EuroBLECH 2012: Expozanţi pe deplin mulţumiţi

Masini-Unelte

de T&T

EuroBLECH 2012: Expozanţi pe deplin mulţumiţi

 Într-un spaţiu expoziţional cu suprafaţa netă de 84000 mp, un număr total de 1520 de expozanţi din 39 de ţări au prezentat produse inovative de înaltă clasă, pentru tehnologii complete de prelucrare a tablelor. Cu un număr de 60500 de vizitatori din sfera afacerilor din întreaga lume, numărul vizitatorilor de la EuroBLECH 2012 egalează numărul vizitatorilor de la expoziţia anterioară, în timp ce numărul expozanţilor la târgul din acest an a crescut cu 5%, iar spaţiul de expunere cu 7%.  

 

Prima analiză a tipului de vizitatori a arătat o deplasare semnificativă spre vizitatori înalt calificaţi din domeniul afacerilor. Aproximativ 75% dintre vizitatori au provenit din domeniul industriei, iar procentul vizitatorilor de la companii cu mai mult de 500 angajaţi a crescut cu 20%. Au fost, încă odată, mai mulţi vizitatori din cadrul conducerii la vârf, iar 40% din totalul vizitatorilor au venit la EuroBLECH 2012 cu intenţia hotărâtă de a cumpăra.

,,O primă analiză arată că firmele expozante au fost foarte mulţumite de rezultatul expoziţiei, chiar dacă situaţia economică prezentă rămâne incertă. Totuşi, expozanţii germani au evaluat climatul de afaceri ca fiind mai favorabil, spre deosebire de companiile din afara Germaniei’’, afirmă Nicola Hamann, Directorul Expoziţiei EuroBLECH, din partea organizatorilor, Mack Brooks Exhibitions.

Aproape jumătate din expozanţi (48%) şi 36% din vizitatorii EuroBLECH din acest an au venit din afara Germaniei. Cele mai importante ţări expozante, după Germania, au fost Italia, Turcia, China, Olanda, Elveţia, Austria, Franţa şi SUA. Ţările cu cei mai mulţi vizitatori, în afară de Germania, au fost din Austria, Olanda, Suedia, Elveţia, Marea Britanie, Italia, Danemarca, Republica Cehă, Polonia şi India.

EuroBLECH 2012 a primit aprecieri excelente atât de la expozanţi cât şi de la vizitatori, în special pentru marele număr de inovaţii prezentate la târg şi pentru înaltul său carac ter internaţional. În cele ce urmează, vă prezentăm câteva din inovaţiile lansate la eveniment:

 

  

WILSON TOOL

  WILSON TOOL (partener SM TECH SRL) a prezentat şi la această ediţie a EuroBlech toată gama sa de scule de calitate şi accesorii pentru maşini de ştanţat CNC şi prese abkant CNC.

În domeniul noutăţilor prezentate, amintim :

1. Sistemul de scule cu insert universal interschimbabil Wilson Tool EXP pentru maşini de ştanţat cu turelă, precum şi foarte recent lansatele portscule Wilson Tool HPX, ce folosesc nativ sistemul EXP.

2. Matriţele Wilson Tool GL pentru maşini de ştanţat TRUMPF® – prin construcţia specială aceste matriţe asigură un interval de ascuţire dublu faţă de cele clasice.

3. Poansoanele de abkant pentru prese abkant TRUMPF® (sau alte abkanturi ce folosesc sistemul Wila de scule) şi care au noul sistem ,,Click-in®” de inserare şi extragere rapidă verticală.

4. Sistemele de fixare hidraulică rapidă a sculelor pentru abkanturile ce folosesc scule tip Amada® Promecam.

S-a pus accentul de asemenea pe avantajele aduse de sculele Wilson Tool în implementarea uşoară de către clienţi în sistemele de producţie a conceptelor ,,Lean Manufacturing”.

 

TRUMPF

În acest an, în care a produs laserul 2D cu numărul 15.000 şi în care a realizat cea mai mare cifră de afaceri din istoria sa, TRUMPF a prezentat la EuroBLECH’12, într-un stand de peste 2.200 mp, ultimele sale noutăţi:

  • Maşina laser TruLaser 3030 Fiber. Având caracteristicile deja cunoscute ale laserilor solid-state, maşina se distinge prin flexibilitate şi fiabilitate. Cu un rezonator de 3kW, cu un singur cap laser pentru toate grosimile, ea poate prelucra table până la 20mm, dar şi ţevi sau profile. Maşina se poate deplasa cu viteza maximă de 140m/min, are schimbător automat de duze, precum şi alte posibilităţi de automatizare, ca opţiuni. Cu aceasta, acum TRUMPF produce câte o maşină fiber pentru fiecare din seriile de maşini laser din portofoliu (1000, 3000, 5000, 7000).
  • Maşina laser TruLaser Tube 7000, pentru prelucrarea ţevilor şi profilelor, care vine cu o inovaţie: posibilitatea de a înclina capul laser şi a face tăieri înclinate până la 45°, fapt care permite o îmbinare foarte precisă a ţevilor. Maşina poate prelucra piese cu lungimi de maxim 3m, cu diametre de până la 250mm şi cu pereţi cu grosime de maxim 8mm (oţel), 6mm (inox) şi 4mm (aluminiu). Maşina poate lucra în regim automat, având un sistem automatizat de încărcare cu ţevi şi de evacuare a pieselor prelucrate.
  • celula de îndoire TruBend Cell 7000, cu acţionare electrică, complet automatizată, într-o variantă nouă, cu care se pot produce piese îndoite de dimensiuni mici în regim de mare productivitate şi cu o eficienţă foarte ridicată.
  • Maşina de ştanţat TruPunch 3000, cu acţionare electrică, cu soluţii noi de automatizare: sistem SheetMaster Compact de încărcare-descărcare, sistem SortMaster Box de evacuare a pieselor şi deşeurilor ştanţate. Maşina are posibilitatea de a prelucra tabla fără deşeu, ceea ce permite o mai bună utilizare a materialului şi o reducere a cheltuielilor.
  • rezonatorul CO2 TruFlow de 8Kw, cu care se poate tăia inox până la 50mm grosime.

Aceste noutăţi se vor adăuga soluţiilor existente şi vor permite consolidarea poziţiei pe care TRUMPF o ocupă pe piaţa maşinilor-unelte de prelucrat tablă.

 

AMADA, premiată la EuroBLECH 2012  

AMADA a câştigat, la EuroBLECH 2012, Premiul MaschinenMarkt (MM) pentru LASBEND-AJ, un nou tip de proces ce integrează totul într-o maşină - un laser transmis prin fibră.

LASBEN-AJ este ,,o soluţie extraordinară de proces integrator’’, dezvoltat de către AMADA. Prin ea însăşi, această maşină creează un produs care realizează mai multe procese tehnologice, de la găurire şi debitare pe contur până la filetarea cu tarod şi îndoire. Maşina prelucrează după reglarea poziţiei fiecărei piese destinate unui anumit produs. Utilizând tehnologiile actuale de prelucrare a tablelor, această maşină are posibilitatea de a procesa comenzi de volume diferite, făcând-o extrem de potrivită pentru procesarea pieselor mici, în serii mari sau de volum variabil.  



Accept cookie

Acest site web utilizează module cookie în scopuri funcţionale, de confort şi statistică.

Dacă sunteţi de acord cu această utilizare a modulelor cookie, faceţi clic pe "Da, sunt de acord". Termeni si conditii

Nu sunt de acord Accept doar cookie functional Da, sunt de acord