DMG MORI, premiere mondiale: CTX 450 ecoline/ CTX 650 ecoline. Mai multă putere de strunjire în clasa "entry level"

Masini-Unelte

de Octavian Andritoiu

DMG MORI, premiere mondiale: CTX 450 ecoline/ CTX 650 ecoline. Mai multă putere de strunjire în clasa

Strungurile moderne trebuie să fie productive, flexibile şi uşor de operat. Cele două premiere mondiale CTX 450 ecoline şi CTX 650 ecoline continuă, acum, ceea ce ECOLINE a promovat, deja, de ani de zile: tehnologie de vârf care utilizează componente verificate, la cele mai bune preţuri. Ca toate maşinile DMG MORI SEIKI, maşinile ECOLINE sunt universale şi de înaltă calitate. Primele două strunguri dezvoltate împreună de către DMG şi MORI SEIKI au fost prezentate, pentru prima oară la EMO Hanovra 2013. Noile modele CTX ecoline combină numeroase caracteristici de vârf: conceptul lor robust - le asigură o precizie maximă, caracteristicile lor multilaterale - asigură o maximă eficienţă, posibilitatea alegerii dintr-o gamă largă de tehnologii de comandă 3D - asigură flexibilitatea. Posibilitatea de optimizare a opţiunilor tehnologice asigură capacitatea prelucrării complete prin operaţii de strunjire şi frezare.

DMG MORI SEIKI are experienţa necesară dezvoltării componentelor pentru maşini-unelte cerută de noile strunguri, astfel încât conceptul inovativ şi ergonomic este deja standard pentru aceste maşini, ca şi tehnologia de comandă actuală 3D. Cu astfel de caracteristici şi cu performanţele de aşchiere corespunzătoare, seria ECOLINE iese clar în evidenţă faţă de competitorii săi direcţi în acest sector de maşini-unelte la clasa „entry level”.  

Un concept extrem de rigid formează baza pentru maşini de înaltă performanţă,  dinamice şi foarte precise. Această caracteristică a fost, de asemenea, un criteriu esenţial în dezvoltarea celor două noi strunguri CTX ecoline – mai presus de toate, pentru a fi capabile să prelucreze precis, chiar în condiţii de prelucrare dificile. Având un batiu din fontă optimizat prin analiza cu element finit (FEA), acţionări cu şuruburi cu bile corect dimensionate şi ghidaje late cu role, CTX 450 şi CTX 650 cu siguranţă depăşesc produsele competitorilor din această clasă.

Datorită rigidităţii ridicate şi stabilităţii termice foarte bune, se asigură precizii de poziţionare înalte iar prin dotarea cu sistem de măsurare directă se obţine o precizie de poziţionare sub ±0,004mm. Ambele modele acoperă o gama largă de aplicaţii. În timp ce CTX 450 ecoline este conceput pentru o prelucrare de înaltă precizie la o turaţie a arborelui principal de până la 4000rot/min, CTX 650 ecoline, datorită motorului răcit cu apă, impresionează prin momentul său maxim de torsiune de până la 2000 Nm ceea ce îl recomandă pentru prelucrări în regim greu.

CTX 450 ecoline: strung compact din gama ECOLINE pentru o dimensiune de universal de 250 mm

 

CTX 450 ecoline ca şi CTX 650, caracterizate prin construcţia compactă - amprenta lor la sol fiind de 4,9 m2 respectiv 9,8 m2 - oferă un spaţiu de lucru generos care le defineşte ca fiind unice în clasa lor.

 

CTX 450 ecoline, cu transportorul de şpan disponibil, opţional,  în partea din spate, reduce lăţimea de instalare a părţii frontale a maşinii cu până la 35%, astfel încât zona de producţie poate fi utilizată semnificativ mai eficient şi mai flexibil. Diametrul de strunjire al maşinii CTX 450 ecoline este de 400mm; cursa pe axa Z oferă o valoare generoasă de 600mm. Maşina soră, CTX 650 ecoline, realizează un diametru de prelucrare de 600mm şi 1150mm pe axa Z. Diametrul maxim al barei de prelucrat la maşina CTX 450 ecoline este de 50mm, iar opţional de 75mm. La maşina CTX 650 ecoline diametrul standard este de 102mm şi opţional 110mm. Ambele versiuni sunt echipate cu o păpuşă mobilă automată, care asigură prelucrarea precisă a pieselor lungi de tip arbore. Pentru prelucrarea arborilor, maşina CTX 650 ecoline poate fi echipată cu o linetă, care permite prelucrarea arborilor până la diametre de 350mm.

CTX 650 ecoline: asigură performanţe de vârf în domeniul clasei sale; universal cu mărimea până la 400mm
 
 
Ambele versiuni au o turelă pentru 12 scule standard – cu suport VDI 40 pentru CTX 450 ecoline şi suport VDI 50 pentru modelul mai mare. Conceptul de turelă tip disc, datorită celor 6 staţii bloc periferice, permit utilizarea unor bare de alezat fără a fi necesară modificarea lor. În plus, conceptul asigură o rigiditate mai mare pentru fixarea sculei. Timpul de schimbare a sculei de 0,4 secunde şi viteza de deplasare rapidă de 30m/min pe toate axele duce la o creştere importantă a productivităţii. Pentru aplicaţii de prelucrare completă, DMG MORI SEIKI furnizează maşinile CTX 450 şi CTX 650 ecoline în varianta cu 12 scule autoantrenate. Ca opţiune este disponibilă şi axa C,asigurând în acest fel o înaltă eficienţă a prelucrării complete prin strunjire şi frezare.

 

Un alt element unic pentru această gamă este tehnologia de comandă 3D de mare capacitate pentru noile strunguri CTX ecoline. Această gamă va fi disponibilă cu trei tipuri de comandă numerică diferite – SLIMline® cu Operate 4.5 pe echipament SIEMENS 840D solutionline cu ShopTurn 15”, SLIMline® cu HEIDENHAIN CNC PILOT 640 15”, sau MAPPS IV de la MITSUBISHI cu display de 10,4” TFT. Primele două tipuri de comandă numerică sunt livrate cu DMG SMARTkey® ce oferă un panou de comandă cu un grad superior de confort. Operate 4.5 este noua platformă de sistem integrat de către DMG MORI SEIKI pentru toate maşinile cu echipament de comandă SIEMENS. Operate 4.5 oferă performanţe îmbunătăţite, începând cu tehnologia de acţionare, automatul progra­mabil şi interfaţa comenzii numerice.

Implementând toate aceste elemente de progres tehnic, DMG MORI SEIKI a urmărit în timpul procesului de dezvoltare, asigurarea eficienţei energetice. Sub moto-ul „Mai multă performanţă, consum mai redus”, au fost dezvoltate sisteme de recuperare a energiei, care transformă energia de frânare produsă de către axele de coordonate şi de către motorul de acţionare principal. Această energie poate fi utilizată la accelerarea motoarelor altor maşini sau poate fi returnată reţelei de alimentare. Tehnologia inovativă la 400 V realizează o reducere a pierderilor prin căldură şi prin putere reactivă în zona comenzilor numerice şi ale componentelor de acţionare cu până la 19%. Prin utilizarea unor module auxiliare cu o clasă de eficienţă IE2 pentru transportoare de şpan şi pompe, se economiseşte un alt procent de 5%. Trebuie menţionat aici că tehnologia ghidajelor liniare care diminuează coeficientul de frecare reduce consumul de energie şi impactul asupra mediului prin utilizarea unor motoare mai mici şi diminuarea cantităţii de lubrifianţi consumată.

Particularităţi ale noilor maşini CTX ecoline

  • Turelă cu 12 posturi VDI 40/50 şi 6 poziţii pentru scule bloc.
  • Opţional servo turelă cu 12 posturi, scule antrenate, cu timp de schimbare redus a sculelor şi fixare hidraulică.
  • Tehnologie de comandă 3D

               - SLIMline® cu Operate 4.5 încărcat pe SIEMENS 840D solutionline - 15”

               - SLIMline®cu HEIDENHAIN CNC PILOT 640 - 15”

               - MAPPS IV de la MITSUBISHI cu afişaj 10,4” TFT

  • CTX 650 ecoline cu sistem direct drive la arborele principal răcit cu apă şi cu un moment de torsiune de până la 2000Nm la o turaţie de 230 rot/min, fără cutie de viteze
  • CTX 450 ecoline disponibil şi cu transportor de şpan amplasat în partea din spate – pentru economie de spaţiu
  • Amprentă la sol compactă de 4,9 m2 sau 9,8 m2 corelată cu o zonă mare de lucru pentru prelucrarea pieselor mari.

Octavian Andriţoiu este Managing Director DMG MORI SEIKI România


 


Accept cookie

Acest site web utilizează module cookie în scopuri funcţionale, de confort şi statistică.

Dacă sunteţi de acord cu această utilizare a modulelor cookie, faceţi clic pe "Da, sunt de acord". Termeni si conditii

Nu sunt de acord Accept doar cookie functional Da, sunt de acord