Expozant la EMO Hanovra 2011. Pregătiţi pentru viitor

Masini-Unelte

de T&T

Expozant la EMO Hanovra 2011. Pregătiţi pentru viitor
Expozanţii din cadrul EMO Hanovra 2011 au prezentat produse de înaltă tehnologie şi performanţă ce oferă productivitate maximă, disponibilitate şi costuri competitive. Problemele de actualitate, cum ar fi economia de resurse, prelucrarea de noi tipuri de materiale au fost discutate pe scară largă în evenimente conexe. La finalul EMO 2011, concluzia este clară: producătorii de maşini-unelte şi furnizorii lor de componente sunt bine pregătiţi pentru îndeplinirea obiectivelor şi depăşirea provocărilor viitoare. În continuare vă prezentăm EMO din perspectiva expozantului.
 
„Prima mea participare la un târg EMO a fost în 1997, la Hanovra. După un tur al târgului (care-ţi ia cel puţin o zi), m-am pus în situaţia cuiva care vine să cumpere o maşină şi nu are nici un fel de idee despre producători şi constată că pentru fiecare tip de maşină sunt sute numai la EMO.
Acest târg se ţine o dată la 2 ani şi strânge toţi producătorii importanţi de maşini-unelte. Anul acesta, târgul a atins însă maximum din toate cele pe care le-am văzut, prin numărul de expozanţi, prin saltul tehnologic evident, produs (culmea!) în ultimii ani - pe perioada crizei, prin numărul de vizitatori şiprin numărul de contracte semnate.
Toate firmele pe care le reprezentăm în România au fost şi ele prezente la această manifestare, cu utilaje şi tehnologii noi. Astfel, firma HERMLE a lansat centrul de frezare strunjire C60MT (prezentat în paginile revistei prezente), SCHAUBLIN a venit cu noul strung de înaltă precizie CNC 137 cu 11 axe de prelucrare, etc.
Este remarcabilă organizarea şi logistica celor de la Hanovra, unde nu vezi nicăieri fire, ţevi şi furtune care traversează halele!
Ceea ce mi s-a părut deosebit de celelalte târguri, a fost numărul mare de specialişti români veniţi să vadă cele mai noi maşini şi tehnologii din domeniul prelucrărilor mecanice. În mod oarecum paradoxal, din păcate, la târgurile trecute specialiştii din România nu s-au arătat foarte interesaţi de această manifestare. Poate şi pentru faptul că acest târg îl precede mereu pe cel de la Bucureşti (TIB), dar este o manifestare de cu totul alt nivel. Sper ca peste 2 ani să avem şi mai mulţi ingineri români la EMO, măcar şi numai pentru a cunoaşte nivelul tehnic la care s-a ajuns şi care numai acolo poate fi văzut.”
Şerban TOTOESCU, General Manager INTERNATIONAL G&T
 
 
Mori Seiki a oferit vizitatorilor săi de la EMO o experienţă live unică, prin expunerea a 31 de maşini inovative în 5 secţiuni diferite:
  • Secţiunea X-Class - 13 maşini din clasa de success X-Class, incluzând modele în premieră europeană, de exemplu strungul NLX2500/700 echipat cu soluţii de automatizare, sau modele în premieră mondială, cum sunt: strungul NLX3000Y/700, centrul de prelucrare vertical NVX7000/50 şi 3 modele din seria de centre de prelucrare orizontala NHX.
  • Secţiunea maşinilor mari - 4 maşini expuse, dintre care amintim centrul de prelucrare orizontal, NMH5000/50, expus în premieră europeană
  • Secţiunea 5 Axe - 4 maşini din seria NMV de centre de prelucrare verticale, incluzând modelul NMV5000DCG cu control Siemens şi MAPPSIV, expus în premieră mondială
  • Secţiunea maşinilor de producţie în masă - 4 maşini din care 2 centre de strunjire multi-ax în premieră mondială: NZX4000B/2000Y şi NZX2000II/800SY2.
  • Zona specială: 4 maşini dintre care un model în premieră mondială: centrul de frezare-filetare MillTap700 născut în urma colaborării cu DMG.
În plus, vizitatorii au avut ocazia să se familiarizeze cu producţiile de software, soluţiile de prindere de la Tobler, soluţiile de măsurare de la Magnescale şi 2 maşini de rectificat de la Taiyo Koki.
În calitate de expozant pot spune că totul a decurs aşa cum ne-am plănuit din punct de vedere al organizării acestui eveniment de amploare, iar numărul de vizitatori la standul nostru a depăşit cu mult aşteptările noastre iniţiale.
La EMO, din partea firmei Moreno Maşini Unelte Srl, in calitate de dealer Mori Seiki, a participat Remus Săutean, Director de Vânzări.
 
 
În cadrul târgului internaţional EMO 2011, compania OKUMA a fost premiată pentru motoarele PREX (Primary Excited Synchronous Motor) care echipează maşinile cu comandă numerică OKUMA.
Caracteristicile principale ale acestui motor sunt: rata de eficienţă 95% (motoarele AC au eficienţă de ~85%); reducerea puterii consumate cu ~15%; putere mărită cu 30% şi dimensiune cu 20% mai mică faţă de motoarele AC; reducerea încălzirii cu 40% astfel încât timpul de viaţă al motorului se măreşte; consum de CO2 scăzut.
 
Sandvik Coromant s-a bucurat de o participare plină de success la EMO 2011, un eveniment la care au participat în jur de 140 000 de vizitatori pe parcursul celor 6 zile, cât a avut porţile deschise.
,,Drumul spre succes începe aici” a fost motto-ul pe care l-a avut Sandvik Coromant pentru EMO 2011. Importanţa evenimentului a fost accentuată prin prezenţa la conferinţa de presă a d-lui Klas Forsström, noul preşedinte al companiei.
,,SmartHub” cu cei 530 mp, zona ,,Service Team”, ,,Youth Show” şi ,,Machine Innovation Network” au fost cele patru modalităţi prin care Sandvik Coromant şi-a manifestat prezenţa la EMO 2011.
Un total de 26 500 de genţi galbene au fost distribuite pe întreaga perioadă a EMO 2011, contribuind la transmiterea mai departe a mesajului de productivitate al Sandvik Coromant.
 
Sandvik Coromant a prezentat soluţii în mai multe arii industrial la EMO, incluzând industria aerospaţială, energetică, strunjirea dură, auto şi roţi dinţate. Toate aceste sectoare sunt importante pentru compania care oferă creştere realizată prin desfăşurarea de ,,strategii inteligente” precum o investiţie mai mare în cercetare şi dezvoltare, oferind clienţilor soluţii integrate pentru domenii de succes precum industria aerospaţială şi energetică. De asemenea, sunt redescoperite domeniile cu dezvoltare explozivă precum industria auto.
 
Indiscutabil, ceea ce ne rezervă viitorul, este că o parte dintre resurse se vor termina într-un viitor apropiat şi, în consecinţă, Sandvik Coromant este foarte implicat în folosirea raţională a resurselor neregenerabile. Astfel se dezvoltă produse protejând resursele naturale, examinând cu atenţie calităţi noi de materiale şi cercetând alternative, acolo unde e necesar. Deşi Sandvik Coromant, a dezvoltat deja un program de reciclare masivă, acest program va câstiga un impuls şi mai mare în viitor.
Alte soluţii globale, includ valorificarea de soluţii care să optimizeze procesul pe întregul lanţ de valori, şi o mare atenţie se acordă pregătirii tehnice, pentru a asigura continuitatea unui personal calificat.
Sandvik Coromant preferă să implementeze strategii care să maximizeze potenţialul câştigat în aceste domenii, dar în acelaşi timp îşi stabileşte obiective în segmentele de nişă, precum strunjirea dură şi frezarea roţilor dinţate.
 
La standul Sandvik Coromant ,,Smart Hub” la EMO 2011 a fost clar că prelucrarea roţilor dinţate a stârnit cea mai mare atenţie. De asemenea vizitatorii au putut vizualiza în avanpremieră ,,InvoMilling”, un program unic aflat încă în dezvoltare. În acelaşi domeniu, pentru a veni în sprijinul companiilor de profil, a lansat noul CoroMill® 176, o freză inovativă cu plăcuţe, dedicată prelucrării de roţi dinţate cu o productivitate mai mare şi cu un cost mai scăzut în exploatare decât clasicele freze de HSS care necesită reascuţire.
Economia în fabricaţie şi productivitatea sunt atribute ale frezei cu cap interschimbabil CoroMill 316. Aici o nouă gamă de capete au fost lansate la EMO, pentru a crea cel mai variat concept de capete interschimbabile şi cel mai sigur şi uşor sistem de prindere între corp şi capul interschimbabil.
De asemenea la expoziţie, a fost prezentat CoroDrill® 860, gândit să fie cel mai rapid burghiu din carbură de pe piaţă. Forma inovativă a canalului de evacuare, este patentată, iar acoperirea reprezintă de asemenea o noutate în domeniu. Un burghiu de 8mm a lucrat cu 10 000 rpm şi având o răcire internă de 70 bara aşchiat cu 3m/min, cu 50 % mai bine decât cel mai apropiat competitor.
 
Alte produse noi, care au atras din plin atenţia vizitatorilor de la EMO, au fost: CoroCut® SL (cuplaj zimţat) bare de alezat şi lame pentru strunjire internă de canale radiale şi frontale, sistemul oferă un proces cu o mare stabilitate, folosit la prelucrarea materialelor abrazive; sistemul de prindere Coromant Capto® Quick Change, atât pentru scule fixe cât şi scule rotative: Coromant Capto C10 pentru aplicaţiile de prelucrări grele; şi barele de concept Silent Tools® barele antivibratoare pentru prelucrări productive.
Pentru aplicaţiile de strunjire dură au fost prezentate plăcuţele CBN (cubic boron nitride), CB7015 şsi CB7025 cu noi forme de teşituri; a fost introdusă şi noua bară de alezat CoroTurn® 107 de 16 (inch), pentru plăcuţele de tip C, D şi T. Aceste bare de alezat din carbură oferă o rigiditate extrem de bună, ceea ce le face excelente pentru aplicaţiile de strunjire dură.
______________________________________________________

Accept cookie

Acest site web utilizează module cookie în scopuri funcţionale, de confort şi statistică.

Dacă sunteţi de acord cu această utilizare a modulelor cookie, faceţi clic pe "Da, sunt de acord". Termeni si conditii

Nu sunt de acord Accept doar cookie functional Da, sunt de acord