NOU: procedura de atribuire a contractelor în proiectele cu fonduri europene 2014-2020 de către solicitanţi şi beneficiari privaţi

Info Financiar

de Mioara Sapasu

Prevederile noului Ordin se aplică pen­tru: 

  • Fondurile Europene Structurale și de Investiții 2014-2020;
  • Mecanismele Financiare SEE și Norvegian;
  • Programul de Cooperare Româno-Elvețian (PCER) – Obiectivul 1 al Ariei de concentrare 4 – „Îmbunătățirea mediului înconjurător”.

Deopotrivă pentru 

  • beneficiarul privat (entitate juridică fără calitate de autoritate contrac­tantă care a semnat un contract de finanțare/acord sau care are calitatea de partener într-un contract de finanțare/acord) și pentru
  • solicitantul privat (entitate juridică fără calitate de autoritate contractantă care poate depune o cerere de finanțare/aplicație în cadrul programelor finanțate din fonduri europene, devenind beneficiar privat ulterior semnării contractului de finanțare/acordului).

Atribuirea contractului de furnizare (pro­duse)

Se aplică prevederile Ordinului 1284, indiferent de valoarea estimată a contractului, iar atribuirea contractului se face:

  • Prin achiziție directă, cu respectarea principiilor descrise în Ordin (fără reguli de publicitate), în cazul în care valoarea estimată a contractului, fără TVA, este mai mică de 132.519 lei, sau
  • Prin procedura com­petitivă descrisă în Ordin (cu publicitate), când acest prag este atins/depășit.

Atribuirea contractului de servicii

Se aplică Legea 98/2016 privind achiziţiile publice, dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiie (art. 6 alin.(2)):

  • con­tractul este finanțat/subvenționat în mod direct în proporție de >50% de către o autoritate contractantă,
  • valoarea estimată a contractului, fără TVA, este ≥ 600.129 lei, n contractul este în legătură cu un contract de lucrări care face obiectul art. 6 alin. (1) din Legea 98/2016.

Se aplică prevederile Ordinului 1284, dacă cel puţin una din condiţiile mai sus menţionate nu este îndeplinită, iar atri­buirea contractului se face:

  • Prin achiziție directă, în cazul în care valoarea estimată a contractu­lui, fără TVA, este mai mică de 132.519 lei, sau
  • Prin procedura competitivă descrisă în Ordin, când acest prag este atins/depășit.

Atribuirea contractului de lucrări

Se aplică Legea 98/2016 privind achiziţiile publice, dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiie (art. 6 alin.(1)):

  • con­tractul este finanțat/subvenționat în mod direct în proporție de >50% de către o autoritate contractantă,
  • valoarea estimată a contractului, fără TVA, este ≥ 23.227.215 lei, n contractul include una dintre următoarele activități: lucrări de geniu civil; lucrări de construcție pentru spitale, facilități destinate activităților sportive, recreative și de agrement, clădiri ale instituțiilor de învățământ preuniversitar și universitar și clădiri de uz administrativ.

Se aplică prevederile Ordinului 1284, dacă cel puţin una din condiţiile mai sus menţionate nu este îndeplinită, iar atri­buirea contractului se face:

  • Prin achiziție directă, în cazul în care valoarea estimată a contractu­lui, fără TVA, este mai mică de 441.730 lei, sau
  • Prin procedura competitivă, când acest prag este atins/depășit.

Ordinul MFE nr. 1284/08.08.2016 poate fi descărcat de pe site-ul ministerului:

http://www.fonduri-ue.ro/legislatie-nationala#achiziții.

Notă: Acest articol prezintă informaţiile disponibile din surse oficiale la data trimiterii la tipar. Autorii acestui articol, persoane juridice sau fizice, îşi declină orice răspundere în legătură cu urmările, câştigurile sau pierderile, directe sau indirecte, ale acţiunilor întreprinse de terţi exclusiv si nemijlocit în baza informaţiilor conţinute în acest articol.


 Mioara Săpașu este General Manager Corevents Management



Accept cookie

Acest site web utilizează module cookie în scopuri funcţionale, de confort şi statistică.

Dacă sunteţi de acord cu această utilizare a modulelor cookie, faceţi clic pe "Da, sunt de acord". Termeni si conditii

Nu sunt de acord Accept doar cookie functional Da, sunt de acord