Cele mai bune practici. Reciclare industrială Calitate la o apăsare de buton

Materiale Plastice

Cele mai bune practici. Reciclare industrială Calitate la o apăsare de buton

Grupul Trioplast este un producător internaţional de folii din plastic pentru uz agricol, cu o cifră anuală de afaceri de aproximativ 400 de milioane de euro. Fiind un client important care foloseşte polietilena ca materie primă, grupul suedez îşi îndeplineşte responsabilitatea privind utilizarea eficientă a resurselor, a proceselor de producţie şi a deşeurilor comerciale cu ajutorul celor aproximativ 30 de sisteme de reciclare EREMA. La fabrica Pouancé din Franţa (situată pe coasta de vest), noua investiţie tehnologică QualityOn:MVR garantează pentru prima dată controlul permanent al calităţii procesului de reciclare – direct pe echipament.

Trioplast Franţa produce folii din plastic pentru uz agricol în Pouancé. Deşeurile rezultate în urma producţiei de LDPE (polietilenă de joasă densitate) şi LLDPE (polietilenă liniară de joasă densitate) şi cele post-consum sunt reciclate folosind două echipamente EREMA 1514 TVEplus®. Materialul regranulat este utilizat în principal pentru producţia de folie lată, vândută sub marca TRIOCARE. Sursele de materiale suplimentare pentru procesul de reciclare includ deşeurile de producţie şi cele comerciale de la Trioplast şi de la alţi furnizori europeni. Procesul de reciclare implică o serie de provocări din cauza numeroaselor criterii diferite, cum ar fi imaginile imprimate, contaminanţii sau gradul de umiditate în urma transportului şi depozitării frecvente în aer liber. În ciuda variaţiilor considerabile ale materialului de intrare, la sfârşitul procesului de reciclare trebuie asigurată întotdeauna calitatea materialului regranulat produs.

Trioplast a integrat într-unul dintre echipamentele sale EREMA 1514 TVEplus®, un nou proces pentru monitorizarea calităţii – QualityOn:MVR.

Jérôme Klaeyle, Director reciclare la Trioplast Franţa, consideră QualityOn:MVR drept o investiţie în asigurarea poziţiei de lider de piaţă. „Trioplast se evidenţiază în segmentul foliilor de înaltă calitate cu marca premium TRIOCARE. Graţie tehnologiei QualityOn:MVR, obţinem un nivel de fi abilitate a procesului de reciclare care nu a mai fost atins până acum şi sunt sigur că acesta este un avantaj faţă de ceilalţi producători de folii. Determinăm calitatea materialului rezultat în urma reciclării încă din timpul procesului de reciclare, spre deosebire de alţii care fac acest lucru ulterior”.

Material de intrare variabil – material de ieşire stabil

Unitatea de măsurare QualityOn:MVR este montată direct pe sistemul de reciclare şi măsoară valoarea MVR (Melt Volume-Flow Rate – indice de fl uiditate la cald a materialelor termoplastice, în volum) aproape în timp real, la fi ecare câteva minute – în funcţie de vâscozitatea topiturii. Datele sunt exportate automat, în funcţie de dorinţele clienţilor, şi pot fi interogate în orice moment. Utilizatorul este atenţionat printr-un mesaj de îndată ce valorile măsurate depăşesc intervalul de toleranţă defi nit, utilizatorul putând apoi să elimine imediat materialul cu valori MVR neconforme din procesul curent.

Clienţii care reciclează deşeuri comerciale benefi ciază în mod special de tehnologia de măsurare QualityOn:MVR. Dezvoltată iniţial pentru cererile crescute din domeniul reciclării post-consum, este insensibilă la particulele de contaminanţi cuprinse între 100 şi 1.000 μm – un avantaj clar faţă de sistemele de măsurare online cu tehnologie având pompe cu roţi dinţate.

Despre Trioplast

Înfiinţat în Suedia în 1965, grupul are 1.250 de angajaţi, care lucrează în zece unităţi de producţie şi companii de vânzări din Suedia (7), Danemarca (1) şi Franţa (2) şi în agenţii de vânzări din Germania, Anglia, Finlanda şi Norvegia. Foliile tipice se folosesc în sectoarele industrial, agricol, alimentar şi al igienei. Grupul Trioplast are aproximativ 30 de sisteme EREMA şi un echipament ISEC de la PURE LOOP.


Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Da, sunt de acord