Centru de prelucrare vertical de ultimă generaţie pentru prelucrarea precisă a matriţelor

Masini-Unelte

de Ro-Mega Trade

Centru de prelucrare vertical de ultimă generaţie pentru prelucrarea precisă a matriţelor

Modelul MD 6700 este un centru de prelucrare vertical de ultimă generație pentru prelucrarea precisă a matrițelor, care este proiectat pentru prelucrarea nu numai a componentelor de matriță și a unor componente IT, ci și a diferi­telor piese care necesită cicluri cu durate lungi. Adoptarea unui sistem de ghidare hibrid și a unui sistem servo de mare viteză garantează o productivitate mai mare, acuratețe și precizie.

Noul model include o structură hibridă care încorporează avantajele ghidajelor LM (ghidaje de rostogolire), cât și ale ghidajelor prismatice pentru axa Y, cea mai solicitată. Ca rezultat, viteza de deplasare a fost mărită fără niciun impact negativ asupra preciziei prelucrării și este optimizată pentru piesele de prelucrat care necesită fie procese de prelucrare de mare vite­ză, fie un ciclu lung.

Pentru a îmbunătăți precizia prelucrării și rugozitatea suprafeței, centrul este echipat cu o magazie de scule tip servo-motor care mini­mizează vibraţiile. Prin urmare, utilizatorii pot continua să obțină o rugozitate fină a suprafeței chiar și atunci când selectează sculele.

Magazia servo-acționată, care poate con­trola viteza de rotație, nu numai că ajută la îmbunătățirea preciziei de repetabilitate și a preciziei de poziționare a pieselor de prelucrat, dar și scurtează timpul de căutare a sculelor în mod impresionant, cu 30% față de modelele existente.

MD 6700 realizează prelucrarea de matrițe de înaltă calitate prin următoarele cinci soluții de procesare a acestora: 1. solu­ția de corectare a deformației termice compen­sează abaterea de poziție cauzată de dilatarea / contractarea elementelor mașinii în perioadele prelungite de prelucrare; 2. soluția de control de înaltă precizie și de mare viteză a contu­rului îmbunătățește rugozitatea suprafeței; 3. sistemul de monitorizare a sculelor detectează solicitări grele, variații anormale ale acestora sau uzura sculelor, cauzate de variația unor caracteristici ale materialului piesei; 4. soluția optimă de comandă a avansului permite opera­torului să controleze viteza de rotire și de avans în timpul prelucrării și 5. sistemul de control al sarcinii de lucru poate controla viteza de avans, în funcție de mărimea sarcinii.

Pentru a facilita prelucrarea diferitelor tipuri de materiale, noul model este, de aseme­nea, echipat în varianta standard cu un arbore motorizat cu 12000 rot / min, de 30 kW, în timp ce un arbore cu o cutie de viteze cu două trepte cu cel mai mare cuplu (950 Nm) din clasa sa este oferit ca opțiune.

Pentru a permite prelucrarea diferitelor tipuri de ștanțe și matrițe, MD 6700 oferă o masă cu sarcina maximă admisibilă de 2.000 kg. Comoditatea operatorului a fost maximizată prin adăugarea unui sistem frontal de eliminare a așchiilor și a unui panou de operare ușor de utilizat.

MD 6700 de la Doosan Machine Tools este centrul de prelucrare vertical de ultimă genera­ție a ștanțelor și a matrițelor, care oferă cea mai mare capacitate de procesare pentru o gamă largă de aplicații.

Caracteristica

Unitate

MD 6700

Viteza maximă a arborelui principal

rot/min

1200 {8000}

Putere maximă a arborelui motorizat

kW

30 {30}

Cuplu de torsiune maxim al arborelui motorizat

Nm

420 {958}

Lungimile curselor Axele X/Y/Z

mm

1300 / 670 670

Dimensiunea mesei

mm

1500 x 670

Capacitatea de încărcare a mesei

Kg

2000

Tipul sculei

-

BT 50

Capacitatea de stocare a sculelor

-

24 {30}

Sistem NC

-

DOOSAN FANUC 31i

{  } Opțional

 

 

 


Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.


Da, sunt de acord