Verificarea maşinilor-unelte (XVIII). Avem nevoie de experţi

Masini-Unelte

de Corneliu Gornic

În acest număr vom continua prezentarea considerentelor legate de necesitatea existenţei unor experţi, care să poată realiza verificarea maşinilor-unelte, şi de importanţa experienţei şi a cunoştinţelor acestora, în vederea interpretării rezultatelor obţinute. Unele considerente sunt valabile, aplicabile oricărui domeniu de activitate (umanist, tehnic, politic etc).

În cazul efectuării unei expertize este deosebit de importantă credibilitatea privind rezultatele (valorile) parametrilor măsuraţi/verificaţi. Această credibilitate se realizează, se „construieşte” prin satisfacerea mai multor condiţii:

  • certificarea metrologică a tuturor aparatelor, instrumentelor de verificare/măsurare;
  • atestarea calificării persoanelor care efectuează verificarea/măsurarea;
  • asigurarea unor condiţii minime de efectuare a verificărilor (mai precis, variaţia unor parametri precum temperatura, parametrii curentului electric, nivelul de vibraţii etc[7]).
  • Reproductibilitatea rezultatelor (ţinând cont şi de incertitudini[7]):
  1. îi conferă expertului o „bază solidă” pentru evaluarea modului de comportare a structurii analizate;
  2. permite efectuarea de contraexpertize de către alte persoane, fie că sunt considera­te experţi sau nu.

 

Modul în care se efectuează măsurările, aparatura utilizată, condiţiile funcţionale, amplasarea aparaturii etc sunt fie stabi­lite prin standarde referitoare la maşina-unealtă sau la tipul de  verificare respectivă, fie depind de cunoştinţele, experienţa, intuiţia expertului.

Coroborarea rezultatelor obţinute va permite determina­rea cauzelor defectării, comportării anormale, nesatisfăcătoare etc şi rezolvarea problemei (lor) prin îmbunătăţiri (modificări) de diverse tipuri (constructive, tehnologice, materiale, componente etc).

O condiţie suplimentară de veridicitate a rezultatelor constă în corelarea acestora în ceea ce priveşte comportarea obiectului investigat, din diverse puncte de vedere. Expertul poate avansa diferite ipoteze, dar pentru el însuşi, în faza de investigaţie, fără a le „divulga” diverşilor colaboratori sau celor interesaţi (cei care solicită efectuarea expertizei). Opinia, concluziile sale trebuie făcute publice (prezentate oficial), doar după elaborarea acestora pe baza analizelor efectuate, utilizând documentaţia disponibilă şi rezultatele verificărilor/măsurărilor (vor fi prezentate doar celor interesaţi).

NOTA: Prin documentaţia disponibilă se înţelege documentaţia constructivă, tehnologică (inclusiv fişele de verificări) privind produsul, starea (precizia) maşinilor-unelte pe care s-au făcut prelucrările etc.

Emiterea de ipoteze neverificate sau a unor concluzii, înainte de analiza tuturor datelor şi a corespondenţei acestora, ar putea fi neproductivă pentru că ar putea îndrepta investigaţiile pe alte piste şi ar conduce la risipă de timp, de bani şi de alte resurse sau pentru că ar putea conduce la măsuri pripite, care s-ar putea să nu rezolve problema sau ar rezolva-o parţial, pe o perioadă limitată etc.

Este de înţeles, perfect justificabilă, o solicitare a expertului de a cere reluarea anumitor verificări, de a se efectua încercări, verificări suplimentare, în alte condiţii etc. Toate acestea se justifică prin dorinţa de a oferi o expertiză reală, corectă, credibilă şi eficientă. Pe de altă parte, rezultatele suplimentare vor confirma sau infirma ipotezele elaborate iniţial (sau pe parcurs) de către expert. Aceste posibile iteraţii succesive nu trebuie să creeze suspiciuni privind capacităţile expertului, ci trebuie să întărească încrederea în probitatea sa, în capacitatea sa de a evalua complex problemele semnalate (să le rezolve, să găsească soluţii).

Spre deosebire de activitatea de cercetare, în care cercetătorul trebuie să aibă cunoştinţe temeinice cu privire la obiectul sau fenomenul cercetat, expertul este pus în faţa unei probleme care produce nemulţumire, insatisfacţie şi care poate conduce la apariţia unor alte probleme. ,,Planul său de acţiune” trebuie să aibă în vedere doar problema ridicată, dar care ar putea avea diverse cauze. Aceste potenţiale cauze trebuie investigate – toate, până când concluziile care se pot trage oferă soluţia reală, rapidă, economică şi satisfăcătoare.

 

În general, un inginer (şi cu atât mai mult un expert) este solicitat să ofere o soluţie „pe loc” unei serii întregi de pro­bleme, de la cele tehnice la organizarea activităţii, la o intervenţie eficientă în caz de avarie sau accident etc, în limi­tele unei erori de 5%. Pentru aceasta, expertul în domeniul maşinilor-unelte trebuie:

  • să aibă cunoştinţe temeinice privitoare la fenomenele care se produc în funcţionarea maşinii-unelte;
  • să cunoască foarte bine tipul respectiv de maşină (incluzând în aceste cunoştinţe probleme legate de fundaţie, fixarea şi reglarea poziţiei până la măsuri de protecţie-operator, mediu, maşină, inclusiv probleme de aşchiere, acţionări, comenzi, reglaje etc);
  • să ştie ce înseamnă realizarea şi exploatarea maşinii-unelte în cauză (de la proiectarea constructivă, tehnologică, prelucrarea componentelor, montare şi reglare, inclusiv în colaborare cu alţi specialişti-hidraulicieni, electronişti, până la componentele procurate, ce s-a cerut şi ce s-a achiziţionat ş.a.);
  • să ştie cum se evaluează (măsoară) anumiţi parametri, moduri de comportare (aparatură, proceduri, condiţii, citirea şi interpretarea rezultatelor) şi care trebuie să fie domeniile normale (admisibile, de performanţă) de încadrare a rezultatelor obţinute;
  • să fie apt să comunice, să colaboreze cu specialişti din diverse domenii, să poată lucra (din toate punctele de vedere) în echipă, dar să-şi asume responsabilitatea individuală (de la coordonarea activităţii până la elaborarea concluziilor/soluţiilor), să poată purta un dialog bazat pe argumente etc.

 

Cum se procedează după transmiterea raportului de expertiză către beneficiarul acesteia (constructorul sau utilizatorul)?

 

În mod normal, expertul trebuie:

  • să indice „nivelul de performanţă” al produsului (parametrii tehnici, funcţio­nali, de precizie etc) referitor la problemele în discuţie, adică o comparaţie cu produse similare realizate de alte firme, nivele admisibile etc, inclusiv o jude­cată, o evaluare privitoare la faptul că produsul este corespunzător sau nu;
  • să facă o descriere a problemelor reclamate şi să arate valorile caracteristice ale acestora (inclusiv,  dacă este cazul, însoţite de înregistrări automate, diagrame);
  • să enunţe (eventual) ipotezele de lucru şi, pe baza rezultatelor măsură­ri­lor/verificărilor, care sunt constatările făcute, cauzele existenţei parametrilor necorespunzători (reclamaţi);
  • să recomande soluţii de rezolvare a problemei - analizând constatările poate indica sursa defecţiunilor şi remedierea acestora

 

NOTA: În acest punct părţile pot avea poziţii diferite, în funcţie şi de acordul (înţelegerea prealabilă, contractul) dintre ele:

 

  • expertul se poate rezuma doar la identificarea cauzelor apariţiei pro­ble­mei la produsul respectiv;
  • expertul trebuie să-şi ducă munca la bun sfârşit, indicând măsurile de remediere şi reluând procedurile de verificare, până când se constată remedierea problemei. Intervin şi probleme pecuniare!

 

Ce trebuie să cunoască un „meseriaş” în domeniul maşinilor-unelte pentru a deveni „expert”?

Aminteam mai sus că acesta trebuie să aibă cunoştinţe „la zi” în mai multe domenii:

  • să cunoască bine tipul de maşină-unealtă, construcţia (ansambluri, componente, sisteme de ghidare, de lăgăruire, de comandă, de control etc), funcţionarea acesteia, condiţii ce se impun componentelor şi ansamblurilor;
  • să ştie care sunt normele (standardele) şi parametrii prin care se evaluează o maşină-unealtă;
  • să ştie care sunt metodele, aparatele cu care se fac măsurările/verificările şi condiţiile în care se fac acestea;
  • să aibă cunoştinţe temeinice privind parametrii mecanici, electrici, de co­­mandă, de măsurare ai maşinii (căile de reacţie-traductoarele), moduri de manifestare, cauze perturbatoare şi metode, mijloace de remediere (elimi­nare, diminuare, compensare);
  • să cunoască procedee de prelucrare şi maşinile-unelte pe care se fac aceste prelucrări;
  • să ştie metodele, mijloacele de verificare a condiţiilor componentelor şi ansamblurilor maşinilor-unelte şi condiţiile care trebuie impuse acestora, pentru ca, în ansamblul ei, maşina-unealtă să satisfacă scopul pentru care a fost produsă şi achiziţionată;
  • să cunoască tehnologiile de montaj şi reglaj ale diverselor ansambluri; 
  • să ştie metodele, procedeele, standardele, mijloacele de verificare a maşinilor-unelte şi de interpretare a rezultatelor acestor verificări etc.

 

Cum se formează un „expert”?

Indiferent de domeniul în care-şi desfăşoară activitatea, experţii fac parte din elita unui popor.

Un fost senator al României definea într-un interviu (la începutul anilor 1990) elita (citat aproximativ) ca fiind o pătură foarte subţire a unui popor, care este formată din indivizi foarte bine dotaţi (din punct de vedere intelectual şi nu numai), care se bucură de sprijinul celor din jurul lor (familie, şcoală, societate), care au putere de muncă, care sunt interesaţi de un anumit domeniu de activitate, dar şi de istoria, geografia ţării lor (şi a altora), care sunt interesaţi de discipline din cele mai diverse, care acumulează cunoştinţe, informaţii, experienţă şi, pe baza tuturor acestora, cunoscând istoria, realitatea, pot intui şi recomanda căi de urmat în viitor de către naţiunea căreia îi aparţin. Dacă cei care conduc destinele ţării, poporului (elitele politice?!) le urmează recomandările este o altă problemă!

Dezvoltarea, evoluţia unei societăţi, în general şi a elitelor (experţilor, specialiştilor) în special, este o problemă de educaţie. Pentru o mare parte din cei care se simt, se consideră, responsabili de soarta şi viitorul conaţionalilor lor, procesul de educaţie (cu ambele sale componente-dobândirea de cunoştinţe şi probleme de comportament, de relaţii sociale) ridică multe probleme.

În [8] se citează pe larg dintr-un articol publicat în revista Le Point (din 6 decembrie 2012) scris de Marc FUMAROLI. Se afirmă că începând din anul 1958 se încearcă revoluţionarea sistemului de educaţie, în sensul de a-l moderniza, sacrificând gramatica, limbile vechi, literatura clasică, istoria şi chiar matematica elementară. Toate acestea sub pretextul unei mai bune legături cu realul imediat, în accepţiunea ştiinţelor sociale. Ierarhiile rezultate din acest sistem de învăţământ (educaţie) - parte a elitei - se dovedesc incapabile să facă naţiunile să înţeleagă şi, cu atât mai puţin, să înfrunte şi să ate­nueze realităţile de astăzi, de mâine şi provocările acestora. Din cauza unor erori ale actualului proces de educaţie, aceste elite oscilează între entuziasm faţă de evoluţiile politice, economice, tehnice (pregătitoare ale unei lumi mai bune) şi o gravă depresiune greu de suportat, ale cărei pagube colaterale răvăşesc o întreagă planetă. Se pune întrebarea: ce ar fi dacă educaţia ar fi adevărata revoluţie?

Educaţia derivă, etimologic, de la e-ducere, care înseamnă a ajuta să se dezvolte. Educaţia începe cu cuvântul. Nu tratez aici problema modului de exprimare a multora din cei care apar în mod public (sau care ne sunt „oferiţi” de către mass-media), ci doresc să evidenţiez calitatea mesajului, a transmiterii unui mesaj (prin dialog, în scris), astfel încât „destinatarul” (mă refer aici la expert) să înţeleagă problema reală a beneficiarului expertizei, pentru a o putea rezolva c­orect, eficient. Iată de ce exerciţiile de gramatică, de sintaxă, de construcţie a frazei, a paragrafului, a „discursului” sunt biruinţe morale în domeniul cunoaşterii de sine, sunt paşi înainte în a şti să trăim împreună, prin dialog şi cooperare. Modelele (cei vii - maeştrii, experţii şi cei morţi - clasicii)  sunt „antrenori” cu atât mai fecunzi şi care pot conduce mai departe pe calea ştiinţei de a convieţui, cu cât sunt mai diverşi şi mai incompatibili.

Acum circa 20 de ani, în campania pentru alegeri prezidenţi­­­ale din SUA, unul din candidaţi a afirmat că fără a şti matematică, fizică, dar şi biologie, istorie, geografie ş.a., chiar şi limba latină, unui viitor specialist îi va fi foarte greu să facă faţă provocărilor viitoare. O altă ştire din [8] se referă la iniţiative foarte interesante care se desfăşoară atât în Europa, cât şi în SUA: fie o serie de universităţi de prestigiu (Stanford), fie firme internaţionale, fie elite intelectuale organizează cursuri (uneori de mai bine de 10 ani) pentru patroni, viitori conducători din ţara respectivă şi participanţi din alte ţări.

 

Temele prezentate se referă la:

  • ideile unor mari scriitori (Racine, Dostoievski, Tolstoi, Cervantes etc);
  • modul cum salariaţii sau conducătorii se pot adapta circumstanţelor economice, fără a pierde din vedere esenţialul şi anume omul;
  • fericire şi spirit de creaţie.

 

Cred că toate acestea evită o acumulare excesivă de date, de informaţii „nedigerate” (analizate, evaluate), mai mult sau mai puţin utile şi educarea oamenilor în a judeca, proces care include şi gestiunea eficientă a informaţiei (căutare, verificare, tezaurizare, accesare rapidă şi utilizarea în locul, momentul potrivit şi cu omul potrivit).

Pe la începuturilor carierei mele, unul din mentori a afirmat (după o întâlnire cu specialişti străini) că „un intelectual este cu mult mai uşor de „pervertit” decât un om simplu”. În timp, rămânându-mi această afirmaţie adânc fixată în memorie, am analizat datele acesteia şi am ajuns la concluzia că prin „perversiune”, în acest context, eu înţeleg o bucurie, o satisfacţie, o încântare, o destindere provocată de bunuri sau servicii şi că, de fapt, în spatele fiecărei „perversiuni” se află locuri de muncă.

NOTA: Într-o exprimare academică, aceste ,,perversiuni” se traduc prin necesităţi materiale şi spirituale ale individului respectiv.

În final, am tras concluzia că o structură socială (companie, comunitate, naţiune etc), cu cât este mai educată, cu atât „consumă” mai multe ,,perversiuni”, deci cu atât gradul de ocupare a forţei de muncă este mai mare! 


Corneliu Gornic este inginer, Director  Științific Profex Consult



Accept cookie

Acest site web utilizează module cookie în scopuri funcţionale, de confort şi statistică.

Dacă sunteţi de acord cu această utilizare a modulelor cookie, faceţi clic pe "Da, sunt de acord". Termeni si conditii

Nu sunt de acord Accept doar cookie functional Da, sunt de acord