Mog-ulii şi Mo-guliile. Teorie de(spre) buzunar

Editorial

de Onut Iliescu

Membri sau nu ai vreunui partid, fără a nega și existența exepțiilor, cred că trebuie să fim totuși de acord cu un lucru: cei ce intră în politică la noi ( ne rezumăm doar la noi) intră pentru bani. Intră în politică pentru buzunarul propriu, dar nu vor să riște, așa cum o fac oamenii de afaceri, pentru același lucru. Pe lângă asta, năvălesc în politică fără a avea neapărat şi cunoştinţe economice (nu-i verifică nimeni!), ci doar ambiţia (se poate citi tupeul în multe cazuri) şi dorinţa de a obţine un „profit”, de a parveni (printr-o reţetă simplă la noi) pe această cale: acar de fonduri, de bani publici şi legi, vămuind, manipulând şi administrând alte interese în mod discreţionar. Dacă s-ar fi priceput la afaceri, le-ar fi făcut în mod direct (aşa ar fi fost normal!). Deci ar fi fost oameni de afaceri, poate unii chiar moguli. Aşa, fac afaceri în mod indirect (asta este şi cauza incorectitudinii lor şi cauza răului pe care-l produc): nu muncesc în sensul pozitiv, ci invers. Nu riscă în realizarea profitului lor, trag doar sfori pentru a-l obţine. Este o problemă de focus deviat: în poziţia pe care se află sunt atenţi la buzunarul lor şi nu ar trebui să fie aşa, ar trebui să fie atenţi la al nostru (pentru asta i-am ales!).

Pe de altă parte, celălalt personaj (una din sperietoarele zilelor de campanie), omul de afaceri se uită la buzunarul lui (dar ştim toţi acest lucru) şi este cât se poate de transparent prin asta. El are şi o relaţie directă şi transparentă şi cu buzunarul celorlalţi (oferă salarii, plăteşte taxe, impozite etc.). Şi acum vine întrebarea: cum e oare mai corect şi în acelaşi timp mai bine pentru omul de rând (şi se pare că tot el trebuie să afle răspunsul la întrebare, pentru că va trebui să decidă - va vota!), să aibă oameni de afaceri care intervin în politică (cea economică) sau politicieni care intervin în economie? Lucruri inevitabile oricum, în ambele sensuri, pentru noi contând doar circumstanţele, ponderea şi efectele acestor acţiuni.

Cred că a avea mulţi bani nu este neapărat un rău în sine, cum nici lipsa banilor nu este obligatoriu o calitate. Doar la noi cei ce au mulţi bani sunt mog-ulii, adică cei răi. Alţii, culmea, încearcă să producă cât mai mulţi astfel de moguli, „exploatându-i” în folosul societăţii şi chiar încearcând să-i exporte ca modele. Le ajută astfel direct sau indirect business-urile personale (de moguli), şi astfel încasările bugetului statului. La noi, tabu: nu, ei sunt un rău al sistemului. Parcă nu ne dăm seama că sistemul nu mai e acelaşi, s-a schimbat (capitalism!) şi asta realizează, în definitiv, dacă este performant - moguli. Această stare de fapt este datorată nivelului redus al imaginaţiei noastre colective şi al unei insuficiente culturi economice. Fără să iniţiez şi discuţia despre moralitatea căilor de obţinere a averilor la noi (dacă stăm bine să ne gândim, nici americanii nu stau de vorbă despre primul lor milion - probabil e ceva cu el!) şi fără a face o pledoarie pentru moguli (pentru că - este adevărat - la noi, de cele mai multe ori, primul milion nu a venit singur, a venit însoţit de altele care s-au împărţit apoi frăţeşte cu „cel ales”, votat adică, care a „înlesnit” profitul), putem totuşi constata că acceptăm performanţa din alte domenii, dar pe cea din business încă o tolerăm mai greu.

Mă opresc aici pentru că nu mi-am propus în acest editorial o discuţie filozofică despre moralitatea şi echitatea sistemului, ci o abordare pragmatică a unei obsesive teme din campania electorală. Până la urmă clasa de mijloc ar trebui să fie clasa tampon între interesele mogulilor şi „dezinteresul” unei clase inferioare. Ea poate echilibra această balanţă, nu preşedintele singur trebuie şi poate să o facă. Şi, în orice caz, în situaţia în care ne aflăm acum, după acest prim an de criză, nu ar trebui neglijată nicio experienţă relevantă în domeniul economic (ce ar putea ajuta la consolidarea unei clase de mijloc), aşadar nici cea a mogulilor, dar obligatoriu ascultată, înţeleasă şi filtrată de o clasă politică competentă şi morală.

După cum aţi bănuit, am scris editorialul înainte de turul doi al alegerilor prezidenţiale. Atunci când veţi citi rândurile acestea, vom şti deja în ce ape ne scăldăm.


Accept cookie

Acest site web utilizează module cookie în scopuri funcţionale, de confort şi statistică.

Dacă sunteţi de acord cu această utilizare a modulelor cookie, faceţi clic pe "Da, sunt de acord". Termeni si conditii

Nu sunt de acord Accept doar cookie functional Da, sunt de acord