Fonduri europene pentru investiţii acordate pentru IMM-uri

Info Financiar

de Luiza Coneac

Fonduri europene pentru investiţii acordate pentru IMM-uri

Întreprinderile mici şi mijlocii din România vor putea beneficia de fonduri europene nerambursabile pentru realizarea de investiţii de până la 1.065.000 lei (cca 250.000 Euro) pentru crearea, extinderea sau modernizarea întreprinderii, diversificarea producţiei etc, dar şi pentru consultanţă şi instruire aferente activităţilor eligibile ale proiectului.

Acestea vor putea fi accesate prin intermediul Programului Operaţional Sectorial „Creşterea competitivităţii economice” 2007-2013 (POS CCE), Axa Prioritară I - Un system de producţie inovativ şi eco-eficient, DMI 1.1 Investiţii productive şi pregătirea pentru competiţia pe piaţă a întreprinderilor, în special IMM.

Linia de finanţare dedicată special acestui domeniu este Operaţiunea 1.1.1 numită „Sprijin financiar în valoare de până la 1.065.000 lei acordat pentru investiţii în întreprinderile mici şi mijlocii”.

Proiectele vizate de acest tip de finanţări nerambursabile sunt cele care conţin una sau mai multe dintre următoarele activităţi, considerate eligibile:

  • Crearea unei noi unităţi de producţie (fabrică/secţie/instalaţie)

  • Extinderea unui amplasament existent pentru creşterea producţiei

  • Diversificarea producţiei unui amplasament existent, prin lansarea de noi produse sau servicii

  • Modernizarea întreprinderii, inclusiv schimbări în procesul de producţie al unui amplasament existent; (ex: modernizare instalaţii, echipamente şi instalaţii înalt tehnologizate, automatizarea sau mecanizarea procesului de fabricaţie, introducerea de noi tehnologii de producţie)

  • Achiziţionarea de bunuri intangibile, cum ar fi software, brevete, licenţe, know-how sau soluţii tehnice nebrevetate

  • Consultanţă şi instruire specializată strict legate de activităţile de investiţii specificate mai sus.

Solicitanţii eligibili. Pot depune proiecte în cadrul acestei linii de finanţare întreprinderile mici şi mijlocii (inclusive societăţi cooperative), cu excepţia microîntreprinderilor, pentru următoarele activităţi economice, (conform CAEN Rev. 2):

  • B – Industria extractivă (cu excepţia codurilor 051,052, 061, 062, 0721, 0892, 091, 099),

  • C – Industria prelucrătoare (cu excepţia codurilor 101,102,103,104,105, 106,107, 108,109,110,120, 191, 192, 2051, 206, 242, 243, 2452, 254, 2591, 301, 304, 331, 332),

  • E – Distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (cu excepţia codurilor 360, 370, 381, 382, 390),

  • F – Construcţii (cu excepţia codurilor 411).

De asemenea, solicitanţii trebuie să fi obţinut profit sau profit din exploatare în ultimul exerciţiu financiar încheiat, înainte de data depunerii Cererii de finanţare.

Cheltuieli eligibile. Proiectele depuse spre obţinerea de finanţare europeană nerambursabilă în cadrul acestei operaţiuni pot cuprinde următoarele tipuri de cheltuieli considerate a fi eligibile:

  • Cheltuieli pentru achiziţia de teren (în limita a 10% din totalul cheltuielilor eligibile);

  • Cheltuieli pentru clădiri şi instalaţii aferente construcţiilor (în limita a 50% din totalul cheltuielilor eligibile) precum:

  • Achiziţie clădiri, cu excepţia leasing-ului

  • Construcţie şi modernizare clădiri, instalaţii aferente construcţiilor.

  • Cheltuieli pentru achiziţia de bunuri din ca tegoria mijloacelor fixe sau a obiectelor de inventar precum:

  • Achiziţia de instalaţii şi echipamente – cu excepţia leasing-ului

  • Achiziţia – cu excepţia leasing-ul – de mijloace de transport tehnologice (doar CAEN F şi B)

  • Cheltuieli pentru achiziţia de imobilizări necorporale, ca:

  • Aplicaţii informatice

  • Brevete, licenţe şi know-how, soluţii tehnice nebrevetate, incluzând software legat de procesul de producţie şi cerinţele managerial ale întreprinderii.

  • Cheltuieli privind achiziţia de servicii de consultanţă pentru:

  • elaborarea de studii şi documentaţii preliminare necesare investiţiei precum: studiile de amplasament asupra terenului (ridicare topografică, studiu geologic), studiul pentru organizarea de şantier etc.;

  • elaborarea studiilor de soluţie, a docu mentaţiilor pentru obţinerea avizelor tehnice de racordare, a proiectelor pentru realizarea racordărilor la sursele/reţelele de utilităţi din zonă (apă-canal, energie electrică şi termică, gaze naturale etc.);

  • elaborarea planului de afaceri, a studiilor de (pre)fezabilitate;

  • elaborarea documentaţiei necesare obţinerii certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire;

  • elaborarea studiului de impact al proiectului asupra mediului şi de indentificare a măsurilor/lucrărilor necesare în cadrul proiectului, pentru remedierea impactului negativ;

  • elaborarea proiectului de execuţie a investiţiei şi a detaliilor şi devizelor de execuţie;

  • consultanţă tehnică/tehnologică de specialitate şi dirigenţie de şantier;

  • servicii de consiliere a beneficiarului în managementul şi implementarea proiectului de investiţii;

  • consultanţă pentru achiziţionarea de bunuri intangibile, cum ar fi software, brevete, licenţe, know-how sau soluţii tehnice nebrevetate.

  • instruire specializată pentru personalul operativ (în cazul achiziţiilor de tehnologie/echipamente/software).

Notă: Valoarea maximă a finanţării nerambursabile pentru servicii de consultanţă şi instruire specializată este de 70% din valoarea cheltuielilor eligibile pentru aceste servicii, dar nu mai mult de 10% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile ale proiectului.

Finanţarea proiectului. Valoarea maximă a finanţării acordate este de 1.065.000 lei.

Procentul de finanţare asigurat din fonduri nerambursabile diferă în funcţie de tipul de întreprindere, dar şi de regiunea de unde provine solicitantul.

Astfel:

  • Întreprinderile mici beneficiază de o finanţare nerambursabilă de 60% pentru Regiunea Bucureşti-Ilfov, respectiv 70% pentru restul regiunilor (din valoarea totală a cheltuielilor eligibile).

  • Procentul de finanţare acordat întreprinderilor mijlocii este de 50% pentru Regiunea Bucureşti-Ilfov, respectiv 60% pentru restul regiunilor.

De asemenea, beneficiarii trebuie să ţină cont că, dacă proiectul depăşeşte valoarea maximă corespunzătoare unei finanţări nerambursabile de 1.065.000 lei, atunci acesta va trebui să acopere valoarea cheltuielilor eligibile până la 100% faţă de valoarea maximă a ajutorului de stat, alături de valoarea cheltuielilor neeligibile şi a celor conexe.

Beneficiarii proiectelor pot beneficia de o prefinanţare de 35% din valoarea ajutorului financiar acordat, situaţie în care se solicită scrisoare de garanţie bancară pentru suma aferentă prefinanţării.

Depunerea proiectelor. Modalitatea de depunere a proiectelor presupune mai întâi completarea şi transmiterea on-line a Cererii de finanţare. După această înregistrare online, solicitantul trebuie să depună dosarul în format fizic la sediul Organismului de Implementare, care, alături de cererea de finanţare şi anexele standard aferente (declaraţii de eligibilitate, angajament, Hotărare AGA, Bilanţ contabil etc.), trebuie să conţină şi Planul de Afaceri pentru investiţia propusă de proiect.

O întreprindere poate depune un singur proiect în cadrul aceluiaşi apel.

Linia de finanţare a mai fost deschisă în anii anteriori, atât în anul 2009, cât şi în 2010. În perioada următoare, octombrie 2011 (conform calendarului de lansare a proiectelor publicat de Organismul Intermediar pentru IMM – OI IMM), se estimează a fi lansat un nou apel de proiecte pentru această linie de finanţare, cu termen limită de depunere a proiectelor.

Aşadar, în cazul în care doriţi să accesaţi această oportunitate de co-finanţare nerambursabilă, având în vedere termenul apropiat de lansare a operaţiunii, specialiştii COMPASS vă recomandă să demaraţi din timp identificarea şi analiza alternativelor de investiţii, precum şi elaborarea dosarului de proiect (cerere de finanţare, plan de afaceri etc.) pentru a asigura reuşita proiectului dumneavoastră.


Luiza Coneac Consultant COMPASS Consulting SRL



Accept cookie

Acest site web utilizează module cookie în scopuri funcţionale, de confort şi statistică.

Dacă sunteţi de acord cu această utilizare a modulelor cookie, faceţi clic pe "Da, sunt de acord". Termeni si conditii

Nu sunt de acord Accept doar cookie functional Da, sunt de acord