TEXIMP aduce la Demo Metal Braşov VF-3SS şi ST-10 de la Haas

Masini-Unelte

de Teximp International

TEXIMP aduce la Demo Metal Braşov VF-3SS şi ST-10 de la Haas

Compania TEXIMP International, reprezentanta unor renumite companii constructoare de mașini-unelte CNC din lume: Haas Automation Inc, Matsuura, Nakamura Tome, Tornos, pe piața din România, va prezenta în cadrul Demo Metal Brașov un centru de prelucrare verticală VF-3SS și un strung ST-10, fabricate în SUA de firma Haas Automation Inc.

 Centrul de prelucrare vertical Haas VF-3SS s-a impus pe piață datorită raportului calitate / preț excelent, a performanțelor și randamentului ridicat, fiind accesibil atât firmelor mari, cât și firmelor mai mici, la început de activitate. VF-3SS de la Haas este un centru vertical de mare productivitate datorită vitezelor mari de prelucrare, a avansurilor rapide și a timpului de schimbare a sculelor foarte scurt.

Viteza maximă de rotație a arborelui, de 12.000 rot/min, este asigurată de un motor de 22,4 Kw cuplat în linie (Inline direct drive). Momentul de torsiune maxim este de 122 Nm la 2.000 rot/min. Cursele de 1.016x508x635 mm, precum și dispu­nerea laterală a magaziei cu o capacitate de 24+1 scule asigură un spațiu generos pentru piesele ce urmează a fi prelucrate. Avansurile rapide de 35,6 m/min și timpul de schimbare de la sculă la sculă de 1,6 sec. asigură timpi de ciclu reduși și prelucrarea unui număr mare de piese pe schimb.

Echiparea opțională cu a 4-a și a 5-a axă măresc capacitățile de prelucrare. Opțional această mașină are posibilitatea instalării unui robot de încărcare/ descărcare piese, pentru a se mări și mai mult efi­ciența.

Același lucru îl putem spune și despre strungul ST-10 din seria mașinilor mici de la Haas.

ST-10 este o mașină-unealtă ce oferă posibili­tatea efectuării de operații de strunjire și opțional frezare, ce mărește capacitatea de producție, reduce timpul de manevrare a pieselor și îmbunătățește precizia. Capacitate maximă de prelucrare pentru piese cu un diametru de 270 (356) mm și lungime de 356 mm. Turația maximă a arborelui principal este de 6.000 rot/min, fiind asigurată de un motor de 11,2 Kw. Momentul de torsiune maxim este de 102Nm la 1300 rot/min. Este echipat cu un universal cu trei bacuri de 165mm, acționat hidraulic și permite trecerea barelor de până la 44 mm diametru. Turela cu 12 posturi VDI permite utilizarea atât a sculelor fixe, cât și a celor antrenate în orice combinație. Schimbarea de sculă se face în 0,5 secunde. Axa opțională C permite poziționarea cu o precizie de ±0,01°. Sculele antrenate cu viteze de rotație 0-6000 rot/min permit prelucrări com­plexe atât axial, cât și radial. Avansurile rapide sunt de 30m/min. Echiparea standard a acestei mașini include filetarea rigidă, monitor LCD color de 15” și port USB. Opțional acest strung poate fi echipat cu eliminator de șpan cu bandă, păpușă mobilă cu pinolă hidraulică, sistem automat de presetare scule, eliminator de piese finite, sistem de răcire cu lichid de înaltă presiune și multe altele.

Pe ambele mașini vor fi prezentate aplicații live! TEXIMP oferă la Demo Metal un discount de 10% pentru toate modelele de maşini-unelte din programul de fabricație Haas. Vă așteptăm la Demo Metal, la standul firmei TEXIMP!


Despre Haas

Inovația, orientarea către client, serviciile de încredere, precum și pre- țurile rezonabile fac din Haas lider în domeniul CNC-urilor. Gene Haas a fon­dat compania în anul 1983, iar astăzi se bucură de o foarte mare populari­tate în rândul companiilor de profil: 165.000 de mașini Haas cu comandă numerică lucrează din plin în peste 100 de țări din întreaga lume.În fiecare lună, Haas Automation construiește mai mult de 1000 de mașini – ceea ce înseamnă mai mult de 40 pe zi. Totodată Haas pune la dispoziția clien- ților soluții de finanțare direct de la producător. Haas Automation Europe, împreună cu distribuitorul local fac posibilă achiziționarea de echipamente Haas, prin intermediul unor planuri de plată convenabile. În Europa, reprezentanța Haas se găsește în Belgia. Pentru a facilita livrarea rapidă de mașini pe întreg teritoriul UE, Haas Europa menține un inventar de mașini noi pe stoc într-un depozit de 3000 mp, precum și alte mașini suplimentare depozitate în Antwerp, gata de livrare.


 Despre Teximp International

În România, Haas este reprezentat de către Teximp International, cu sedii în București și Cluj-Napoca. Teximp este o companie internațională specializată în vânzarea și asigurarea service-ului mașinilor-unelte CNC: strunguri, centre de prelucrare verticale și orizontale și mese rotative și indexoare. Garantează cel mai bun suport local pentru clienții săi, benefi­ciind de tehnologie și service proprii în centrele tehnologice din cele 8 țări din Europa de Sud-Est. Toate facilitățile și personalul sunt axate exclusiv pe nevoile clienților, pentru a oferi cele mai bune soluții în materie de mașini-unelte CNC.



Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Da, sunt de acord