Dezvoltări şi tendinţe la sculele pentru maşini de ştanţat CNC cu turelă – sistemul EXP

Masini-Unelte

de Florin Moraru

Dezvoltări şi tendinţe la sculele pentru maşini de ştanţat CNC cu turelă – sistemul EXP

De la stabilirea standardului de scule thick turret și utilizarea pe scară largă a acestui sistem de către mulţi producători de maşini-unelte din domeniul prelucrării tablelor, sculele pentru centrele de ştanțat CNC thick turret au cunoscut evoluţii continue  în privinţa ergonomiei şi rapidităţii în reglare.

 

Una din primele revoluţii produse pe piaţa sculelor pentru maşini de ştanţat cu turelă s-a produs în 1981 prin lansarea ,,Wilson Series 80® “, acestea fiind primele sisteme ce nu mai foloseau bailagăre (adaosuri) pentru reglarea lungimii, adică primele scule cu lungime ajustabilă. În 1991 a fost lansată seria de scule ,,Wilson Series 90® “, scule ce au introdus pentru prima oară pe piaţă inovativul sistem de strippere detaşabile (sistemul de reţinere a stripperului cu bilă) ce a făcut ca schimbarea de sculă să se facă mult mai repede şi mai uşor ca înainte. De asemenea, la aceste scule, lungimea se seta printr-un sistem inovator ,,click and turn”, timpul de set-up fiind redus considerabil.  ,,Series 90” a fost mulţi ani cel mai popular sistem de scule din lume iar urmaşul acestuia, seria ,,Wilson HP” (acum la generaţia HP2)  este la ora actuală un lider de necontestat pe piaţă. Simultan cu aceste sisteme inovative au continuat să existe pe piaţă şi alte sisteme, începând cu sistemul  thick turret clasic (poansoane lungi) cu posibilitate redusă de reglaj la lungime precum şi alte sisteme cu reglaj rapid de la alți producători ce au copiat într-un fel sau altul  ,,Series 90”.

 

Recent lansatul sistem de scule thick turret Wilson EXP® este, de asemenea, o altă treaptă importantă pe scaraevoluţiei în acest domeniu şi promite să devină un adevărat standard industrial, prin flexibilitate, prin economiile realizate pentru utilizator şi prin timpul foarte mic de reglare şi schimbare a poansonului.

Conceptul de recuperare de la naveta spaţială (o parte din sistemul lansat – partea cea mai valoroasă - se recuperează şi se refoloseşte) a stat şi la baza creării sistemului de scule Wilson EXP. La toate sistemele de poansoane vechi, după ce poansonul (indiferent dacă este pe sistemul scurt sau lung) este  ascuţit până la limita maximă permisă, acesta efectiv se înlocuieşte cu unul nou.  Sistemul EXP propune o construcţie în care poansonul thick-turret are vârful sub forma unui insert detaşabil, după epuizarea duratei de viaţă, înlocuindu-se doar acest vârf şi nimic altceva. Mai mult, mecanismul de fixare (fără filet!) permite o schimbare extrem de uşoară în 3-4 secunde a vârfului, faţă de 30-40 secunde la schimbarea unui poanson bazat pe un sistem cu filet. Deblocarea  şi blocarea se fac extrem de simplu folosind o cheie Torx atașată sculei, doar printr-o singură rotire.   

 

Fiind mai ieftin de produs (mai mic și mult mai simplu constructiv), vârful (insertul) detaşabil aduce un cost mai mic pentru utilizator de fiecare dată când se schimbă poansonul. Partea frumoasă este universalitatea sa:  insertul este identic  pentru toate sisteme de scule existente pe piaţă: Amada® clasic şi ABS (Air-Blow), Wilson HP, Mate Ultra, Wilson Standard etc.  Cu alte cuvinte, indiferent ce holdere de scule are un utilizator, poate folosi sistemul EXP (achiziționează o singură dată ,,coada” poansonului ce este oferită pentru toate sistemele de holdere existente şi după aceea achiziționează, când este nevoie, doar insertul universal detaşabil – mai economic față de un poanson întreg). Pentru dublarea duratei de viaţă, Wilson Tool a decis ca toate aceste vârfuri (inserturi) să fie executate în mod standard din cel mai bun oţel pentru scule de ştanţat existent la ora actuală (,,Ultima® steel”), oţel ce dublează durata dintre 2 ascuţiri faţă de sculele normale. Spaţiul de stocare a poansoanelor se reduce, de asemenea, pentru că inserturile ocupă mai puţin loc faţă de poansoanele normale.

 

Reducerile de cost şi creşterile de productivitate aduse de sistem sunt cu adevărat remarcabile şi în timpul scurs de la lansare (sistemul a fost lansat în USA în noiembrie 2011 şi în Europa în martie 2012) au atras numeroase aprecieri pozitive, atât de la utilizatori din întreaga lume, cât şi de la cei care folosesc în România acest nou sistem. Dispunem de un set de demonstrații ale capabilităţilor sistemului EXP – oricând se pot face demonstraţii la sediul companiilor.    



Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Da, sunt de acord