciul IT
Class IT Outsourcing Primesc de multe ori această întrebare: cum aş putea, în calitate de director general sau director financiar sau chiar proprietar al companiei să evaluez activitatea serviciului IT?
 
Varianta complexă - activitatea serviciului IT poate fi evaluată detaliat doar de specialişti certificaţi în auditarea sistemelor informatice, şi mă refer în special la cei certificaţi CISA şi CISSP.
Varianta simplă este să aruncaţi o privire în camera în care sunt găzduite echipamentele.
 
Cum aţi evalua în două cuvinte ceea ce observaţi? Ordine desăvârşită sau un haos generalizat?
Şerpi de cabluri care stau la pândă să vă încolacească sau organizare desăvârşită prin cablare structurată? Cutii nelalocul lor, care, după ce au fost desfăcute, au rămas în acelaşi loc în aşteptarea ,,altcuiva” care să vină să le ridice? Echipamente, CD-uri cu date salvate împrăştiate pe jos? Echipamente dezafectate, defecte sau uzate moral încă aşteaptă să fie casate şi oferă o privelişte dezolantă?
 
După ani şi ani de experienţă pot să vă confirm că modul în care arată camera în care sunt găzduite echipamentele reprezintă întotdeauna starea în care se află serviciul dumneavoastră IT în acest moment. Doar că nu puteţi evalua ce se află ,,sub capotă”.
 
Daca nu ,,am avut timp” să fac ordine, înseamnă că nu există timp pentru lucruri mai importante: nu există timp ca salvările de siguranţă să se facă la timp sau ca securitatea datelor să fie monitorizată atât din exterior dar şi din interior, nu există timp pentru a acorda un serviciu de suport care să susţină în mod real angajaţii şi nu există timp pentru multe alte activităţi de rutină care vă pot afecta major activitatea în viitor.
 
Riscul la care vă supuneţi tolerând o asemenea abordare sunt majore: pierderile de date au dus la închiderea activităţii sau la afectarea majoră a companiilor care au trecut printr-o asemenea experienţă, productivitatea angajaţilor care nu dispun de un serviciu de suport este afectată cu până la 10%, ceea ce reprezintă o modalitate în care puteţi pierde valoare în companie. Lipsa unei organizări presupune lipsă de eficienţă iar costurile sunt în acest moment prioritatea numărul unu pentru majoritatea companiilor.
 
În limba engleză acest gen de evaluări poartă denumirea de ,,acid test” şi oricât m-am chinuit nu am reuşit să găsesc o traducere mai potrivită decât ,,testul adevarului”. Deschiderea uşii camerei care găzduieşte echipamentele companiei reprezintă momentul adevărului pentru serviciul IT.
Dumneavoastră, ce aţi descoperit când aţi deschis uşa?
_______________________________________________________
MIHAI DINCA Specialist IT
_______________________________________________________

Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Da, sunt de acord