Demo Metal Vest 2018, surprinzător din nou!

Masini-Unelte

de Mihaela Iliescu

Demo Metal Vest 2018, surprinzător din nou!

Aflat la a doua ediție la Arad, Demo Metal Vest, evenimentul special dedicat industriei de prelucrare a metalelor, a atras și de această dată companii care își doresc să aducă în fața managerilor și specialiștilor din industrie cele mai noi echipamente și tehnologii, care să le poată oferi acestora soluții la problemele pe care le întâmpină în producție.

Și în acest an, peste 2000 de vizitatori au răspuns invitației organizatorilor și companiilor expozante: 41% - cu funcții de decizie (18% - top management, 23% - cu putere de decizie), 54% - specialiști (ingineri, tehnicieni etc.), 5% - profesori, studenți, elevi, persoane fizice).

Un element nou pentru Demo Metal Vest 2018 a fost reprezentat de întâlnirile B2B organizate în cadrul evenimentului de către Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) pentru Hyundai Europe, în căutare de furnizori locali, și Camera Franceză de Comerț și Industrie în România (CCIFER), și care au reunit manageri din companii românești producătoare, dealeri de echipamente și reprezentanți ai unor renumite companii externe prezenți la eveniment cu scopul deschiderii unor noi colaborări.

Un alt element nou, surpriza acestei ediții, a fost decizia organizatorilor de a oferi vizitatorilor posibilitatea să voteze compania cu „Cea mai interesantă aplicație/demonstrație sau produs” și compania cu „Cel mai frumos stand”. „Votanții” au fost premiați pentru interesul acordat și, în plus, au participat și la tombola care a avut ca premiu deplasarea la AMB 2018, la Stuttgart, într-o vizită profesională, revista „T&T, Tehnica și Tehnologie” fiind cea care a susținut financiar acest demers.

Câștigătorii tombolei au fost: Cristian Gheorghe – KSN TECHNIK SRL, Mustățea Darina – ALPHR, Binchici Gheorghe Liviu – ADEMETAL.

Vizitatorii au reprezentat 568 de companii, din 109 localități din țară (nu doar din zona de vest!). Vizitatorii externi au provenit din: Slovacia, Cehia, Ungaria, Italia, Germania, Tunisia, Armenia, Croația, Austria, Coreea, Polonia, Republica Moldova.

Numeroase companii au atras atenția vizitatorilor prin soluțiile prezentate, voturile acestora mergând către domenii variate, dar cu aceeași componentă esențială: noile tendințe din producție (funcții de automatizare la echipamentele clasice, robotică, echipamente de scanare și printare 3D etc.), ceea ce arată că cei ce lucrează în industria din România au aceleași preocupări profesionale cu ale colegilor din companiile din alte țări, și își doresc să fie bine informați în domeniul lor de activitate. Acest lucru a reieșit foarte clar și din sondajul realizat în rândul vizitatorilor, în care 80,7% dintre aceștia au afirmat că au venit și pentru informare profesională (mai exact pentru update profesional și documentare în vederea viitoarelor achiziții), 26,3% venind pentru identificarea unor noi parteneri de afaceri și 38,6% au fost interesați de achiziția de noi echipamente și tehnologii.

Câștigătorii concursului, desemnați prin

votul vizitatorilor, au fost:

  • La categoria ,,Cea mai interesantă aplicație”:

Locul 1: KUKA HUNGÁRIA

Locul 2: CAD WORKS

Locul 3 (la egalitate de voturi): IFM ELECTRONIC și SMART ID DYNAMICS

  • La categoria ,,Cel mai frumos stand”

Locul 1: KUKA HUNGÁRIA

Locul 2 (la egalitate de voturi): GREENBAU TEHNOLOGIE (primul loc printre companiile furnizoare de mașini-unelte) și IFM ELECTRONIC

Locul 3: HOFFMANN GROUP

,,Ne bucurăm că standul nostru a fost pe placul vizitatorilor. Tocmai aceasta a fost și ideea, de a veni cu ceva deosebit, să prezentăm câteva aplicații, nu neapărat numai produse. Suntem încântați că ne-am atins obiectivul. Au fost două aplicații, prima fiind celula de milling, care am putea spune că este ca un CNC, dar foloseşte un robot. Cea de-a doua ar fi celula educațională pentru universități, cu robotul cel mai mic și cel mai rapid pe care îl avem în portofoliu. Acesta a fost cel mai spectaculos. Având mișcările foarte rapide, a atras mai mulți vizitatori.” Norbert Sebesi, Sales manager, KUKA HUNGÁRIA

,,Cred că a contat foarte mult echipa cu care am venit și faptul că am putut să facem o demonstrație de calitate cu echipamentele unor companii pe care le reprezentăm, și anume: Creaform, care oferă soluții de scanare 3D portabilă, com­paniile 3D Systems și Solidworks, ambele oferind soluții de printare 3D. Împreună formăm echipa Cad Works, care a oferit o soluție 3 D integrată.  La ediția viitoare vom încerca să aducem produse noi și sperăm că vom face o prezentare și mai bună.” Paul Ghiorghiţă  Manager Regional,  CAD WORKS Internațional

,,Standul nostru a fost de fapt o improvizație de ultimul moment, deoarece ne doream o construcție profesională, însă nu am mai re­ușit să ne încadrăm în timp. Cu ajutorul tuturor colegilor, am realizat ceea ce vedeți astăzi aici, adică un stand standard. Datorită efortului depus din partea tuturor am ajuns astăzi la un astfel de rezultat, de care sunt foarte mândru. Aplicația este foarte interesantă. Noi am dorit să punem în evi­dență camerele 3D, cu ajutorul cărora roboții pot percepe obiectele 3D, fiind singurul produs de pe piață care ajută robotul să vadă lumea în modul în care și noi o percepem, adică în 3D. Acest tip de cameră oferă informații pe X, Y, Z și, în momentul de față, este singura pe piață care poate face acest lucru.” Florin Molosit,  Director General, IFM ELECTRONIC

,,Ne bucurăm foarte mult că am primit acest premiu. Aplicația pe care am fă­cut-o a fost o demonstrație de produs. De fapt, produsul este cel care și-a dovedit utilitatea, deoarece majoritatea persoanelor care ne-au vizitat standul au fost oameni din industrie care au remarcat că acest robot se potrivește foarte bine cu aplicațiile dumnealor. Facilitatea cu care robotul Sawyer s-a putut programa sau învăța prin demonstrație, dar și interactivita­tea acestuia au atras, probabil, cel mai mult publicul.” Eugen Levinta,  Business Development,  SMART ID DYNAMICS

,,Cred că în votul vizitato­rilor a contat imaginea de ansamblu a standului nostru, ceea ce am prezentat aici, și anume: au­tomatizare, aplicații pe cele 3 ma­șini expuse, piese pe care vizitatorii le puteau lua. Consider că toate acestea au contat cel mai mult.” Lucian Bologa,  Service engineer,  GREENBAU TEHNOLOGIE

,,Tot ceea ce vedeți reprezintă efortul și munca unei echipe în­tregi. Colegii noștri din Germania s-au preocupat de designul standului, colegii de la marketing au contribuit cu idei inovative, specifice țărilor. După cum puteți observa, pe spatele standului sunt proiectate imagini din România pe care le promovăm. Le mulțumim clienților noștri că ne apreciază. Cu certitudine notorietatea și timpul pe care îl petrecem împreună cu dumnealor, consultanța pe care le-o oferim repre­zintă rezultatele muncii noastre.” Sabin Baba,  Director regional de vânzări, HOFFMAN GROUP

,,Ne-am dorit să organizăm acest concurs din mai multe motive. Primul a fost acela de a atrage atenția vizitatorilor asupra tuturor standu­rilor și asupra produselor companiilor, într-o eva­luare mai atentă, în plus față de rezolvarea rapidă a unor probleme imediate. Să vadă și să înțeleagă mai mult din fiecare aplicație prezentată sau produs, să se informeze și să aprecieze și investiția și interesul companiilor de a se prezenta cât mai bine la această întâlnire specială cu ei. Pentru că industria evoluează rapid si petru că suntem în legătura directă cu oamenii ei, încercăm în permanență să aflăm ce așteptări au aceștia de la evenimentul pe care îl organizăm pentru ei. Știm că la fie­care ediție toți vizitatorii doresc ca expozanții să aducă ceva nou și să se pregătescă special pentru acest eveniment și, astfel, fiecare vizită să fie diferită de anterioarele. Ne-am gândit că aceasta este cea mai sigură și directă cale de a le prezenta expozanților opinia vizitatorilor. Trebuie să spun că ne-a bucurat foarte mult reacția vizitatorilor. Au fost foarte implicați și, astfel, concursul a beneficiat de părerile multora dintre ei. Îl vom repeta și sperăm să aibă o influență pozitivă asupra edițiilor viitoare ale evenimentului, aducând astfel plus-valoarea așteptată de toți participanții.” Onuț Iliescu,  Director General, TEHNIC MEDIA – organizator DEMO METAL

Vizitatorii au apreciat în mod special diversita­tea companiilor expozante, a echipamentelor prezentate, demonstrațiile realizate, prezentarea standurilor, precum și amabilitatea și buna pre­gătire a expozanților și disponibilitatea acestora de a căuta soluții pentru a rezolva problemele clienților.

Demo Metal este platforma pe care se poa­te construi o relație constantă a celor mai im­portanți și dinamici furnizori cu industria din România.

Următoarea ediție Demo Metal Vest va avea loc între 21-24 mai 2019, la Expo Arad.

Până atunci, vizitatorii sunt așteptați să par­ticipe la Demo Metal Brașov, între 26-29 noiembrie, tematica ediției fiind „Smart Industry”, și, de asemenea, la Demo Plast Vest, între 9-12 aprilie, la Expo Arad.


Mihaela Iliescu


Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Da, sunt de acord