T&T 100

Editorial

de Onut Iliescu

T&T 100

Numerele nu pot exprima sentimente. Nu direct. în conexiune cu ceva o pot face însă. Capătă semnificații. Numerele nu au capacitatea de a stimula emoții, dar, într-un anumit context, te pot pune pe gânduri. Iar apoi gândurile pot produce emoții. Unele chiar puternice. Așa se întâmplă acum cu noi când ne aflăm în fața editării numărului 100 al revistei. Cu puțin înainte de a împlini 20 de ani de apariție și, coincidență, la 100 de ani ai României, 100 de ani de la Unire, noi edităm numărul 100 al T&T. Poate exista vreo legătură între cele două numere identice, dar diferite prin semnificație? Fără să exagerăm, păstrând proporțiile, poate există prin faptul că și noi am încercat să unim. Am încercat să aducem la un loc în paginile revistei numeroase aspirații și căutări profesionale alături de răspunsurile pe care mediul, în continuă schimbare, le putea oferi. Pentru a putea fi eficienți, am încercat să răspundem uriașei provocări prin intermediul diferitelor colaborări. Am încercat să le căutăm și le-am expus pe cele mai interesante. în toate aceste 100 de numere, am avut parte de contribuția multor colaboratori extraordinari care și-au oferit timpul, s-au dăruit pentru a-i ajuta pe cei care aveau nevoie de informațiile și opiniile lor. În 100 de ediții T&T am încercat să captăm continuu nevoi și să motivăm, fără odihnă, obținerea răspunsurilor lor. Enumerarea numelor acestor oameni acum ar fi insuficientă ca formă de recunoștință și oricum am făcut-o în caseta redacției la timpul respectiv. Cu ajutorul lor am încercat să aducem progresul, informând. Fără să fie evidentă poate întotdeauna legătura directă dintre temele și subiectele abordate în revistă cu influența asupra pasului următor în viața companiilor sau a celei profesionale a specialiștilor, noi ne-am continuat misiunea. Faptul că în urma feedback-ului simțeam ca fiind importantă această misiune dincolo de, uneori, beneficii concrete, imediate ne-a dat puterea să mergem înainte și să ajungem aici.

Am inițiat în permanență noi proiecte. Tot colaborările solide ne-au dat puterea să credem în ideile noastre. Acum suntem ca o carte deschisă. Suntem „expuși”, în ceea ce am făcut, în 100 de numere de revistă, o nouă platformă online și trei evenimente pe care le organizăm. În toate încercăm să stabilim etaloane, din respect pentru dumneavoastră și pentru noi. Dacă am reușit, doar dumneavoastră ne puteți spune. Noi suntem obligați să încercăm. Mulțumim tuturor cititorilor, colaboratorilor și companiilor care ne-au fost alături în acești ani. Acest număr cu semnificație specială pentru noi este dedicat tuturor partenerilor noștri începând cu primul număr T&T. Vă dorim și ne dorim aniversarea numărului 200 al revistei T&T tot împreună. Cum nu ne-a putut opri nimic până acum să mergem înainte, nu ne poate opri nimic să sperăm.

La multe alte ediții aniversare sărbătorite în echipa extinsă T&T!


Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.


Da, sunt de acord