DEMO METAL revine în această toamnă la Brașov

Masini-Unelte

de T&T

DEMO METAL revine în această toamnă la Brașov

Luni, 23 octombrie 2017- pe fosta platformă industrială Rulmentul, la Centrul de Evenimente și Conferințe Lux Divina a avut loc deschiderea oficială a celei de a VII-a ediții a Demo Metal, unul dintre cele mai importante târguri internaționale organizate în România în domeniul industriei prelucrării metalelor. La deschidere au participat: Onuț Iliescu, Director General TEHNIC MEDIA, Adrian Sandu, Secretar General ACAROM, Sebastian Metz, Director Executiv AHK.

DEMO METAL Brașov 2017, se desfașoară în perioada 23 – 25 octombrie 2017, cu scopul de a susține dezvoltarea afacerilor locale, de a atrage investiții și a încuraja noi parteneriate în industrii cum sunt cea auto, aero sau construcții de mașini. Această ediție a Demo Metal reunește 70 de companii ce prezintă ultimele noutăți Industry 4.0 dedicate modernizarii si creșterii eficienței industriei prelucrării metalelor.

DEMO METAL Brașov 2017 este evenimentul ce, impulsionat de vântul schimbărilor din industria globală a celei de-a patra revoluții industriale și din dorința de sincronizare a companiilor din industria din România, invită specialiștii să cunoască soluțiile celor mai importanți producători globali de roboți prin dealerii și integratorii lor locali.

Prin alinierea temelor abordate la tendințele din industria mondială de profil și dezvoltarea lor continuă, DEMO METAL Brașov 2017 este pe punctul de a deveni un eveniment de referință în domeniu în Europa de Est.

La această ediție producătorii de mașini-unelte, echipamente, scule, accesorii și soluții software au ocazia să deschidă parteneriate cu furnizorii de roboți și astfel, să poată oferi soluții de robotizare integrate adaptate provocărilor liniilor moderne de producție din industrii mari consumatoare de astfel de soluții: auto, construcții de mașini, aero.

„Odată cu această ediție a DEMO METAL - BRAȘOV 2017 domeniul prelucrării metalelor își dă o întâlnire interactivă cu robotizarea și Industria 4.0. Între 23 și 25 octombrie, roboții și succesorii lor colaborativi - coboții, producatorii și integratorii lor de top sunt prezenți la a VII-a ediție a celui mai important eveniment dedicat inovației în prelucrarea metalelor din România. În plus, atât dezvoltarea actuală a industriei locale, bazată pe tradiția sa, poziția geografică a Brașovului pe harta României cât și implicarea oamenilor din industria locală, justifică efortul companiilor participante și al nostru, ca organizatori, de a menține atât evenimentul la Brașov cât și standardul calitativ al acestei expozitii ce, suntem siguri, va fi apreciat de vizitatorii ei din țară, așteptați in numar mare de cele 70 de companii expozante.”, a declarat Onuț Iliescu, Director General TEHNIC MEDIA, organizatorul evenimentului.

Pe 24 octombrie 2017, între orele 10:00 si 16:00, în cadrul Demo Metal Brașov, Camera Franceză de Comerț și Industrie în România (CCIFER) va organiza Forumul de afaceri Business Accelerator, un eveniment dedicat companiilor din industriile: auto, mecanică, metalurgică, materialelor plastice, construcții, energetică și domenii conexe. Evenimentul este o adevărată platformă de business prin intermediul căreia peste 50 de directori de achiziții și de vânzări vor lua parte la peste 500 de întâlniri B2B!

Detalii despre eveniment găsiți pe site-ul Demo Metal (http://demometal.ro)


Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.


Da, sunt de acord