VREAU sau aş vrea

Editorial

de Onut Iliescu

VREAU sau aş vrea

Întotdeauna omul reușește atunci când îl conjugă pe a vrea la indicativ prezent, nu la condiţional optativ. VREAU!, nu aș vrea. Asta pentru că VREAU implică responsabilitate instantanee şi apoi, prin coerenţă, o responsabilitate permanentă. Aș vrea face loc condiţionărilor şi este, astfel, discontinuu. Poţi amâna startul la infinit sau oricând te poţi întrerupe sau răzgândi. Poţi, de asemenea, folosi justificări să nu faci ceva (ceva ce îţi dorești îndreptăţit). Practic eşti consecvent cu tine, doar că între stări: a face sau a nu face sub formă de amânare. Amânare care poate fi apoi veșnică. Și iată cum o simplă conjugare a verbului (a acţiunii) te expune total întâmplării. Ceea ce vrei, nu mai faci.

Pentru că, omeneşte, Aş VREA este în mai mare măsură NU VREAU (acum), decât VREAU (şi fac). Urmează apoi, uşor, oricând, pasul următor. Cedarea definitivă. Ea este impecabil justificată ulterior şi oferă, oricum, confort imediat şi o companie mai numeroasă. Apoi, în societate, când masa critică este atinsă şi apare consens, totul devine o STARE generalizată, iar lucrurile nu mai progresează. Stagnează indulgent şi, uneori, cu strălucire.

Este o stare de fapt consimţită mutual şi majoritar. Și ea, fără să fie evident toxică sau agresivă, se infiltrează şi ne invadează mediul. Pasivi, aparent ne adaptăm, în realitate ne dezadaptăm şi regresăm. Pentru că adaptarea este o acţiune permanentă, nu o stare. Această paralizie produce refluxul raţiunii şi al acţiunii benefice.

Stagnarea, în aparenţă, conservă binele și răul în egală măsură. În realitate pe primul îl erodează, iar pe cel de-al doilea îl dospește. Asta pentru că binele cere acţiune permanentă pentru menţinere, iar răul se alimentează şi din pasivitate. Așa că este de dorit adaptarea, deci acţiunea - VREAU, în loc de aş vrea.

SMART FACTORY - proiectul pe care îl propunem începând cu această ediţie Demo Metal & Demo Plast Vest este unul pe care VREM să-l extindem pe viitor pentru dezvoltarea industriei din România. Sunt aproape 20 de companii care pornesc pe acest drum acum şi sunt peste 40 de alte companii interesate de participare în ediţii viitoare. Companiile deja integrate în proiect sunt cele care VOR, şi ele vor configura traseul evoluţiei către adaptare pentru noi. Cu cât VOR (și nu ar vrea) să se implice mai multe companii care au soluţii inteligente ce aduc plusvaloare proceselor de fabricaţie curente, cu atât mai adaptaţi vom fi la dinamica evoluţiei tehnologice.

Vrem să realizăm acest lucru împreună. Vrem să configurăm împreună traseul pe care vom evolua împreună în industria viitorului. Instrumentele există.

Haideţi să VREM să aducem și energiile împreună.

Vă așteptăm între 22-25 mai la Arad!


Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.