Certificatele albe - metodă de promovare a eficienţei energetice (II)

Eficienta Energetica

de Vasile Rugina , Anca Badea

Certificatele albe - metodă de promovare a eficienţei energetice (II)

Certificatele albe sunt documente care atestă aplicarea unei anumite măsuri de reducere a consumului de energie prin creşterea eficienţei energetice. Sistemul de aplicare trebuie să prevadă obligativităţi privind economiile de energie, precum şi mecanisme de schimb/comercializare a acestora.

 

3. Aplicarea sistemului certificatelor albe în Europa

Mai multe ţări europene au demarat în deceniul trecut aplicarea sistemului certificatelor albe pentru realizarea economiilor de energie. Aceste ţări sunt prezentate în tabelul 1.

Tabel 1

 

Se înregistrează diferenţe semnificative de la o ţară la alta în ceea ce priveşte concepţia şi aplicarea sistemului, informaţii generale fiind prezentate în tabelul 2.

Tabel 2

Similitudinile existente explică eforturile Comisiei Europene de a unifica schemele existente în diferite ţări şi de a elabora un sistem unic european.

Diferenţele explică dificultăţile în realizarea acestei unificări şi, în final, renunţarea din partea Comisiei Europene la elaborarea unei directive speciale privind certificatele albe sau la includerea unor prevederi specifice de detaliu în propunerea noii directive de eficienţă energetică.

 

4. Aplicarea sistemului certificatelor albe în Franţa

Punctul de plecare a fost adoptarea, pe 13 iulie 2005, a legii privind Strategia energetică franceză, cu obiectivul de reducere a intensităţii energetice cu 2% anual până în anul 2015 şi cu 2,5% anual în perioada 2015-2030 şi a măsurilor necesare pentru realizarea acestui obiectiv. Mecanismul certificatelor albe (denumite în legislaţia şi literatura tehnică sub numele ,,certificats d'économies d'énergie”) a fost introdus în Franţa începând cu anul 2006.

În Franţa mecanismul se derulează prin programe de trei ani, fiecare program având ţinte şi parametri proprii. Astfel, primul program (derulat în perioada iulie 2006 – iunie 2009) avea drept ţintă realizarea unei economii de energie de 54 TWh. Perioada de până la 31 decembrie 2010 a fost o perioadă de tranziţie, în care s-a analizat desfăşurarea primului program şi s-a proiectat programul următor. S-a continuat însă aplicarea măsurilor de eficienţă.

Programul actual a început la 1 ianuarie 2011 şi se va încheia pe 31 decembrie 2013. El are drept ţintă realizarea unei economii de energie de 345 TWh. Actorii implicaţi în aplicarea schemei certificatelor de economii de energie în Franţa sunt:

  • Ministerul cu probleme de energie (Ministère de l’Écologie, du Développement Durable, des Transports et du Logement) – Direcţia Generală Energie şi Mediu
  • Stabileşte regulile mecanismului şi obligaţiile părţilor
  • Controlează realizarea proiectelor şi atribuie certificatele de economii de energie

 

În octombrie 2011 a fost înfiinţată ,,Unitatea naţională de coordonare” cu rolul de a atribui toate certificatele, de a controla realizarea măsurilor şi de a aplica sancţiunile care se impun.

  • ADEME (Agenţia pentru Energie şi Mediu)
  • Realizează analize tehnice, evaluări şi expertize pentru ministerul de resort
  • Realizează campanii de informare pentru autorităţile publice şi companii
  • ATEE (Asociaţia Tehnică pentru Energie şi Mediu)
  • Este platforma tehnică ce reuneşte actorii economici participanţi la piaţa economiilor de energie (furnizori de energie, companii din industria producătoare, comercianţi); apară interesele furnizorilor de energie
  • Face ministerului de resort propuneri de noi acţiuni standardizate
  • Părţile obligate
  • Părţile eligibile

 

Părţile obligate să participe la sistem sunt furnizorii de energie. Acestora li se impun cote obligatorii de economie de energie. Cotele sunt stabilite proporţional cu volumul de vânzări, astfel încât însumate să conducă la realizarea ţintei programului.

În prima perioadă au fost obligaţi să participe în sistem furnizorii cu un volum de vânzări mai mari de:

  • 400 GWh/an pentru electricitate şi gaze na­tu­­rale
  • 400 GWh/an pentru căldură/frig
  • 100 GWh/an pentru gaze petroliere lichefiate

 

La primul program au participat 2500 de companii, dar rolul principal l-au deţinut marile companii. Obligaţiile care au revenit EdF şi GdF au reprezentat 80% din ţinta totală a primului program.

Legislaţia introduce, pentru tarifele reglementate, posibilitatea transferării în preţuri a costurilor legate de implementarea măsurilor de eficienţă energetică. Părţile obligate îşi demonstrează îndeplinirea cotei care le-a fost alocată prin:

  • implementarea unor programe proprii de eficienţă energetică la con­sumatorii finali (pentru care primesc un număr corespunzător de cer­tificate)
  • achiziţionarea de certificate albe de la părţile obligate, care deţin certificate în exces, sau de la părţile eligibile (pe piaţa certificatelor albe)

 

Dacă o anumită ,,parte obligată” nu-şi îndeplineşte cota, atunci ea trebuie să plătească penalizări în valoare de 2 Eurocenti/kWh.

Părţile eligibile sunt părţi care pot implementa acţiuni de eficienţă energetică şi pot primi certificate, fără însă să aibă obligaţii în acest sens. Părţile eligibile pot vinde certificatele pe care le deţin părţilor obligate.

În actualul program (2011-2014) sunt părţi eligibile:

  • Autorităţile locale pentru acţiuni în clădirile lor proprii sau pentru alte clădiri din zona teritorială de competenţă
  • Agenţia Naţională pentru Clădiri
  • Agenţiile pentru clădiri sociale.

 

Se remarcă faptul că firmele tip ESCO au fost excluse în mod deliberat de la participarea directă la sistem. Pe de altă parte, părţile obligate (furnizorii de energie) pot apela la serviciile ESCO pentru realizarea economiilor de energie care le revin.

 

Obligaţiile sunt cuantificate utilizând o unitate de măsură specifică: ,,kWh cumac”, care reprezintă kWh de energie finală cumulată şi actualizată pe durata de viaţă a măsurii de eficienţă energetică/produsului cu eficienţă energetică ridicată. Aceasta reprezintă cantitatea de energie care urmează să fie economisită prin aplicarea unei măsuri de eficienţă energetică pe toată durata de viaţă a măsurii respective (de regulă standardizată) şi considerând un anumit coeficient de depreciere (de regulă 4% anual).

Pentru solicitarea unui certificat este necesară realizarea unei economii minime de energie de 1 GWh cumac. Legislaţia franceză prevede durata de viaţă a fiecărei măsuri de eficienţă şi implicit durata de valabilitate a unui certificat, cu observaţia că durata maximă este de nouă ani.

Valabilitatea certificatelor poate fi translatată de la un program la altul (nu încetează odată cu finalizarea unui anumit program). A fost realizat un set de măsuri standard de economisire a energiei care, în varianta din iunie 2007, conţinea 93 de măsuri, dintre care:

  • 13 măsuri privind anveloparea clădirilor
  • 49 măsuri privind economia de căldură (inclusiv patru măsuri de promovare a energiei solare)
  • 18 măsuri privind reducerea consumului în iluminat
  • 4 măsuri de training
  • 9 măsuri diverse

 

Pentru noul program a fost întocmită o listă oficială de 210 acţiuni standard (tabelul 3), pentru fiecare acţiune în parte fiind stabilită o valoare precalculată a economiei de energie, utilizând metodologii standard de estimare ex-ante. Numărul de acţiuni standard stabilite pe sectoare de consum este prezentat în tabelul 3.

Tabel 3

Comercializarea liberă a certificatelor albe se realizează prin intermediul registrului naţional al certificatelor de economii de energie EMMY (www.emmy.fr) în care sunt înscrişi toţi participanţii la sistemul certificatelor albe. Întrucât obligativităţile pentru ,,părţile obligate” sunt stabilite la nivelul întregului program (pentru o perioadă de trei ani), înseamnă că acestea vor cunoaşte cu exactitate modul în care şi-au îndeplinit obligaţiile respective doar la finalul programului. În aceste condiţii s-a stabilit că perioada de comercializare este ultima săptămână din program. Pentru aceasta, toţi participanţii (atât părţile obligate, cât şi părţile eligibile) se declară pe proprie răspundere vânzători sau cumpărători de certificate şi au acces la lista altor cumpărători şi vânzători.

Comercializarea se face prin negocieri libere între ofertanţi şi solicitanţi, fără să existe un operator de piaţă. Schimbul de certificate între două părţi se realizează automat pe site-ul EMMY la comanda părţilor care au convenit comercializarea. În cadrul primului program s-au comercializat mai puţin de 3% din numărul total de certificate albe emise, la un preţ cuprins între 0,30 şi 0,35 Euro cent/kWh cumac. Costurile de administrare ale programului sunt suportate din taxele de înregistrare plătite de părţile participante la sistem, precum şi din taxele de eliberare a certificatelor de economii de energie.

Analizele finale realizate la sfărşitul primului program au condus la concluzia că valoarea reală a economiilor de energie realizate s-a ridicat la 65,2 TWh, dintre care:

  • 83,8% în clădiri rezidenţiale
  • 6,3% în clădiri din sectorul terţiar
  • 7,8% în industrie
  • 1,8% în transporturi

 

5. Un punct de vedere german privind utilizarea certificatelor albe

Germania nu a introdus încă sistemul certificatelor albe dar studiază posibilitatea introducerii acestui sistem. Un studiu recent al Fraunhofer Institute pentru Ministerul Federal al Economiei şi Tehnologiei abordează această problemă în contextul noii propuneri de directivă de eficienţă energetică şi a situaţiei interne. Dintre primele concluzii publicate ale studiului vor fi menţionate câteva în continuare:

  • Noua propunere de directivă prevede în preambul că s-a renunţat la obligativitatea sistemului certificatelor albe, dar specifică obligaţia statelor membre ca distribuitorii de energie să realizeze anual economii de energie de 1,5% din cota de piaţă a acestora în anul calendaristic precedent. Această cantitate trebuie realizată în rândul consumatorilor finali. O astfel de obligativitate este echivalentă practic cu obligaţia introducerii sistemului certificatelor albe, statele membre având doar libertatea de a alege forma în care aplică acest sistem.
  • Aplicarea şi realizarea procentului de 1,5% menţionat anterior conduce la realizarea unor economii de energie superioare ţintelor prevăzute în Directiva 2006/32/CE şi angajamentelor asumate de statele membre conform primului PNAEE. Calcule matematice realizate în ipoteze corecte demonstrează cu uşurinţă acest lucru.
  • Costurile măsurilor de eficienţă energetică aplicate de către distribuitori vor fi incluse în facturile cu energia şi vor fi suportate de consumatorii finali. Acest lucru are avantajul că degrevează bugetul de stat şi bugetele locale de finanţarea măsurilor respective. Măsura este astfel recomandabilă în acele ţări în care se acordă prioritate reducerii datoriei publice, iar evitarea creşterii taxelor şi impozitelor reprezintă obiective politice. Se înregistrează însă creşterea facturilor, grevate oricum de aplicarea altor mecanisme de sprijin (pentru promovarea energiilor rege­nerabile, pentru reducerea emisiilor de CO2) şi acest lucru reprezintă un dezavantaj semnificativ. în aceste condiţii ţări care aplică în prezent mecanismul (de exemplu Danemarca, Marea Britanie) au în vedere introducerea unor limite privind influenţa lor asupra preţului energiei. Acest lucru va avea însă un impact negativ asupra anvergurii măsurilor de eficienţă întreprinse.
  • Experienţa înregistrată în ţările care aplică sistemul certificatelor albe arată că au avut prioritate absolută măsurile cu costuri minime şi care pot fi cu uşurinţă standardizate. Posibilităţile de abordare a unor măsuri mai complexe sunt relativ reduse. Un aspect negativ este legat de faptul că se abordează parţial (cu costuri reduse) unele măsuri complexe. Problemele sunt rezolvate de asemenea parţial, dar se creează un blocaj în ceea ce priveşte rezolvarea problemei în ansamblu, întrucât este greu de presupus că o anumită problemă rezolvată fie şi parţial va fi reluată într-un interval scurt de timp. În acest fel o parte din potenţialul de economisire a energiei poate fi pierdut pe o perioadă nedeterminată.
  • Deşi în teorie sistemul certificatelor albe este destinat (şi) promovării companiilor de servicii energetice (ESCO), în practică obligativitatea unui astfel de sistem ar putea avea un efect contrar (cel puţin în Germania). Firme din sectorul energetic, cărora le revin obligaţii să întreprindă măsuri de eficienţă energetică (în mod frecvent firme mari şi cu potenţial financiar şi tehnic ridicat) vor prefera să-şi dezvolte activităţile proprii în acest domeniu, ceea ce ar putea limita dezvoltarea ESCO sau ar putea determina ca firmele mai mici să părăsească piaţa.
  • Sistemul certificatelor albe este, din punct de vedere al consumatorilor finali, echivalent cu primirea unor granturi. Experienţa a arătat că sistemele bazate pe granturi au o eficienţă limitată. Rezultate mai bune au fost obţinute prin aplicarea unor sisteme de instrumente stimulatoare care implică participarea directă (inclusiv din punct de vedere financiar) a beneficiarilor.
  • Indicatorii utilizaţi pentru exprimarea economiilor de energie diferă mult de la o ţară la alta. Metodele de calcul sunt de asemenea diferite. În acest fel cuantificarea efectelor pentru una şi Aceeaşi măsură conduce la rezultate complet diferite în diferite state participante, raportul respectiv având valori între 1 şi 10. Acest lucru creează dificultăţi majore în recunoaşterea valabilităţii internaţionale a certificatelor albe.

 

6. Posibilităţi de creştere a eficienţei energetice prin aplicarea  sistemului certificatelor albe în România

Creşterea eficienţei energetice a reprezentat o componentă permanentaă a politicii energetice a României, care s-a accentuat odată cu depăşirea dificultăţilor aferente tranziţiei spre economia de piaţă şi cu demararea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. În continuare se va analiza modul în care actualul cadru legislativ intern permite/favorizează aplicarea sistemului certificatelor albe.

  • Strategia energetică a României pentru perioada 2007-2020 aprobată prin HG 1069/2007 enumeră printre măsurile de creştere a eficienţei energetice: promovarea tranzacţionării certificatelor albe pentru stimularea investiţiilor în creşterea eficienţei energetice, în condiţiile dezvoltării unei practici europene în acest sens.
  • Legea energiei electrice nr. 13/2007 reprezintă actul legislativ prin care sunt transpuse în legislaţia internă cea mai mare parte din articolele/paragrafele Directivei 2003/54/CE privind regulile comune pentru piaţa internă de energie. Nu sunt prelua­te însă acele articole din directiva respectivă care se referă la implicarea actorilor de pe scena energiei electrice în acţiuni de creştere a eficienţei la consumatorii finali. Se poate considera că absenţa acestor prevederi ar putea reprezenta o piedică privind dezvoltarea mecanismului certificatelor albe în România (sau a altor mecanisme care urmăresc creşterea eficienţei energetice cu sprijinul distribuitorilor de energie). În prezent Directiva 2003/54/CE a fost abrogată şi înlocuită cu Directiva 2009/72/CE. Noua directivă accentuează rolul distribuitorilor de energie în creşterea eficienţei energetice şi corelează aceste probleme cu cea a consumatorilor vulnerabili. Directiva nu a fost încă transpusă în legislaţia românească.
  • OG 22/2008 reprezintă principalul act legislativ intern în domeniul eficienţei energetice. Documentul conţine o definiţie a certificatelor albe care este preluată din Directiva 2006/32/CE: certificate albe - certificatele emise de organisme de certificare independente care confirmă declaraţiile actorilor pieţei, conform cărora economiile de energie sunt o consecinţă a măsurilor de îmbunătăţire a eficienţei energetic dar în continuare nu conţine nicio referire la această noţiune. Documentul conţine de asemenea un capitol (capitolul 3) intitulat „Obligaţiile distribuitorilor de energie, operatorilor sistemului de distribuţie a energiei şi societăţilor de vânzare cu amănuntul a energiei” care prevede obligativitatea distribuitorilor de energie de a realiza măsuri de eficienţă energetică la consumatorii finali. Se poate aprecia că, din punct de vedere calitativ, OG 22/2008 transpune corect în legislaţia internă prevederile Directivei 2006/32/CE şi în niciun caz nu conţine măsuri care ar putea împiedica promovarea certificatelor albe. Modul în care au fost implementate prevederile OG 22/2008 (cel puţin acele prevederi care se referă la implicarea distribuitorilor/furnizorilor) reprezintă însă o problemă distinctă. Atât timp cât prevederile OG 22/2008 nu sunt integral aplicate, este dificil de abordat problema implementării mecanismului certificatelor albe în România.
  • În prezent adoptarea noii propuneri de directivă privind eficienţa energetică reprezintă o mare provocare pentru UE, în ansamblu, şi Statele Membre. Directiva ar fi trebuit aprobată până în acest moment dar există semnale puternice că mai sunt încă negocieri între statele membre asupra prevederilor sale. Forma în care va fi aprobată directive, precum şi forma în care ea va fi transpusă în legislaţia internă vor avea o importanţă decisivă privind aplicarea sistemului certificatelor albe în România.

 

7. Concluzii

Sistemul certificatelor albe este destinat implicării companiilor din sectorul energetic în acţiuni de eficienţă energetică la consumatorii finali. Sistemul se aplică deja în mai multe State Membre UE, dar cu diferenţe importante de la o ţară la alta, ceea ce face greu de realizat o piaţă europeană a certificatelor albe. Optimismul existent în perioada 2005-2006 la nivelul Comisiei Europene a fost ulterior temperat. Noua propunere de directivă privind eficienţa energetică conţine referiri importante pri­vind implicarea furnizorilor/distribuitorilor în acţiuni de eficienţă energetică, dar fără referiri la sistemul certificatelor albe.

În România există prevederi legale privind implicarea companiilor din sector în acţiuni de eficienţă energetică, dar aceste prevederi au fost aplicate doar parţial. Faptul că introducerea sistemului va conduce la o creştere a preţului energiei reprezintă cu certitudine un impediment major.


Vasile Rugină este dr. ing. ICEMENERG București, iar Anca Badea este mat. ICEMENERG București