Companii consacrate şi start-up-uri: Mai puternice împreună: digitalizarea înseamnă dematerializare

Masini-Unelte

de Gerd Krausse

Companii consacrate şi start-up-uri: Mai puternice împreună: digitalizarea înseamnă dematerializare

Companiile consacrate oferă cel mai mare potențial pentru transformarea digitală. Totuși, companiile industriale tradiționale se concentrează prea mult pe strategia lor de digitalizare pentru optimizarea proceselor folosite în activitatea lor actuală. Experții observă la companiile consacrate că nu sunt orientate spre dezvoltare prin servicii noi. Exact aici este locul în care companiile tradiționale și start-up-urile pot învăța unele de la altele cu succes, așa cum demonstrează convingător exemplele din industria metalelor. Astfel de exemple de transformare digitală de succes au fost prezentate ca exemplu, de către asociația profesională VDMA Metallurgy, la târgul METEC (25-29 iunie).

În era transformării digitale, companiile consacrate încep să ia în serios noi abordări, de la comunitatea de start-up-uri. Un exemplu curent este gândirea din domeniul concepției, considerat simbolul creativității, de exemplu la grupul SMS, producătorul de uzine metalurgice.

Compania este bine cunoscută în toată lumea pentru perfecțiunea tehnică a mașinilor și echipamentelor sale pentru producția și procesarea fierului, oțelului și a metalelor neferoase. De mult timp, tehnologii precum realitatea virtuală, realitatea augmentată sau replica digitală sunt instrumente folosite în planificarea, proiectarea și construcția de noi combinate siderurgice, cu ajutorul cărora SMS aplică abilitățile de inginerie germană pentru a crea tehnologii pentru echipamente de cea mai înaltă calitate, incluzând partea electrică și automatizarea. Mai nou se folosesc și metode inovative de producție precum fabricația aditivă. Ceea ce este special însă, este că producătorul de echipamente și uzine dezvoltă produse și servicii digitale într-o măsură mult mai mare. Când a lansat SMD Digital în mai 2016, compania tehnologică și-a creat singură un start-up care oferea clienților industriei oțelului și metalelor neferoase instrumentele adecvate pentru transformarea digitală, precum software pentru soluții „Industry 4.0“ și aplicații pentru industria metalelor, disponibile prin platforma proprie grupului mySMS.

Ca dezvoltatori de software cu un mod de gândire digital, personalul SMS Digital din Düsseldorf este dornic, îndreptățit (și obligat) să realizeze o cultură organizațională diferită de cea a tehnicienilor din atelierul mecanic al SMS din Siegerland, unde orele de lucru normale, cronometrarea timpului și ședințele de muncă sunt trăsături standard ale operațiunilor zilnice în era industrială. Abordarea adoptată de dezvoltatorii de software este foarte diferită de metoda clasică de funcționare utilizată de ingineri. În gândirea de concepție, dezvoltarea pornește mai degrabă de la client și problema sa decât de la un set de specificații compilate meticulos. O abordare bazată pe utilizator implică validarea ideilor în mod interactiv între modulul digital și client, înainte ca un prototip să fie selectat pentru a fi optimizat în vederea lansării sale la scară mare.

Odată ce ideea a fost transformată într-o soluție vandabilă, ea poate fi inclusă în programulcompaniei principale. Totuși, modulul digital nu a fost stabilit doar pe o bază internă exclusivă. Consultanții de afaceri de la Etventure din München au ajutat la structurarea SMS Digital și au jucat rolul unui fel de „pețitor ” în mariajul de succes a economiilor „vechi ” și „noi ”.

VDMA Metallurgy: concentrare pe strategia digitală generală a companiilor

Kathrin Delcuve este expertul responsabil cu inovarea și dezvoltarea tehnologiei la asociația profesională VDMA Metallurgy. Când vorbește despre „Industry 4.0” și IoT, se referă la instrumente de transformare digitală a producției industriale (și în interiorul ei). Aceasta explică: „Pentru tehnologiile de producție metalurgice bazate pe procese, era crucial ca înainte de toate să se poată îmbunătăți procesul și controlul calității profitând de metodele big data. Obiectivul clar era de a fi în situația de a putea oferi clienților economii de energie și de costuri în procesul de producție, iar acesta continuă să fie valabil și acum. Drept exemplu, expertul VDMA menționează utilizarea proceselor de prelucrare a datelor pentru a îmbunătăți corelarea între datele oferite de echipamente și parametrii procesului. Acest lucru permite dezvoltarea modelelor de prognoză – în industriile metalelor, de exemplu, pentru reglarea temperaturii, încărcarea mai precisă sau predicția topirii punctelor extreme.

Delcuve continuă: în timp ce accentul inițial din activitățile „Industry 4.0“ era axat, în principal, pe proiecte de optimizare a proceselor, întreaga companie devine, acum, din ce în ce mai mult, punctul țintă. Expertul VDMA spune: „Între timp, exploatarea cu succes a potențialului „Industry 4.0“ de către companii nu mai este determinată doar de optimizarea produsului și aplicației din procesul de producție; ceea ce este decisiv, în schimb, este modul în care inovațiile individuale, bazate pe date, sunt încorporate în strategia digitală generală a companiei“. Soluțiile pentru comanda și optimizarea proceselor de producție precum tehnologia senzorilor, analiza datelor, tehnologiile VR (realitatea virtuală) sau AR (realitatea augmentată) fac operațiuni inteligente – și, drept rezultat, serviciile bazate pe date și produse distinctive – posibile.

Conform lui Delcuve, implementarea este adesea realizată în companie și de-a lungul liniilor proceselor de dezvoltare a produsului din cadrul start-up-urilor. Dar, de asemenea, și în cooperare cu start-up-uri, care și-au bazat modelele de afaceri pe aplicații instalate pe Internet și pe servicii software. În septembrie 2018, de exemplu, VDMA a reunit anumite start-up-uri cu companii din domeniul producției echipamentelor metalurgice și uzinelor la Dortmund Technology Centre.

Kathrin Delcuve rezumă progresul făcut: Între timp, digitalizarea cuprinde toate nivelurile de producție și de creare de valoare – dezvoltarea produsului, relațiile cu clientul și pozițiile competitive în lanțurile de furnizori și afaceri de tip B2B. Concluzia ei:

Între timp, exploatarea cu succes a potențialului „Industry 4.0“ de către companii nu mai este determinată doar de optimizarea produsului și a aplicației din procesul de producție; ceea ce este decisiv, în schimb, este modul în care inovațiile individuale, bazate pe date, sunt încorporate în strategia digitală generală a companiei.” Kathrin DELCUVE, Expert inovare și dezvoltare a tehnologiei VDMA Metallurgy

La GIFA, METEC, THERMPROCESS, NEWCAST, asociația profesională VDMA Metallurgy a evidențiat numeroase exemple de aplicații din cadrul companiilor membre.

Klöckner: pionier care a trebuit să depăşească dificultăţi iniţiale

Distribuitorul de oțel Klöckner & Co. este considerat unul dintre pionierii digitalizării din industriile metalului. CEO-ul Gisbert Rühl a studiat în detaliu modelele de succes adoptate în economia platformei și a vizitat sediile start-up-urilor din Sillicon Valley. O examinare deosebit de atentă a fost făcută la Amazon. Întors în Germania, distribuitorul de oțel a fondat modulul digital kloeckner.i în Berlin.

Un obstacol major s-a dovedit a fi necesitatea schimbării în cultura noastră corporatistă. Deoarece obiectivul nostru a fost, încă de la început, să ne câștigăm tot personalul și să îl motivăm pentru a sprijini procesul schimbării. Aceasta este singura cale ca transformarea digitală să se realizeze cu succes.” Gisbert RÜHL, CEO Klöckner & Co.

Rühl își amintește de dificultățile inițiale trăite atunci când a început implementarea strategiei digitale: Rühl a eliminat barierele interne de comunicare și a pus capăt organizării ierarhice a fluxului informației. Conform acestuia, personalul și superiorii lui comunică acum ne-ierarhic prin intermediul rețelei sociale Yammer. „O altă problemă majoră a fost, cu siguranță, scepticismul inițial asupra instrumentelor digitale dezvoltate de unitatea digitală din Berlin. Acest lucru a însemnat că trebuia să integrăm mai eficient kloeckner.i în grup, astfel încât partea tradițională a companiei noastre să ofere sprijin activ în introducerea instrumentelor digitale. Programele noastre de schimburi între personalul operațiunilor clasice și modulul nostru digital s-au dovedit a fi deosebit de eficiente aici și au ajutat la stabilirea unei gândiri digitale în nucleul organizației“. Rühl subliniază că între timp strategia de digitalizare a atins toate zonele grupului.

Noi digitalizăm nu doar interacțiunile cu clienții, dar și într-o măsură crescândă procesele interne ale Klöckner & Co., pentru a deveni și mai rapizi și chiar mai eficienți. Este, totuși, corect de spus că modulul nostru digital kloeckner.i din Berlin este „focarul“ digitalizării din interiorul grupului. Nativii digitali (cei născuți în era digitală) lucrează acolo la soluțiile noastre pentru digitalizarea întregului lanț de distribuție și servicii Klöckner & Co. – în beneficiul tuturor locațiilor companiei și în strânsă colaborare cu colegii și clienții grupului.” Gisbert RÜHL, CEO Klöckner & Co.

Strategia s-a dovedit a fi de succes: „Klöckner & Co. în prezent generează cam un sfert din vânzări prin canale digitale. Aceasta corespunde vânzărilor digitale anuale de aproape 1,5 milioane euro“, așa cum adaugă Christian Pokropp, director executiv al kloeckner.i. Deși acesta este deja un procent mare în comparație cu competitorii și companiile din alte industrii, Klöckner nu intenționează să se oprească aici. Pokropp promite: „Țintim să creștem cifra la 60 la sută până la 2022“. Digitalizarea a devenit o zonă de operații cu propriile servicii de consultanță. Noi proiecte de digitalizare sunt acum în plan.

În prezent extindem magazinele online ale Klöckner & Co., care sunt disponibile, momentan, în șase țări. Țin ând cont de progresul remarcabil făcut în digitalizare la Klöckner & Co. și de numărul în creștere a cererilor, kloeckner.i va oferi pe viitor și servicii de consultanță digitală pentru companii externe. În plus, noi permitem clienților consultanți să înceapă operațiunile de comerț electronic prin simpla integrare în piața B2B.  Christian POKROPP, Director Executiv Klöckner & Co.

El adaugă că firma Klöckner a convins distribuitorii de produse complementare asupra beneficiilor platformelor sale. Aceste companii acum distribuie produse care suplimentează portofoliul produselor Klöckner & Co. prin intermediul magazinelor online ale Klöckner.

Digitalizarea înseamnă dematerializare

Ceea ce companiile tradiționale adesea greșesc sau nu înțeleg:

Digitalizarea nu înseamnă abandonarea vechilor puncte forte care au făcut compania să fie renumită.  Philipp DEPIEREUX, Fondator și Director Etventure

În opinia lui Depiereux, la companiile germane aceste atu-uri sunt, înainte de toate, deprinderile inginerești, precizia, perfecțiunea, mulți ani de experiență în industrie și o bază consacrată de clienți. Expertul în digitalizare declară: „Sloganul calității «Fabricat în Germania» încă se aplică și în era digitală.“ El subliniază că firmele au nevoie, totuși, să continue dezvoltarea și să adopte formulele de succes implementate de jucătorii digitali: viteza, experiența utilizării datelor și concentrarea fără compromis asupra clientului și utilizatorului. Concluzia trasă de expert pentru transformarea digitală, care este foarte familiar cu industria grea datorită serviciilor de consultanță furnizate lui Klöckner și SMS este: „Cine reușește să combine vechile puncte forte cu cele noi va avea succes și în era digitală“.

Cu implementarea sistematică a strategiei lor digitale, companii precum Klöckner și SMS pot fi considerate a fi ceva de tipul avangardei digitale din industria metalelor. Exemplul industriei turnătoriilor demonstrează cât de reticentă este abordarea transformării digitale a multor companii industriale.

Majoritatea turnătoriilor se axează prea mult pe producție. Industry 4.0 înseamnă digitalizare. Digitalizarea creează oportunitatea de a câștiga bani și de a extinde lanțul de valori adăugând date privind componentele.  Franz-Josef WÖSTMANN, Șef de department pentru tehnologia turnătoriilor și structurilor ultraușoare Fraunhofer Institute IFAM Bremen

El adaugă că, desigur, este normal să consolidezi propriile procese cu ajutorul noilor tehnologii. Potențialul și oportunitățile oferite de digitalizare sunt, totuși, neglijate atunci când se pune accentul prea mare doar pe îmbunătățirea operațiunilor din cadrul proceselor. Accentul trebuie să se schimbe dacă țelul este să se folosească „Industry 4.0“ drept bază pentru noi activități viitoare.

Totuși, majoritatea turnătoriilor fac greșeala de a gândi prea mult în termenii materialului, a turnării. Expertul în turnătorii Wöstmann consideră acest lucru un fel îngrijorător de a privi lucrurile: „În următorii câțiva ani, succesul va fi obținut mai degrabă prin funcție decât prin kilograme”.


Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.