Industrie şi învăţământ tehnic în România (III)

Management & Calitate

de Ion Seres

Industrie şi învăţământ tehnic în România (III)

Marea majoritate a ţărilor dezvoltate au o economie puternică datorită faptului că au o industrie performantă. În aceste ţări industria a impus şi dezvoltarea unor oameni pregătiţi în şcoli de meserii, tehnice sau universităţi tehnice. Care este situaţia din România?

 

4.3. Perioada 1990-2012

Trecerea de la dictatura comunistă la economia liberă de piaţă s-a făcut printr-un act brutal cu sacrificii omeneşti. Revolta de la Timişoara şi cea de la Bucureşti au fost însuşite şi manevrate de ,,oamenii de bine” cu sprijin extern, iar sacrificiile de la Bucureşti, cu atâtea victime, au creat falsa imagine a unei revoluţii. Din acest aranjament de culise ,,a emanat” o forţă politică aparent nouă, care s-a bucurat de simpatia marii majorităţi a populaţiei ţării. S-au creat rapid toate mecanismele politice şi s-a construit organismul statal. Prin alegeri libere partidul ,,oamenilor de bine”, continuatori poleiţi ai vechilor structuri comuniste, a accesat la putere. Participanţii, de bună credinţă, ai transformărilor de început, din ţară, s-au retras, decepţionaţi, din structurile politice şi de stat nou create.

Toate organismele de conducere a statului au fost constituite din oameni ai noii structuri politice sau din apropiaţi ai lor. Noua putere politică şi noul stat au fost preocupaţi mai mult să-şi conserve puterea decât să ia ,,taurul de coarne” şi să elaboreze strategii naţionale flexibile, în concordanţă cu economia liberă din Europa şi din lume. Existau modele naţionale învecinate, care străbătuseră etape în dezvoltarea lor, astfel încât se puteau vedea greşelile şi succesele lor (Ungaria, Polonia, Cehoslovacia, la vremea aceea).

 

Industria

În domeniul economiei, inclusiv în industrie, politicul şi statul au făcut greşeli grave. Amintesc unele dintre ele:

  • Primul preşedinte al ţării, vedea într-un mod original dezvoltarea economică a ţării. Enunţând sloganul populist ,,noi nu ne vindem ţara” se încerca numai o reformare superficială a economiei, un fel de economie socialistă poleită. Structura sa de vechi comunist nu putea să accepte, în noile condiţii, o reformă adevărată;
  • Primul ministru de atunci, universitar, dar fiu de nomenclaturist, nu putea să vadă în industrie decât ,,o grămadă de fiare vechi”. Nu putea să vadă, însă, că în ,,grămada de fiare vechi” stătea un potenţial uriaş de producţie, care putea fi pus la lucru printr-o administrare privată; nu putea, de asemenea, să vadă meseriaşii, inginerii, care erau pregătiţi să genereze valoare economică pentru ţară;
  • Organismele nou create de stat ,,Fondul Proprietăţii de Stat” şi ,,Fondurile Proprietăţii Private”, cu funcţionari ai statului, aserviţi politic, au vândut mare parte a industriei ,,dirijat”. Au accesat la privatizare şi salariaţii, cumpărându-şi propriile firme, cele cu capital social redus aplicându-se metoda MEBO. Cu sacrificii personale şi cu ajutor de la stat, o parte din întreprinderile industriale, altă dată aparţinând statului, au fost privatizate cu succes. Anii au confirmat, în condiţii de concurenţă şi în funcţie de conducerea firmei, succesul acestei măsuri.

 

Alte firme au fost vândute prin programul de privatizare în masă, în general firme cu capital social mai mare. O parte dintre acestea au avut succes, iar altele au falimentat în timp. O parte din firme au fost vândute investitorilor strategici, fiind cumpărate de români sau străini. Aceste firme aveau capital foarte mare, iar investitorii români ascunşi sub numele de ,,investitori strategici” câştigaseră banii fraudulos, fiind mai ales apropiaţi ai politicului, şi care, ulterior au finanţat politicul. Întreprinderi valoroase, cu mare concentrare de capital (Faur, Vulcan, Maşini Electrice, Acumulatorul, etc. din Bucureşti; Electrotimiş, Electromotor, Solventul din Timişoara; Înfrăţirea, Alumina, Uzina Mecanică din Oradea, etc.) au fost distruse sau funcţionează în regim de avarie. Fierul vechi şi terenurile au îmbogăţit ,,investitorii strategici”. Astfel, s-au pierdut capacităţi de producţie, care se puteau dezvolta şi competenţe tehnice deosebite, care s-au irosit. Unii dintre investitori au în stăpânire zeci de întreprinderi, mai bine zis zidurile şi terenurile lor, constituite în aşa zise ,,grupuri de firme” (industrie diversă, comerţ, turism, etc.). În ţările capitaliste astfel de averi se acumulează în zeci de ani!

,,Fondurile Proprietăţii Private”, s-au transformat, cu conducători numiţi politic, în ,,Societăţi de investiţii financiare”. În patrimoniul acestor societăţi se găsesc sute de întreprinderi, al căror destin a fost dirijat de oameni ajunşi la conducere fără vreun merit profesional, în afara celui politic. Miile de mici proprietari ai acestor societăţi financiare şi-au vândut acţiunile pe nimic celor ce s-au concentrat pe această afacere. Luptele interne pentru putere, între diferiţi interesaţi, arată miza acestor dispute: deţinerea unor procente tot mai mari din afacere. Zeci de întreprinderi sunt vândute numai ca afaceri imobiliare. O mare parte din tradiţia industrială se pierde şi în acest mod!

  • Statul nu a promovat, prin legislaţie, în egală m㬬¬sură, investitorul intern în raport cu investitorul străin. Investitorul străin a fost în permanenţă avantajat, având acces la terenuri ieftine, impozite reduse, infrastructură (utilităţi, drumuri) fără ca statul să ceară garanţii. Multe firme au profitat de lipsa de pricepere a statului, reprezentat de funcţionari, mai mult sau mai puţin competenţi şi au părăsit România când condiţiile economice s-au înăsprit.
  • Ministerul Industriei, în lipsă de strategie naţională, nu a elaborat o strategie viabilă care să servească interesului naţional. Miniştri ai industriei, numiţi de politic au servit politicul şi mai puţin interesul naţional.

 

Ministerul Industriei, în loc să elaboreze strategii, a dorit să administreze mai ales companii mari, din diferite domenii, care au aparţinut mult timp statului (aviaţie, căi ferate, electricitate, extracţia cărbunilor, petrol, gaz, chimie).

Statul, prin Ministerul Industriei a vândut nejustificat unele companii de administrare a resurselor ţării în condiţii dezavantajoase (petrol, gaz, electricitate).

Industria mare, aflată în subordinea unor miniştri ,,interesaţi”, a fost dirijată după propriul interes şi după interese politice. Nenumărate firme căpuşă au supt statul, sărăcindu-l prin intermedieri şi preţuri dirijate, contracte avantajoase, pe termen lung, cu acces la resurse strategice, etc. N-a fost găsit, încă, niciun vinovat! Dacă se vor găsi vinovaţii, vinovăţiile se vor prescrie în armonie cu justiţia aşa zis ,,independentă”.

  • Nepromovând o strategie în domeniul industriei, statul a decepţionat şi a lăsat fără speranţă meseriaşi şi ingi¬neri. Aceştia s-au reorientat către comerţ, construcţii, afa¬ceri. Mulţi au plecat în străinătate, alimentând alte economii cu specialişti, gata formaţi, care, cuprinşi într-un mediu organizat, au realizat lucruri deosebite. Am întâlnit în vizitele întreprinse în străinătate electricieni, electronişti, tehnicieni, ingineri şi manageri care altă dată lucrau în industria din România.

 

Au fost totuşi şi lucruri bune petrecute în viaţa industriei:

  • accesul unor salariaţi la cumpărarea propriilor fabrici. Acest lucru s-a petrecut şi cu ajutorul statului;
  • impozite reduse treptat pe veniturile reali¬zate de companii;
  • finanţări din partea statului sau finanţări europene pentru dezvoltarea întreprinderilor;
  • încurajarea activităţii de export prin facilităţi diverse acordate întreprinderilor, etc.

 

 Poza deschidere: O fabrică modernă din Oradea (Plastor 2012)

 

Învăţământ tehnic

În domeniul învăţământului, în general, şi al în¬¬¬¬vă¬ţă¬mân¬¬¬¬¬tului tehnic, în particular, statul a făcut greşeli grave cu consecinţe pe termen lung:

  • învăţământul a fost într-o continuă reformă fără o strategie naţională pe termen lung. Fiecare ministru, sprijinit de politic, a avut ,,o reformă” proprie, diferită de ,,reforma” anterioară;
  • şcolile au redus exigenţa la selecţie şi în procesul de instruire, astfel încât absolvenţii au avut un grad de pregătire scăzut. Influenţaţi de mediu (de părinţi şi de media), copiii au început să se orienteze spre câştigul facil şi munca uşoară. Modelele îmbogăţiţilor peste noapte, promovaţi la televiziune, radio şi în ziare, au devenit modele de urmat pentru tineri. Oricine se putea îmbogăţi la fel, repede, prin speculaţii, fără să se instruiască! Şcolile de meserii pentru industrie nu au mai avut candidaţi. Astăzi în România nu se instruiesc decât foarte puţini elevi pentru a deveni lăcătuşi, frezori, strungari, electricieni sau electronişti.
  • universităţile au apărut pe tot teritoriul ţării ca ,,ciupercile după ploaie”. În localităţi mici, filiale ale unor universităţi, create peste noapte, cu profesori luaţi de pe stradă, au început să creeze falşi absolvenţi, tipărind di¬plome la grămadă, în urma unei şcolarizări plătite. A pierdut astfel societatea românească, şi-au creat false iluzii părinţii şi absolvenţii, dar au câştigat investitorii privaţi din învăţământ. Au rezultat pe bandă rulantă absolvenţi de drept, relaţii internaţionale, economişti. Doar în anul universitar 2009-2010 ţara a format 72.000 economişti, peste 20.000 de pedagogi, 18.000 de jurişti, 13.0000 de specialişti în ştiinţe politice şi 10.700 de filologi. Învăţământul superior tehnic a fost afectat de lipsa de interes a tinerilor şi de disiparea forţei din centrele politehnice de tradiţie (Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Cluj Napoca, Braşov, Galaţi, Craiova) spre alte universităţi noi (Arad, Baia Mare, Suceava, Ploieşti, etc.). Nu existau profesori, nu exista tradiţie, nu existau laboratoare şi, totuşi, aceste universităţi au fost acreditate. Rectori sprijiniţi politic au făcut legea în aceste noi universităţi, diluând absolvenţii de liceu valoroşi în mai multe universităţi. A scăzut desigur exigenţa la admitere, renunţându-se la examene în favoarea dosarului. La început, profesorii valoroşi ai universităţilor tehnice au fost contestaţi, unii au ieşit forţat la pensie, iar alţii s-au adaptat la noile condiţii. Gradele universitare au fost acordate rapid şi în universităţile tehnice, fără să se bazeze pe realizări ştiinţifice deosebite, astfel încât s-a ajuns la suficienţă foarte repede. Alături de profesori universitari, proveniţi din producţie şi proiectare, au apărut noi titraţi, prea puţin ancoraţi în realităţile industriale. Mulţi dintre ei nu au corespuns în industrie dar au devenit profesori. Acordarea doctoratelor a devenit facilă fără ca temele de doctorat să fie ancorate în practică şi să exprime realizări ştiinţifice deosebite. Parlamentul României s-a umplut de profesori universitari peste noapte, toţi aceştia fiind bine remuneraţi de universităţile private. S-au votat legi care au favorizat salariul pentru titlul de profesor universitar şi au fost dezavantajate celelalte grade universitare (preparator, asistent, şef de lucrări, conferenţiar). În consecinţă, în învăţământul superior tehnic nu au mai putut fi găsiţi absolvenţi pe post de preparator, asistent sau şef de lucrări, etc. S-au folosit, în acelaşi timp, toate pârghiile politice pentru a facilita accesul spre postul de profesor universitar, post foarte bine plătit în comparaţie cu celelalte posturi.
  • statul, neavând o strategie naţională pentru industrie, şi-a manifestat dezinteresul prin intermediul Ministerului Învăţământului pentru universităţile politehnice. Labo¬ra¬toa¬rele au rămas în paragină, la dotarea din anii anteriori anului 1990. Acordarea unor fonduri pentru dota¬rea universităţilor tehnice s-a făcut mai ales prin sprijinul miniştrilor proveniţi dintr-un anumit centru universitar. Accesul la finanţare a unor rectori sau decani ,,descurcăreţi” s-a materializat mai ales în confort şi mai puţin în dotarea laboratoarelor.
  • Ministerul Învăţământului este, după părerea mea, cel mai conservator, birocratic şi inflexibil mi¬nister. Toate propunerile valoroase venite din mediul universitar sau industrie au fost respinse sau puţin sprijinite.

 

Astfel:

  • s-a refuzat înfiinţarea şcolilor profesionale pe lângă fabricile cu tradiţie aşa cum ele funcţionează în ţările dezvoltate;
  • s-au menţinut specializări inginereşti, care nu mai aveau căutare şi au fost respinse noi specializări inginereşti cerute de piaţă (de exemplu specializarea plasturgie);
  • programul de învăţământ nu a fost adaptat necesităţilor moderne ale învăţământului tehnic mondial. A fost menţinută într-o pondere prea mare şi la un nivel prea ridicat matematica (analiză matematică, geometrie analitică, algebră, matematici speciale), în detrimentul materiilor inginereşti (desen tehnic, rezistenţa materialelor, tehnologie generală, specialitate);
  • s-a renunţat la practica în producţie, ca urmare a lipsei de finanţare. Studenţii au obţinut uşor adeverinţe de practică, iar profesorii au închis ochii la acest fenomen, în de¬trimentul nivelului de pregătire a studentului;
  • nu s-a dezvoltat un parteneriat pe termen lung şcoală-industrie în ceea ce priveşte: dotarea laboratoarelor, practică studenţească, susţinerea burselor, etc.;
  • au fost scoşi forţat la pensie, în funcţie de vârstă, profesori valoroşi, golurile create neputând fi completate din lipsă de candidaţi valoroşi.

 

 

5. Perspective

Există soluţii pentru situaţia din industrie şi din învăţământul tehnic? Putem învăţa din greşeli, atât statul (legislativ, ministere), industrie (conduceri de firme, asociaţii profesionale) şi universităţi (rector, decani, şefi de catedră). Nevoia de meseriaşi şi ingineri bine pregătiţi pentru industria din România (capital autohton sau străin) este foarte mare.

Astfel:

  • tinerii trebuie orientaţi către meserii nece¬sa¬re industriei, prin promovare la toate nivelurile. Numai cei cu capacităţi intelectuale corespunzătoare trebuie să fie selecţionaţi ca ingineri;
  • şcolile profesionale trebuie dezvoltate pe lângă fabricile cu tradiţii, prin parteneriat privat-stat;
  • universitatea tehnică trebuie reformată din temelii prin selecţia cadrelor valoroase, pe criterii de calitate, nu de vârstă sau de pro¬tecţie politică. Ele trebuie reduse ca număr, număr de studenţi şi specialitate, în conformitate cu cererea pieţei. Salarizarea trebuie să fie echitabilă pentru toate gradele universitare, iar doctoratul trebuie acordat numai celor valoroşi fără să fie o condiţie de promovare universitară. Cadrele didactice ar trebui să se angajeze în activităţi practice industriale, în cercetare, în proiectare;
  • industria trebuie să realizeze un parteneriat cu învăţământul la toate nivelele (şcoli profesionale, şcoli tehnice şi universităţi);
  • statul ar trebui să sprijine investiţiile private ale oamenilor de afaceri autohtoni, care au iniţiative şi lucrează legal;
  • statul trebuie să sprijine cercetarea fundamentală şi teoretică atât în univer¬si¬tăţi, cât şi în firmele private care au astfel de preocupări;
  • statul, pe baza unei strategii naţionale, trebuie să sprijine acele ramuri ale industriei care aduc valoare adăugată, promovează tehnologie avansată şi nepoluantă, duc la creşterea exportului, etc;
  • statul ar trebui să elaboreze o strategie naţională în domeniul învăţământului, cu promovarea învăţământului tehnic ca fundament economic al oricărui stat dezvoltat;
  • statul ar trebui să promoveze în şcoală şi prin media valorile autentice ale ţării pentru a crea modele demne de urmat de către tineri.

 

Instruire pentru perfecționarea muncitorilor dintr-o fabrică

 

Meseria ar trebui să redevină ,,brăţara de aur” de care un tânăr ar trebui să se simtă mândru, iar societatea să îi acorde respect.

Inginerul, profesorul inginer din şcolile tehnice, profesorul din universităţile tehnice ar trebui recompensat corespunzător de patron sau de stat astfel încât să-şi recapete demnitatea şi să devină model de urmat de către tineri. E un model imperios necesar, astfel demonstrându-se că prin muncă cinstită, prin efort îndelungat şi prin valoare putem deveni cetăţeni respectaţi în ţara noastră.


Ion Sereș este dr. ing. Director General Plastor SA Oradea



Accept cookie

Acest site web utilizează module cookie în scopuri funcţionale, de confort şi statistică.

Dacă sunteţi de acord cu această utilizare a modulelor cookie, faceţi clic pe "Da, sunt de acord". Termeni si conditii

Nu sunt de acord Accept doar cookie functional Da, sunt de acord