TopConf 2015 – Conferinţa pasionaţilor de industria software din Europa de Est şi din Balcani

CAD/CAM/CAE/PDM/PLM/ERP

de T&T

Misiunea conferinței internaționale TopConf este aceea de a prezenta cei mai importanți speakeri din domeniul software, dezvoltând comunitatea pasionaților prin dezbateri sau oportunități reale de socializare și de cunoaștere.

Conferința va avea loc în perioada 28-29 septembrie 2015, în București, la Hotel Radisson Blu, programul incluzând peste 30 de sesiuni de prezentări ale unor experți locali sau internaționali. Astfel, pentru cei interesați, conferința va acoperi teme ce vor viza trenduri și sfaturi de programare în limbaje precum .Net, Java, Open Source sau inserarea tehnicilor de tip Agile, importanța arhitecturii și a design-ului unei aplicații software, relevanța migrării în cloud și implementarea proceselor și gestionarea fluxurilor de activități din punctul de vedere al managementului de proiect. La eveniment sunt așteptați peste 200 de participanți, ce vor beneficia de oportunități de socializare și de testare a unor studii de caz dintre cele mai relevante pentru industria tehnologiei avansate.

Panelurile vor viza subiecte precum: Internet of Things, Project Management, user experience, DevOps, Agile&Lean, testare, Product Development, aplicații pentru device-urile mobile.


Accept cookie

Acest site web utilizează module cookie în scopuri funcţionale, de confort şi statistică.

Dacă sunteţi de acord cu această utilizare a modulelor cookie, faceţi clic pe "Da, sunt de acord". Termeni si conditii

Nu sunt de acord Accept doar cookie functional Da, sunt de acord