Scenariu SF sau şansă?

Editorial

de Onut Iliescu

Chiar dacă în orice scenariu al industriei viitorului cele mai importante două roluri vor fi jucate de aceleași două personaje: oameni și mașini, componenta IT&C este tot mai prezentă și încearcă să ocupe un rol principal în distribuție. În aceste condiții pare că ne aflăm într-un moment în care România ar putea profita, în sfârșit, la scară largă de infrastructura și dezvoltarea IT&C pe care o are, și ar putea implementa accelerat Industria 4.0 și IIoT în sistemele de fabricație, încurajându-le asimilarea în producție prin sprijinirea cu linii de finanțare și de consultanță, finanțate de stat sau din fonduri europene. Este un moment bun pentru a recupera din întârzierea noastră în ce privește productivitatea. În plus, această strategie compensează lipsa forței de muncă pe care o resimt în ultimul timp companiile, eliberând forță de muncă pe care am putea-o folosi ulterior la realizarea de produse hi-tech și la oferirea de servicii cu valoare adăugată mai mare. Dar acestea nu apar din senin, doar pentru că ne gândim că avem nevoie. Trebuie stimulate și alimentate rapid cu resurse.

Sunt pentru înființarea de școli profesionale, dar și pentru stimularea condițiilor pentru cercetare, inovare și pentru educație antreprenorială într-un mediu economic ce încurajează start-up-urile inovative. De ce nu am încerca să combinăm beneficiile celor două linii de pregătire profesională? Avem o bună parte din economie implicată în realizarea de produse low-tech, în special pentru industria auto. Deși ne folosim mâinile în mod intensiv, capetele sunt în așteptare. Ar fi oportun să ne gândim la aceste lucruri chiar și individual, dacă nu reușim colectiv și la nivel de conducere centrală. Nu de alta, dar operațiunile manuale și semiautomate vor fi primele lovite de robotizare și automatizarea adusă de Industria 4.0 și IIoT. Încurajând noile concepte am avea ocazia să facem un pas spre industria viitorului, dacă viitorul este o preocupare pentru noi. Dar, care este apetitul României pentru industriile de frontieră?

Mă gândesc la companiile românești, pentru că multinaționalele au planurile de dezvoltare făcute în altă parte. Dar poate și aici există la nivelul managementului acestora astfel de preocupări pentru a se face ceva pentru asigurarea continuității producției la nivel local. Până la urmă, toate investițiile vor veni în viitor tot pentru proiecte ce au la bază tehnologiile pe care le solicită acesta, pentru a-l putea asigura. Nu va trebui să așteptăm prea mult confirmarea asta. Lucrurile se mișcă foarte repede.

Pentru a ne da seama de dinamica interconectării și amploarea (r)evoluției industriale în a 4-a sa eră, la Hannover Messe 2018, unde Mexicul (!) este țară parteneră, Siemens vorbește, prin sloganul său, despre Digital Enterprise, iar Microsoft despre Intelligent Manufacturing, Huawei despre Connected Factory, iar Telekom despre Industrial Networks și Smart Production. Intel, IBM, Google, Oracle au prezențe integrate consistent într-un târg internațional dedicat industriei și asta pentru că în ultimul timp companiile din IT&C au o implicare profundă în derularea, controlul și managementul proceselor moderne de fabricație. Astfel, prezența lor este din ce în ce mai naturală la un târg dedicat industriei.

Noi, la o scară mai mică, încercăm continuu să stimulăm adoptarea noilor tehnologii, le prezentăm în revistă, pe site-uri (www.ttonline.ro, www.smarternext.com), și, cu ajutorul expozanților, le avem prezente și la evenimentele pe care le organizăm. Așa va fi și la Demo Metal Vest 2018 între 9 și 12 mai, la Expo Arad. Vă așteptăm!

Cu toată interconectarea, încă nu poți întâlni altundeva sinergii cu efecte atât de puternice și profunde, cum întâlnești într-o expoziție. Profitați de această întâlnire specială. Nu există ocazie mai bună pentru progres. Face-ți-vă bine temele înainte de a veni, dar lăsați ușa deschisă și pentru surprize. Ele nu se vor lăsa așteptate.


Accept cookie

Acest site web utilizează module cookie în scopuri funcţionale, de confort şi statistică.

Dacă sunteţi de acord cu această utilizare a modulelor cookie, faceţi clic pe "Da, sunt de acord". Termeni si conditii

Nu sunt de acord Accept doar cookie functional Da, sunt de acord