Eficienţa energetică – caracteristică principală a produselor dezvoltate de ICPE ACTEL S.A. (XXXIX)

Eficienta Energetica

de Ion Potarniche

Eficienţa energetică – caracteristică principală a produselor dezvoltate de ICPE ACTEL S.A. (XXXIX)

În numărul trecut am evidenţiat motivele pentru care am impus motorul de c.a. (asincron cu rotorul în scurtcircuit) în aplicaţiile ICPE ACTEL. S-au evidenţiat cercetările şi rezultatele obţinute de societate încă din anii ‘84, când actualele componente electronice (tranzistoarele de putere, condensatoarele din astfel de aplicaţii, etc) nu existau pe piaţa de produse şi când puţine firme din lume abordaseră acest domeniu. De asemenea, în articol s-au prezentat elementele care au făcut din motorul asincron cu rotorul în scurtcircuit componenta de bază din lanţurile de acţionare utilizate azi pe scară largă, în mod deosebit în domeniul activităţilor de foraj terestru şi marin, pentru eficienţa energetică sporită pe care o asigură.

1. ICPE ACTEL, pionier al eficienţei energetice de peste 65 ani

În zilele noastre, a devenit din ce în ce mai obișnuit ca specialiștii dedicați economiei românești, cei care au gândit și realizat mulțimea de macroobiective industriale, care astăzi ar fi aproape imposibil de a le construi din nou, să scrie istoria din diferite domenii, despre oameni și creațiile lor.

Toate adunate ar aduce la lumină o evoluție a proiectelor complexe, cu iterațiile echipamentelor, în totalitate bazate pe elementul de inovație, la toate nivelurile, de la materialele și subansamblurile utilizate până la procesele tehnologice.

Stăpânirea cunoașterii științifice împletită cu inovația și păstrarea tradiției, cel puțin la nivelul ICPE ACTEL, au lăsat în urmă proiecte de pionierate, atât la nivel național, cât și mondial. Desincretizăm cu titlu de informare pionieratele ICPE ACTEL, pe care istoria energeticii le tratează într-un capitol aparte, și anume: 1970 - echipamente de excitație pentru toată salba de hidrocentrale de pe Valea Bistriței și Valea Oltului Inferior, precum și primele echipamente de acționare pentru forajul terestru din România, unele chiar în premieră mondială; 1975 - platforma de foraj marin GLORIA; 1985 - echipament de acționare electrică cu convertoare de frecvență pentru încălzire tren, export Germania și Polonia (LDH 2400 CP); 1987 - prima acționare electrică din România pentru propulsia navei PHOENIX; 1988 - primele echipamente de acționare electrică pentru protecție catodică activă a navelor din România, precum și prima locomotivă tiristorizată din România; 2000 - primele echipamente în România bazate pe electronica de putere cu sisteme de comandă și reglare numerice pentru excitații statice pentru generatoare sincrone; 2008 - primele echipamente din România pentru forajul marin cu motoare de c.a., platforma SATURN - GSP; 2010 - prima cabină de comandă și monitorizare a proceselor tehnologice de foraj pentru platforma de foraj marin ORIZONT- GSP.

Astăzi cercetătorii ICPE ACTEL elaborează soluții high-tech, cu un procent de inovabilitate cât mai apropiat de limita tehnicii de vârf, conferind eficiență energetică sporită la toate nivelurile unui sistem energetic, de la producătorul de energie electrică până la consumatorul final.

Aceste soluții echipează produse complexe, realizate în construcții standard și personalizate, venind în întâmpinarea necesităților și problemelor întâmpinate de utilizatori, pentru care aceiași specialiști asigură asistența tehnică, de la punerea în funcțiune până în postgaranție.

2. Soluţii high-tech elaborate de ICPE ACTEL pentru sisteme energetic Prin misiunea cu care a fost investit de la apariția sa, ICPE ACTEL s-a dedicat, începând cu primeleechipe de specialiști, sistemului energetic național,pentru care a conceput și realizat proiecte și echipamentecu funcții speciale, pe care astăzi areocazia să le completeze și să le modernizeze parțialsau total cu soluții din ce în ce mai performante șieficiente energetic.

Se poate aprecia că într-un procent de 95% din centralele electrice din România ICPE ACTEL și-a adus contribuții însemnate de-a lungul celor peste 65 ani de activitate. Aceleași tipuri de echipamente pentru sistemele energetice sunt solicitate și la export, apreciate pentru calitățile multiple, precum fiabilitate, mentenabilitate facilă, flexibilitate, dotări cu automate programabile, telecomandă, software dedicat, asigurând eficiență energetică și economic sporite, având posibilitatea de adaptare la conceptele de smart- grid și smart- metering.

2.1 Soluţii pentru asigurarea eficienţei energetic la producătorul de energie electrică

În cele ce urmează vom trece sumar în revistă câteva tipuri de echipamente pe care ICPE ACTEL le produce în mod curent pentru eficientizarea procesului de producere a energiei electrice, accentuând aspecte particulare care conduc la un produs eficient.

2.1.1 Echipamentele de excitaţie statică a grupurilor hidro şi turboenergetice, de orice putere, de tip SRATN, se regăsesc în funcționare în peste 200 grupuri hidroenergetice și peste 15 termocentrale din România.

Acestea sunt utilizate pentru excitarea hidro sau turbogeneratoarelor sincrone din dotarea centralelor hidroelectrice sau termoelectrice, asigură controlul și protecția înfășurării de excitație a mașinilor sincrone în condiții de perturbații, într-o   gamă extinsă și de restricții specifice, impuse de buna funcționare a generatoarelor electrice.

2.1.2 Echipamentele cunoscute prin denu­mirea Power Management Systems (PMS), din componenţa centralelor electrice insu­lare formate din grupuri electrogene de tip Diesel-generator pe bară comună de tensiune, realizează eficientizarea grupurilor.

 

FIGURA 1. Schema bloc redresor în tampon cu bateriile de acumulatoare

Generatoarele funcționează în regim dinamic con­trolat, cu regim de histerezis controlat.

Rolul sistemului PMS de comandă și control al funcționării microcentra­lei constă în realizarea unor funcții speciale, precum:

  • utilizarea unei puteri debitate de generatoare mai mari sau egale cu puterea consumată de sar­cină;
  • realizarea protecțiilor pentru fiecare grup motor Diesel – generator;
  • protecția pe fiecare generator la putere inversă;
  • echilibrarea puterilor active Pk;
  • echilibrarea puterilor reactive Qk;
  • limitarea puterii la con­sumator în cazul depășirii Pk;
  • sincronizarea automată la cuplarea oricărui grup motor Diesel -generator pe bara comună de tensiune;
  • cuplarea și decuplarea automată a oricărui grup motor Diesel -generator, funcție de mărimea sarcinii;
  • permutarea secvențelor de funcționare pentru fiecare grup motor Diesel -generator astfel încât timpul de funcționare al fiecăruia să fie aproximativ același, ce conduce la o durată de viață prelungită a gru­purilor și la mentenanța lor facilă.

 2.1.3 Echipamentele destinate eficientizării activităţilor din centralele electrice realizează acționarea electrică cu turație variabilă de mare putere a pompelor, electroventilatoarelor etc, dotate cu motoare de curent alternativ și/sau motoare de curent continuu.

2.2 Soluţii pentru asigurarea eficienţei ener­getice în posturi de transformare şi puncte de alimentare cu energie electrică

Echipamentele destinate asigurării siguranței în funcționare a centralelor electrice, a posturilor de transformare și distribuție a energiei electrice sunt de tip redresoare universal numerice (RUN).

Schema bloc redresor în tampon cu bateriile de acumulatoare este reprezentată în figura 1. Blocul comandă și reglare notat BC, realizat în structură digitală cu microprocesor profesional tip TMS, conține două regulatoare: de tensiune și de curent.

Regimurile de lucru ale redresoarelor pot fi:

  • manual, la curent constant, în care se realizează ciclurile de formare, încărcare, egalizare, descărcare baterii și
  • automat sau de “floating”, care menține ten­siunea constantă la ieșirea convertorului și curentul de sarcină limitat.

Aflate în stare de funcționare în cadrul a circa 95% din sistemul energetic din România, consti­tuie o sursă de energie permanentă sigură pentru continuitatea proceselor tehnologice, protecțiile necesare menținerii în funcțiune a sistemelor ener­getice de alimentare, siguranța în exploatare și funcționare a echipamentelor, comunicațiile interne și externe. Pe lângă managementul bateriei asigură și funcții suplimentare de monitorizare a stării de funcționare a consumatorilor, de diagnosticare a cantității de energie înmagazinate și de autonomie în funcționare a sistemului sursă -consumator.

2.3 Soluţii pentru asigurarea eficienţei ener­getice în staţii de distribuţie şi la consumator

Echipamentele destinate asigurării parametrilor standard privind calitatea energiei la consumator cu filtre pasive de armonici pentru tensiune și curent și baterii de condensatoare realizează diminuarea puterii reactive și deformante eliberate de sursa de energie electrică. (figura 2)

 3. Concluzii

Utilizarea celor mai moderne componente de electronică de putere adaptate în mod optim domeniului de aplicare, tipului sursei de alimentare și al consumatorului, precum și mărimii sarcinii, coroborate cu stăpânirea tehnicilor moderne de achiziții de date și a programării software în cazul tuturor produselor ICPE ACTEL au condus la soluții certificate și validate corespunzător în practică, cu eficiență energetică sporită, timpi de răspuns rapid și posibilități extinse de telecomandă.

Considerăm că tradiția dusă mai departe spre înalte performanțe energetice în cazul prezentat de ICPE ACTEL trebuie să fie cunoscută ca o poveste de succes românesc pentru potențele reale de dezvoltare ale economiei românești. Nu de puține ori am constatat în calitate de expozant în cadrul pavilioanelor românești prezente la târguri internaționale de anver­gură din țări europene, arabe sau de pe alte continente, că firmele românești nu se mai cunosc între ele pentru o colaborare firească în stare să aducă progresul dorit economiei românești.

Prezența firmelor puternice multinaționale, cu tradiții în ultimile două decenii pe teritoriul românesc, a lansat o concurență acerbă pe o piață liberă românească, care pe de o parte conduce spre soluții tehnice impecabile de ambele părți, pe de altă parte poate influența viitorul economiei românești.

Regăsirea pe mapamond a echipamentelor ICPE ACTEL în domenii de maximă siguranță precum energia electrică, forajul marin și terestru, transportul feroviar și naval confirmă o recunoaștere generală a calității acestora.


Ion Potârniche este dr. ing., Director General ICPE ACTEL


Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Da, sunt de acord