PROXIMITATEA (sau De ce să ne pese?)

Editorial

de Onut Iliescu

Am citit de curând o ştire: „Universitatea Harvard anunţă statul român că-şi vinde pădurile.” După ce, cu câţiva ani în urmă, le-a cumpărat, sesizând o fereastră de oportunitate. Este un exemplu la întâmplare. Şi în acest caz, ca şi în altele, investitorul străin, indiferent cine ar fi el, acţionează interesat direct de beneficiul lui. Lăudată să-i fie perseverenţa.

Intervenţia lui directă şi colaterală - în mediile mai inerte - este benefică. Aduce evoluţie, progres. În cazurile în care consecinţele nu sunt controlate, pentru a păstra echilibrul - local - şi pentru o igienă a relaţiei pe termen lung, ar trebui să fim în aceeaşi măsură cooperanţi şi competenţi în cunoaşterea propriului interes. Astfel, doar atunci când lucrurile decurg în sensul interesului local - pe termen lung - să ne dăm mâna, întru propăşire reciprocă, cu oricine ne însoţeşte în direcţia asta.

Astfel accentul cade pe comunitatea locală şi pe PROXIMITATE. Comunitatea locală ar trebui să fie garantul şi motorul unei creşteri corecte, pentru că trăieşte (istoric) în proximitatea oportunităţii. Într-o proporţie covârşitoare noi trăim în PROXIMITATE. Abia când şi când ne mai „extindem” parcursul. Aşadar, calitatea vieţii noastre depinde în primul rând de calitatea PROXIMITĂŢII. A celei geografice, civile sau profesionale.

Pledez, astfel, pentru grija pentru PROXIMITATE. După rătăciri regionale şi globale. Orice informaţie din universul larg nu ar trebui să ne tulbure de la grija noastră pentru PROXIMITATE. Este o gimnastică a normalităţii. Este un exerciţiu de echilibru, de consistenţă - prin conservarea capacităţii de concentrare, de profunzime - prin suma de cunoştinţe şi, astfel, de eficienţă. Trebuie să devenim, întâi, prin modul nostru de comportament, garanţii binelui PROXIMITĂŢII.

PROXIMITATEA este chiar lumea noastră, în ea se desfăşoară majoritar viaţa noastră, deci - calitatea proximităţii dă calitatea vieţii noastre. Dacă vrem o viaţă mai bună trebuie să ne concentrăm pe binele PROXIMITĂŢII, fără a strica echilibrul ecosistemului din care ea face parte. Dezvoltarea sustenabilă a mediului proxim este datoria noastră. E mai aproape, îl cunoaştem mai bine, trăim în el. Ne revine nouă. Şi dacă toţi ne-am vedea de proximităţi, apoi şi ansamblul lor ar fi mai bun.

Cu cât ne extindem, cu cât ne îndepărtăm, cu atât suntem mai superficiali, mai puţin cunoscători şi astfel mai puţin eficienţi. Este valabil, omeneşte, şi pentru investitorul străin. Suntem în acelaşi timp părţi ale mai multor Proximităţi. Haideţi, una câte una să le protejăm, implicându-ne. Personală sau profesională, PROXIMITATEA este viaţa noastră.

Să ne pese de ea!



Accept cookie

Acest site web utilizează module cookie în scopuri funcţionale, de confort şi statistică.

Dacă sunteţi de acord cu această utilizare a modulelor cookie, faceţi clic pe "Da, sunt de acord". Termeni si conditii

Nu sunt de acord Accept doar cookie functional Da, sunt de acord