Stimulentele creşterii în industria europeană de maşini-unelte (III). Inovarea şi dezvoltarea produselor

Masini-Unelte

de Asociatia Europeana a Industriilor Constructoare de Masini-unelte (Cecimo)

Stimulentele creşterii în industria europeană de maşini-unelte (III). Inovarea şi dezvoltarea produselor

Industria europeană de maşini-unelte este dominată de IMM-uri care funcţionează într-un domeniu foarte larg de tehnologii şi sunt competitive, la nivel global, în domeniul lor de activitate. Inovarea, atât la nivelul produselor, cât şi la cel organizaţional, este factorul cheie în menţinerea competitivităţii lor şi le sprijină să se adapteze condiţiilor într-o foarte rapidă schimbare. În cadrul competiţiei globale, beneficiarii sunt tot mai interesaţi să producă piese şi componente de precizie şi de o calitate tot mai ridicate, prin procedee tot mai productive. Pentru companiile europene de maşini-unelte există numeroase oportunităţi de creştere în domeniul dezvoltării de noi produse şi servicii, în măsura în care ei se pot diferenţia faţă de competitori.

În urma unei investigaţii la faţa locului, în timpul Adunării Generale de la Izmir, a rezultat că aproape două treimi din delegaţii CECIMO şi-au planificat să cheltuiască o parte mai importantă din bugetul lor pentru activităţi de cercetare-dezvoltare (CD) şi inovare în 2013, în comparaţie cu anul anterior. Investiţiile în continuare în CD, chiar în perioade de nesiguranţă economică, au subliniat importanţa excelenţei din punct de vedere tehnic în ceea ce priveşte competitivitatea industriei. Cu toate acestea, companiile producătoare de maşini-unelte trebuie să introducă inovaţii în propriile companii, fiind tot atât de necesar să ofere produse şi servicii inovative. O paradigmă în curs de desfăşurare modifică strategia de inovare a companiilor producătoare de maşini-unelte, prin aceea că solicită producătorilor să se concentreze nu numai asupra îmbunătăţirilor tehnice ale maşinii-unelte, ci şi asupra generării unor soluţii care să satisfacă cerinţele impuse de pro­blemele complexe cu care se confruntă beneficiarii în întreg lanţul de valori.

Industria de maşini-unelte poate valorifica acest tip de inovare pentru a produce valoare pentru beneficiari în întregul lanţ de furnizare, ceea ce va permite companiilor europene să se diferenţieze faţă de competitori şi să susţină dezvoltarea activităţii. Următoarele observaţii, venite din partea constructorilor europeni de maşini-unelte de vârf, subliniază factorii pe care trebuie să-i ia în considerare acest sector în efortul de a împleti inovarea cu importanţa activităţii.

 

  Tomas Hedenborg

 

,,Constructorii de maşini-unelte trebuie să aibă o privire integratoare referitoare la lanţul de valori al beneficiarului pentru a explora noi dimensiuni ale inovării. Activităţile de inovare trebuie să conducă la valori tangibile, cuantificabile pentru beneficiar.’’Tomas HEDENBORG, Preşedinte Executiv, FASTEMS OY AB (foto)

 

1. Concentrarea pe cerinţa pieţei mai curând decât pe presiunea tehnologică

Inovarea în sectorul maşinilor-unelte este caracterizată prin presiunea tehnologică cu un accent deosebit pe produse. Această perspectivă este împărtăşită de sectoare importante de beneficiari, cum ar fi cei din indus­tria auto. De aceea, companiile producătoare de maşini-unelte trebuie să se străduiască să-şi modifice preocupările astfel încât să fie concentrate atât pe produs, cât şi pe service. În plus, ele trebuie să sti­muleze, mai degrabă, cerinţele din partea pieţei decât să se concentreze pe presiunea tehnologiei în strategiile proprii de inovare. Acest fapt impune companiilor producătoare de maşini-unelte să nu se concentreze pe o activitate de CD pe termen scurt, ci pe abordarea unei perspective pe termen lung a pieţei. Pentru a putea satisface necesitatea pieţei, companiile producătoare de maşini-unelte au nevoie de inteligenţă, ele trebuie să înţeleagă tendinţele pieţei. Constructorii de maşini-unelte trebuie să se întrebe permanent cum să ajungă să înţeleagă mai bine necesităţile, cerinţele beneficiarilor. Ei trebuie să rămână în strânsă legătură cu bene­ficiarii: astfel pot studia cu atenţie procesele tehnologice ale acestora, operaţiile tehnologice şi cunoştinţele tehnice privind procesele şi utiliza­rea cercetărilor de piaţă. În plus, interacţiunea frecventă cu departamentele de CD ale beneficiarilor poate evidenţia necesităţile beneficiarului şi, asfel, noi direcţii pentru inovare.

 

2. Concentrarea asupra întregului lanţ de valori al beneficiarului

IMM-urile europene tind să-şi îndrepte privirile doar spre o mică zonă a lanţului de valori al beneficiarilor, ceea ce le-ar putea diminua potenţialul inovativ. Constructorii de maşini-unelte trebuie să aibă o vedere globală asupra lanţului de valori al beneficiarului. Acest fapt le cere să observe şi să înţeleagă modelul activităţii beneficiarilor şi, totodată, relaţiile lor cu proprii furnizori şi beneficiari. Acest mod de abordare poate permite companiilor constructoare de maşini-unelte să identifice oportunităţile şi să ofere valori suplimentare beneficiarului, pentru care beneficiarul ar putea fi dispus să plătească. Acest lucru reprezintă o ocazie deosebit de importantă pentru un producător de maşini-unelte pentru a se diferenţia faţă de concurenţă, în mod special pe noile pieţe şi să devină o companie de anvergură internaţională.

 

3. Schimbări organizaţionale pentru a crea valoare pentru beneficiar

Schimbările organizaţionale din cadrul unei firme constructoare de maşini-unelte ar trebui să fie o parte componentă a procesului inovativ. Inovaţia nu este generată doar de către departamentele de CD şi de personalul acestora. Dacă inovarea este lăsată doar în responsabilitatea departamentelor de CD, aceasta ar fi similar cu a avea ca rezultat presiuni asupra pieţei, în loc de a satisface cerinţe ale pieţei. Înainte de a forţa schimbări organizaţionale, companiile producătoare de maşini-unelte trebuie să examineze şi să înţeleagă modelul organizaţional şi de activitate al beneficiarilor lor. Apoi, constructorul de maşini-unelte poate încerca să identifice căi de creare de valori pentru beneficiar. Aceste modalităţi de inovare ar trebui să ghideze managementul în acţiunea de introducere a modificărilor organizaţionale necesare.

Capitalul uman este un factor cheie în sprijinirea inovării organizaţionale, a proceselor şi a serviciilor din activităţile de fabricaţie. Companiile trebuie să-şi pregătească forţa de muncă astfel încât să alinieze competenţele angajaţilor la cerinţele care apar din inovarea organizaţională. Mai mult, integrarea pregătirii continue în filosofia companiei poate dezvolta o cultură inovativă  puternică în toate departamentele companiei, care încurajează procesul inovativ.

 

4. Explorarea unor noi dimensiuni  ale inovării

Constructorii de maşini-unelte trebuie să exploreze diferite dimensiuni, aspecte ale inovării. Cooperarea cu organizaţiile de cercetare sau de dezvoltare de tehnologii şi cu universităţile poate fi extrem de utilă în acest proces. O listă ne-exhaustivă a diferitelor aspecte, dimensiuni ale inovării include:

  • Procesele:îmbunătăţirea propriilor procese şi a modurilor de funcţionare, ca şi procesele beneficiarilor principali;
  • Inovarea modelului de afacere: cu o concentrare pe serviciile pe întregul ciclu de viaţă.
  • Sisteme de management: managementul activităţilor proprii şi al reţelelor internaţionale; integrarea partenerilor proprii în lanţul de livrare şi îmbunătăţirea canalelor de distribuţie.
  • Cooperare strategică: găsirea unor parteneri având aceleaşi opinii poate oferi IMM-urilor ocazia de a-şi completa reciproc cunoştinţele. Ele pot utiliza aceste cunoştinţe pentru a oferi beneficiarilor soluţii ce conţin valoare adăugată.
  • Resurse umane: atunci când activitatea se desfăşoară pe plan internaţional, managementul resurselor umane (HR) şi cerinţele privind competenţele sunt hotărâtoare. Inovarea poate ajuta compania să-şi atingă ţelurile privind HR, deoarece muncitorii cu înaltă calificare sunt potenţial atraşi de o afacere care prezintă o capacitate mare de inovare.
  • Servicii extinse: portofoliile de servicii industriale care se extind dincolo de service-ul privind piese de schimb şi de asistenţă tehnică.
  • Şi, de asemenea, soluţii software, Fabrică Ecologică şi optimizarea Capex/NWC (capitalului de lucru).

 

5. Schimbare în direcţia unei inovări „orientate spre randament şi succes comercial”

Inovarea în industria de maşini-unelte trebuie să fie clar definită. Aceasta nu trebuie să se refere exclusiv la probleme de CD şi de tehnologie.

Ea trebuie să includă o componentă a potenţialului comercial, dar, mai important, o componentă a succesului comercial. În timp ce defineşte inovaţia, industria de maşini-unelte trebuie să-şi schimbe centrul de interes de la definirea inovării orientate spre „intrare” spre una orientată spre „ieşire” (rezultate). Conform acestui principiu, inovarea nu se referă la suma de bani cheltuită în activităţi de CD, ci la rezultatele pe care le obţine compania din această activitate.

Nu este uşor de cuantificat rezultatul inovării, dar ar putea exista o modalitate de a o evalua în euro. Cel mai probabil, companiile vor începe să privească la fluxul de venit/profit, rezultând din activităţile lor de CD, într-o tentativă de cuantificare a rezultatului acestora în viitor. Inovarea trebuie să fie în situaţia de a genera o valoare tangibilă, măsurabilă pentru beneficiar şi, de asemenea, pe punctul de a face măsurabilă capacitatea de inovare a companiei. Dacă beneficiarului i se pot prezenta de către companie date şi valori bazate pe fapte, beneficiarul va putea fi uşor de convins cu privire la avantajele competitive pe care acea companie i le va oferi.

 

6. ELEMENTE ESENŢIALE

  • Companiile producătoare de maşini-unelte trebuie să prefere o abordare de tip cerinţă a pieţei centrată pe presiune tehnologică. Ele trebuie să activeze în sensul stimulării cererii beneficiarului pentru intuirea de către piaţă a noilor tehnologii.
  • Constructorii de maşini-unelte sunt peste măsură de concentraţi pe maşini reale. Ei ar trebui să aibă în vedere lanţul de valori al beneficiarilor ca un întreg şi să exploreze noi zone cu potenţial inovativ;
  • Sectorul trebuie să ia în considerare noi dimensiuni ale inovării, în afară de CD, incluzând inovarea în organizare şi în serviciile afacerii;
  • Companiile trebuie să depună eforturi pentru ca rezultatul inovaţiilor lor să devină tangibil şi cuantificabil pentru beneficiar.

 

CECIMO este Asociaţia Euro­peană care reprezin­tă in­te­resele comune ale industriei de maşini-unelte, la nivel global şi la nivelul UE. Asociaţia reuneşte 15 Asociaţii Naţionale ale producătorilor de maşini-unelte, care reprezintă aproximativ 1500 companii industriale din Europa*, peste 80% fiind IMM-uri. CECIMO acoperă mai mult de 97% din totalul producţiei de maşini-unelte în Europa şi mai mult de o treime din întreaga lume. CECIMO îşi asumă un rol cheie în determinarea orientării strategice a industriei europene de maşini-unelte şi promovează dezvoltarea sectorului în domeniile: economie, tehnologie şi ştiinţă.                

*Europa: EU + EFTA + Turcia.



Accept cookie

Acest site web utilizează module cookie în scopuri funcţionale, de confort şi statistică.

Dacă sunteţi de acord cu această utilizare a modulelor cookie, faceţi clic pe "Da, sunt de acord". Termeni si conditii

Nu sunt de acord Accept doar cookie functional Da, sunt de acord