Conferinţa ,,Reţelele Inteligente- Reţelele viitorului

Eficienta Energetica

de Calin Vilt

Conferința a fost organizată în data de 21 mai 2015 de CNR-CME şi a avut drept coorganizatori CNR-CME, ELECTRICA, ADREM AUTOMATION şi ELECTROMAGNETICA, iar ca parteneri oficiali CEZ România, GSP şi ROMELECTRO. Evenimentul s-a bucurat de un interes deosebit din partea tuturor participanților, sala „Radu Zane” din sediul Electrica fiind aproape plină. Conferința a fost moderată de domnul Prof. Emerit Dr. ing. Mircea Eremia, cu autoritatea şi prestanța sa deosebită în acest subiect de avangardă tehnologică.

Soluţii inteligente de producere, stocare şi consum al energiei

Prima prezentare s-a intitulat „Sinergiile utilităţilor în oraşul inteligent” fiind elaborată de un colectiv din cadrul ELSACO Energy, format din Dan Apetrei (Director General), Șerban Iftimie, Ion Bitir și Doru Popa. Prezentarea a evidențiat poziționarea sinergiilor în lanțul valoric al industriei energetice, cu un accent deosebit pe aspectele de creștere a fiabilității („five nine” către „nine nine”) și a celor de DER (Distributed Energy Resources), cu activitățile de generare, stocare convențională sau cu autovehicule electrice, cu serviciile pe care utilitățile încep să le gândească pentru noile nevoi ale clienților utilizatori finali. Partea cea mai atractivă a prezentării au constituit-o aspectele economico – financiare ale acestor sinergii, la nivelul unui viitor oraș inteligent, în mecanisme de piață de tip PZU, PRE sau STS. Concluziile au subliniat câteva aspecte:

  • impactul generării distribuite în prezent depășește capacitatea SEN de a folosi soluții de valorificare a energiei prin calificarea ca dispecerizabile a surselor regenerabile;
  • utilitățile vor avea nevoie de un nou mod de coordonare la nivelul orașelor inteligente pentru a rezolva problema lipsei de predictibilitate a regenerabilelor;
  • în cadrul rețelelor inteligente există unele capacități de stocare implicite care vor putea fi utilizate.

Din partea ELECTRICA a fost prezentată lucrarea „Sisteme inteligente în reţelele de distribuţie”, susținută de către domnul Dumitru Federenciuc, Sef Serviciu, care a făcut o evaluare a evoluției conceptului de rețele inteligente în cazul rețelelor de distribuție, în ideea de modernizare a infrastructurii de distribuție și de flexibilizare a pieței de energie. Prezentarea a analizat impactul integrării surselor regenerabile, o analiză comparativă a diverselor modele de interconectare, mai ales din perspectiva instrumentelor NIST, evoluția procesului de mapare (SGAM), interoperabilitatea sistemelor componente (CIM) și prelucrarea integrată a datelor, modelul platformei europene, rolul DSO de agregator și de provider de servicii existente sau a altor servicii inovative, problematica microrețelelor și aspectele pregătirii portalului consumatorilor, unde se va desfășura dialogul utilitate – consumator, care este esența conceptului de Smart Grids. Prezentarea a avut o pronunțată orientare spre piață și spre clienți, demonstrând un important element de cotitură a afacerii derulate la nivelul grupului de firme Electrica, către problemele clienților,adică ale consumatorilor de energie electrică.

Următoarea prezentare, din partea Centrului Român al Energiei și intitulată „Sibiu Smart City– de la concept la realizare”, a fost expusă dedomnul Stelian Gal. A fost urmărită evoluția conceptului pe parcursul acestor ani, cu eforturile de implementare a ingineriei, cu realizările, dar și cu nerealizările în acest subiect desfășurat în premieră în România, cu noul concept, care acum se definește și își caută standardele și activităț ile de bază.

Domnul Răzvan Todor, Business Development Manager ADREM AUTOMATION, a susținut prezentarea intitulată „Energy Hub - punct central în eficienţa energetică urbană”. Prezentarea deschide un nou capitol în gestiunea eficienț ei energetice urbane, privind consumul eficient de energie la nivelul municipiilor. Prezentarea a analizat principalele caracteristici, tehnologiile folosite, componentele de bază, beneficiile obținute cu viitoarele platforme de tip umbrelă denumite „Energy Hub”, transparența și responsabilitatea socială, managementul energetic și strategia de implementare cu arhitecturile de bază.

Măsurarea şi contorizarea energiei

Au urmat două prezentări ale fabricanților sistemelor de contorizare inteligentă, Electromagnetica și AEM Timișoara, care au făcut prezentări ale tehnologiilor de măsurare de ultimă generație fabricate de cei doi furnizori și implementate în România. Au fost, pe scurt, făcute unele precizări privind observațiile formulate pe marginea procesului de revizuire a codului de măsurare, aflat în curs de desfășurare.

În cadrul prezentării intitulate „Clienţi inteligenţi”, domnul Dan Loghin a expus un punct de vedere personal și deosebit de inedit din perspectiva unui client avizat care dorește să devină un client inteligent, poate chiar înaintea liberalizării pieței consumatorilor captivi.

A urmat o prezentare intitulată „Data Management -Business Inteligence” susținută de doamna Mariluzia Popovici, IT Capacity Manager în cadrul Vodafone România. Prezentarea a parcurs, sumar, aspecte teoretice și practice ale contorizării inteligente, managementul datelor, business inteligence și big data. Au fost trecute în revistă beneficiile operaționale, comerciale, financiare, tehnice în cadrul societății sau ale clienților sau cele sociale. Au fost expuse arhitecturi de date AMI, M2M (machine two machine), cyber security, modelare date, data/process mining, data warehouse, dash board și big data.

Domnul Adrian Stratulat, CEO Energodynamics a susținut prezentarea „Smart Grids Storage Solutions”. Aceasta a constat în trecerea în revistă a tehnologiilor de stocare și a aspectelor avute în vedere pentru promovarea unui asemenea proiect aflat în curs de realizare în România.

Elemente de standardizare

Următoarea prezentare s-a intitulat „Evoluţiasistemelor de standardizare pentru reţele inteligente” fiind făcută din partea Asociației Române de Standardizare – ASRO de doamna Doina Dragomir. În cadrul expunerii, prezentatoarea a făcut o scurtă trecere în revistă a activităților de standardizare dedicate „Smart Grids” la nivel european, cu mandatele M 441/2009 -Contorizare inteligentă, M468/2011 – Vehicule electrice, M490/2012 - Smart Grids, apoi au fost parcurse aspectele de cercetare – inovare desfășurate în proiectul internațional STARGRID, desfășurat pentru evaluarea standardelor internaț ionale elaborate pentru implementarea conceptului de Rețele Inteligente.

Proiectul s-a desfășurat în intervalul 2013-2015, sub coordonarea Fraunhofer Institute din Germania, cu parteneri din Italia și Spania. A existat o abordare sistemică pluridisciplinară a standardelor folosite și au rezultat un set de concluzii, care a fost pus la dispoziția mai multor instituții, începând cu Comitetele Tehnice, cu cele de standardizare și cu Task Force Committee pentru Smart Grids. Au fost prezentate arhitecturile de date agreate în cazul rețelelor inteligente și cele studiate în cazul orașelor inteligente, aflate în curs de adoptare.

Energia – probleme la nivel internaţional

În cadrul ultimei prezentări, „De la Smart Grids la Smart City”, elaborată de domnul Călin Vilt, au fost parcurse aspectele teoretice ale Platformei tehnologice europene, principalele caracteristici în cadrul rețelelor de distribuție, respectiv de transport și activitățile internaționale care dezvoltă acest concept. Au fost evaluate condițiile prealabile necesar a fi îndeplinite pentru implementarea conceptului, activitățile și modu lele avute în vedere în proiectul Sibiu Smart City, precum și activitatea Comitetului CT 268 cu domeniile și cu activitățile evaluate, cu indicatorii de performanță stabiliți în standardul ISO 37120/2014 pentru dezvoltarea acestui concept pe plan internațional. În încheierea lucrărilor conferinței au fost adresate mai multe întrebări pe marginea prezentărilor și s-au purtat discuții între cei peste 115 specialiști prezenți, subliniindu-se utilitatea acestor conferințe anuale care se desfășoară începând cu anul 2010.


English summary

The “energy hunger” is one of the features of our today’s society. It raises various issues: energy generation/production, transmission, storage, consumption in methods as “smart” as possible. This refers to reliability, yield (efficiency), availability, standardization of parameters, up to the measuring and metering of energy. All these aspects should have a minimum impact on environment, including agricultural areas.


Călin Vilt este Consilier CNR-CME 



Accept cookie

Acest site web utilizează module cookie în scopuri funcţionale, de confort şi statistică.

Dacă sunteţi de acord cu această utilizare a modulelor cookie, faceţi clic pe "Da, sunt de acord". Termeni si conditii

Nu sunt de acord Accept doar cookie functional Da, sunt de acord