Ultimele inovaţii de la DMG MORI în noul Tech Center din Piteşti

Masini-Unelte

de T&T

Ultimele inovaţii de la DMG MORI în noul Tech Center din Piteşti

În luna mai a acestui an a fost inaugurat, printr-un eveniment ce clonează în România tradiționalele evenimente organizate în diferite țări la nivel global de către compania mamă, cel mai mare showroom al unui furnizor de mașini-unelte pentru piața din România. DMG MORI, făcând cea mai mare investiție de acest gen din România, deține acum cel mai mare spaţiu de expunere şi demonstraţii pentru maşinile grupului germano-japonez, ridicând ştacheta foarte sus pentru piaţa de profil de la noi din ţară. Ce a determinat sprijinul DMG MORI pentru o investiţie într-un nou sediu, la nivel european, pentru reprezentanţa din România cât şi alte informaţii despre proiectele grupului aflăm de la Octavian Andriţoiu, Managing Director DMG MORI România.

Interviu cu Octavian Andriţoiu, Managing Director DMG MORI România

T&T :  În calitate de Managing Director DMG MORI aţi înregistrat cifre de afaceri importante şi creşteri constante în ultimii ani pe piaţa din România. Au influenţat aceste realizări decizia concernului de a deschide un Technology Center la nivel european în România?

Octavian Andrițoiu: Decizia noastră a venit ca o urmare firească a evoluției constant pozitivă a vânzărilor de pe piața românească. Pentru a menține acest trend, dorim să demonstrăm clienților noștri că o mare parte din resursele dobândite din această piață, le reinvestim pentru a crește nivelul serviciilor pe care le punem la dispoziția companiilor românești. În paralel, am dorit să introducem în România un concept nou– acela de Tech Center.

T&T: Ce aduce deschiderea unui Technology Center la Piteşti? Prin ce va creşte acesta calitatea serviciilor oferite de DMG MORI beneficiarilor săi pe piaţa din România?

O.A.: Conceptul de Tech Center l-am portat din piețele foarte mari pe care activăm (Germania, Japonia, SUA,Scandinavia). Acest concept aduce o flexibilizare a activității noastre prin integrarea mai multor servicii esențiale într-o singură locație, cu beneficiu direct pentru clienții noștri.

Pe lângă discuțiile tehnice, pe clienți îi interesează foarte mult și latura practică. În acest sens, de acum încolo le punem la dispoziție o varietate de mașini pe care se pot face gratuit teste de tăiere. Aceste teste nu vor mai reprezenta simple demonstrații care să probeze performanțele mașinilor noastre, ci vor reproduce fidel procesul de producție pentru a identifica (împreună cu clientul) cele mai eficiente metode de realizare a unui reper.

O altă facilitate importantă integrată în noul Tech Center o reprezintă școlarizarea. Dotările pe care le-am încorporat pentru Training sunt la nivelul celor de la DMG MORI Training  Academy din Germania. Piața românească suferă de lipsa unui personal calificat în industria prelucrătoare. De la operatori de mașini-unelte cu comandă numerică până la programatori, resursa umană disponibilă în piață s-a diluat extrem de mult în ultimii ani. Acest aspect creează serioase probleme companiilor care, uneori, își văd pusă în pericol activitatea de bază și duce la apariția unor situații paradoxale în piață.

T&T: Ce aţi prezentat la Grand Opening DMG MORI SEIKI România invitaţilor dumneavoastră şi ce pot găsi în permanenţă clienţii DMG MORI în show-room-ul din Piteşti?

O.A: La inaugurarea noului Tech Center am prezentat 8 echipamente, câteva dintre acestea fiind prezentate în premieră. Numărul de mașini prezente în Tech Center-ul nostru va varia permanent din motive obiective: unele mașini sunt achiziționate de clienți din România (cum s-a întâmplat și în timpul acestui eveniment de deschidere), alte mașini sunt returnate către fabrici pentru a putea aduce alte modele, dând astfel posibilitatea vizitatorilor noștri să vadă o paletă cât mai largă din echipamentele pe care le producem (dimensiunea și facilitățile noii locații permițându-ne acum o mult mai mare flexibili­tate în acest sens).

Maşini prezentate în showroom

Centrul vertical DMC 1450 (X/Y/Z = 1450/700/700 mm) – prezentat în premieră în România, mașina fiind lansată în premieră mondială la Open House Pfronten 2015 cu doar câteva luni în urmă

  • Centrul în 5 axe ULTRASONIC 30 – o mașină din gama advanced technology, care permite prelucrarea unor materiale speciale, extrem de dure și/sau casante (cum este sticla optică – pentru lentilele folosite la sateliți, hard ceramic – folosită în aplicații dentare și în industria electronică, diamant [sintetic și/sau natural], oțeluri speciale [inconel], etc.)
  • Centrul în 5 axe MillTap 700 – prima mașină de acest tip prezentată în premieră în România – o mașină foarte compactă și extrem de rapidă, având cel mai bun raport preț/performanță din clasa sa.
  • Strungul orizontal NLX2500SY/700 – un strung ce permite prelucrarea completă, dintr-un singur set-up, a unei piese de complexitate mare, datorită prezenței contra-univer­salului și a axei Y.
  • Strungul SPRINT 20-5 (swiss type) – prezentat în premieră în România, fiind cea mai nouă mașină de acest fel din familia sa.
  • Centrul vertical ecoMill 1035V (gama ECOLINE) – o mașină îmbunătățită din foarte multe puncte de vedere, accentul fiind pus pe creșterea performanțelor și a flexibilității.
  • Centrul în 3+2 axe ecoMill 70 (gama ECOLINE) – cea mai versatilă mașină din gama entry-level, care permite prelucrare pe 5 fețe dintr-un singur set-up.
  • Strungul orizontal ecoTurn 510 V3 (gama ECOLINE) – până în toamna anului trecut, cel mai mare strung din gama ECOLINE (acum în ofertă și modelul ecoTurn 650 care permite prelucrarea unor diametre și a unor lungimi mai mari).

T&T: Cum a evoluat compania dumneavoastră în ultimii ani? Este România o piaţă cu potenţial de dez­voltare şi perspective pozitive pentru DMG MORI?

O.A.: Inaugurarea acestui Tech Center vorbește de la sine despre evoluția noastră pe piața românească. DMG MORI a crescut de la an la an, pe fondul diversificării paletei de clienți. Din peste 1.100 de companii românești care activează în industria prelucrătoare, 257 sunt clienții noștri. Aceasta înseamnă 25%. Si reprezintă un progres enorm făcut de DMG MORI de când a decis implicarea directă în România.

Potențialul acestei piețe este semnificativ. Există suficiente companii care au nevoie de produsele și serviciile noastre. Însăși economia românească are foarte mult potențial neexplorat, care odată adus la suprafață, poate crea și mai multe oportunități pentru producătorii de mașini-unelte. Din acest punct de vedere cred că încă traversăm acea perioadă de „adolescență”, dar încet, încet vom ajunge și la „maturitate”.

T&T: Care este obiectivul DMG MORI în următoarea perioadă pe piaţa locală şi în ce alte proiecte se va implica DMG MORI în România?

O.A.: Posibilitățile pe care le oferă noua locație duc la diversificarea obiectivelor noastre pe piața din România. Pe lângă consolidarea poziției de lider, dorim să dezvoltăm direc-ții noi care să aducă după sine o valoare mai mare colaborării dintre DMG MORI și companiile românești. În acest sens vă pot spune, în premieră, despre două dintre aceste direcții. Una este implicarea noastră masivă în sistemele de automatizare (atât local cât și prin implicarea diviziei noastre DMG MORI Systems, cu scopul de a oferi alternative flexibile, cu costuri reduse, pentru realizarea unor sisteme de prelucrare care să integreze o automatizare cât mai mare – ideal fiind 100%). O altă direc-ție este începerea unor parteneriate cu clienți strategici din România. În acest sens, dorim să mutăm în România o parte din activitățile de producție din unele din fabricile noastre.

Din motive de confidențialitate, pe moment nu pot să vă dau mai multe informații, dar odată cu materializarea acestor proiecte, cititorii revistei „Tehnică și Tehnologie” vor fi primii care vor afla mai multe detalii despre activitățile noastre.



Accept cookie

Acest site web utilizează module cookie în scopuri funcţionale, de confort şi statistică.

Dacă sunteţi de acord cu această utilizare a modulelor cookie, faceţi clic pe "Da, sunt de acord". Termeni si conditii

Nu sunt de acord Accept doar cookie functional Da, sunt de acord