Sumitomo (SHI) Demag la Fakuma 2017

Materiale Plastice

de Chorus Engineering

Sumitomo (SHI) Demag la Fakuma 2017

Compania Sumitomo (SHI) Demag Plastics Machinery GmbH din Schwaig (lângă Nurnberg) a fost prezentă la Fakuma 2017 și a prezentat portofoliul său reprezentativ si actual de mașini de turnare prin injecție. Trei maşini au fost expuse la târgul comercial din Friedrichshafen (standul numarul 1105 din hala B1), iar alte trei au fost prezentate împreună cu companii partenere.

Exponatele principale au inclus cea mai nouă generaţie a seriei de maşini complet electrice IntElect, o maşină rapidă El-Exis SP pentru turnarea prin compresie și injecţie a capacelor de ambalaj cu pereţi subţiri decorate în matriță și o maşină Systec Multi de turnare prin injecție a componentelor multiple, dotată cu aplicația Industry 4.0. Pe lângă mașina IntElect, cea mai recentă inovaţie prezentată la târg este servorobotul de colectare culee SDR 5P.

IntElect – mașina economică, complet electrică, pentru turnarea prin injecție a pieselor de precizie

Prin modelul IntElect 50/360-110, Sumitomo (SHI) Demag a prezentat la Fakuma cea mai nouă generație a seriei IntElect de mașini electrice de turnare prin injecție. Matrița de injecție pentru bobine din poliamidă a fost furnizată de Siemens, iar materialul pentru mașina de 500 kN a fost furnizat de Motan Colortronic. Noul servorobot de colectare culee SDR 5P și-a făcut debutul în portofoliul Sumitomo (SHI) Demag cu această ocazie.

Gama IntElect 2 este o serie completă, incluzând mașini cu forțe de închidere de 500, 750, 1000, 1300 și 1800 kN. Mașina de 1800 kN extinde noua serie IntElect atât în ceea ce privește forța de închidere, cât și în ceea ce privește distanța în coloane, umplând golul care exista între modelele cu forțe de închidere de până la 1300 kN și modelele mijlocii ale seriei, cu forțe de la 2200 la 4500 kN. Modularitatea completă și introducerea unor dimensiuni intermediare permite producătorilor din domeniul turnării să-și selecteze mașina dintr-o gamă și mai specializată, cu până la cinci diameter de șnec pentru fiecare unitate de injecție. O generație complet nouă de motoare cu acționare extrem de dinamică, create în cooperare cu societatea mamă Sumitomo Heavy Industries (SHI), asigură niveluri maxime de performanță și un echilibrul energetic excelent la noile mașini IntElect. Inovațiile de proiectare contribuie la reducerea spațiului necesar (de instalare) și la îmbunătățirea accesibilității, ergonomiei și preciziei mașinii. Noua serie IntElect este destinată în primul rând celor care produc ansambluri de precizie, componente de inginerie și piese optice.

La mașinile IntElect, tabloul de comandă este integrat în cadrul mașinii, iar astfel se extinde spațiul din jurul mașinii destinat unităților din aval și se îmbunătățește accesul operatorului la zona duzelor și la întreaga unitate de închidere. Noua mașină IntElect este mult mai compactă decât predecesoarea sa. Spațiul de instalare este în medie cu 10% mai redus decât la modelele de mașini complet electrice ale concurenților. De exemplu, modelul de 500 kN este cam cu o jumătate de metru mai scurt decât predecesorul său.

• IMAGINEA 1. Noua gamă IntElect de mașini complet electrice ocupă un spațiu mult mai redus și este mai dinamică, mai precisă și mai eficientă decât modelul precedent

Prin tehnologia modernizată a motoarelor și capacitatea extinsă de stocare a energiei de frânare, eficiența energetică a mașinilor din gama IntElect a fost optimizată și mai mult. Se obțin economii de 20% comparativ cu mașini complet electrice echivalente.

Printre elementele importante ale conceptului mașinii se numără protecția sensibilă și susținerea maximă a matriței. Gama IntElect oferă un pachet de opțiuni, de la monitorizarea sensibilă a profilului protecției matriței inclusă în dotarea standard până la monitorizarea profilului presiunii de injecție și a ejectorului. Ghidajul liniar de ultimă generație asigură un paralelism maxim al platanelor și aplicarea simetrică a forței pe sistemul duzei. Noile platane de închidere a matriței, proiectate prin metoda elementului finit (MEF), contribuie de asemenea la siguranța producției, iar rigiditatea platanelor mobile și fixe a crescut semnificativ, cu până la 30%.

Pe lângă echipamentul standard, sunt disponibile module cu aruncător electric având forță și/sau viteză mărită. Sistemul de control NC5 plus este dotat acum cu un ecran tactil color capacitiv, din sticlă, având o luminozitate și o claritate mai bună a imaginii, care permite o exploatare sigură, intuitivă și comodă, asemenea unui smartphone.

• IMAGINEA 2. El-Exis SP este principala maşină de viteză ridicată existentă pe piață pentru producerea recipientelor cu pereţi subţiri și a altor ambalaje din plastic. Aceasta a fost văzută la Fakuma, împreună cu turnarea prin injecţie și compresie, cu economie de material, a capacelor cu pereți subțiri și etichete obținute prin decorare în matriţă (IML)

El-Exis SP – mașina de înaltă performanță pentru ambalaj din material plastic

Asigurând proprietăți mecanice comparabile, turnarea prin compresie și injecție a pieselor din plastic cu pereți subțiri poate reduce considerabil grosimea peretelui produsului, și deci volumul de material consumat. Sumitomo (SHI) Demag a demonstrat la Fakuma acest avantaj, pe o mașină de turnare prin injecție El-Exis SP 200-920, de înaltă performanță, având o forță de închidere de 2000 kN. Aceasta realizează economii de material de 25% comparativ cu procesul standard de turnare prin injecție. Datorită rolului dominant al materialelor în costurile de producție, acest nivel reprezintă un avantaj economic semnificativ pentru producătorii din domeniul turnării prin injecție. Celula de producție, proiectată ca soluție completă în jurul mașinii El-Exis SP 200, produce capace decorative pentru recipiente destinate alimentelor. Sumitomo (SHI) Demag a prezentat acest exponat într-un proiect comun cu Rouxel (www.rouxel-sa.com), producător de matrițe pentru injecție prin compresie, Machines Pagès (www.machines-pages.net), specialist în roboți de extrac-ție de mare viteză și manipulare în aval a piesei turnate, Verstraete (www.verstraete-iml.com/de), experți în etichete decorative, și Borealis (www.borealisgroup.com), producător de poliolefină.

În timpul turnării prin injecție și compresie, materialul plastifiat este introdus deja în cavitate înainte de închiderea completă a matriței. Mișcarea de închidere a mașinii contribuie la distribuirea materialului plastifiat în cavitate, reduce presiunea de injecție necesară și forța de închidere necesară, asigură repartizarea uniformă a presiunii și, ca urmare, reduce tensiunea remanentă a piesei finisate. Deformarea cauzată de contracție este mai puțin pronunțată, reducând grosimea peretelui și greutatea piesei turnate. Compresia la cea mai mare viteză de mișcare a matriței și injecției, numită compresie de mare viteză, este o provocare deosebită pentru mașina de turnare prin injecție, pentru senzorii săi și tehnologia de control și acționare. În pofida vitezelor ridicate, mașina asigură un grad înalt de precizie și o reproductibilitate exactă de la un ciclu la altul.

În decursul a peste douăzeci de ani, mașina El-Exis de mare viteză a evoluat, devenind în prezent lider de piață pentru turnarea prin injecție a ambalajelor din plastic. Sumitomo (SHI) Demag a modernizat-o de-a lungul mai multor generații, mărind continuu plaja forțelor de închidere.

Astăzi sunt disponibile în portofoliul de produse modele actuale, precum El-Exis SP, cu forțe de închidere de la 1500 la 7500 kN. Peste 2.000 de mașini sunt deja utilizate de producătorii de ambalaje din plastic cu pereți subțiri, capace filetate și o varietate largă de dispozitive de închidere. Conceptul cu eficiență dovedită folosit de utilaj a fost recent actualizat din punctul de vedere al optimizării energetice, iar utilajul este echipat cu interfață de comunicare OPC/UA, în conformitate cu standardele Industry 4.0.

Systec Multi – mașină modulară de turnare prin injecție pentru integrare funcțională cu două sau mai multe materiale

Generând o forță de închidere de peste 2100 kN, modelul Systec Multi 210/580-430h/200v include atât o unitate de injecție orizontală, cât și una verticală. Sistemul prezentat unui client înainte de livrare este dotat cu control NC5 și un nou terminal pentru operator, o masă rotativă pentru introducerea substratului și un robot Demag SDR 20 M pentru manipularea pieselor turnate.

• IMAGINEA 3. Gama Systec Multi acoperă toate variantele de turnare prin injecție a componentelor multiple. Sumitomo (SHI) Demag a demonstrat fabricarea unui vizor decorativ la Fakuma, cu trasabilitate neechivocă asigurată de marcarea laser a DMC și MES

Vizorul de serie produs este o component destinată interiorului unui automobil produs în serie. Suportul din policarbonat (PC) este supraturnat cu ABS de la unitatea verticală de plastifiere pentru a se obține o galvanizare parțială.

După scoaterea din cavitate, robotul transport piesa turnată la o stație de marcare laser. În loc să o depună aici, robotul poziționează piesa în fața laserului de marcare Datalogic (www.datalogic.com), care aplică un cod matrice de date (DMC). Aceasta înseamnă că piesa turnată este etichetată în mod unic înainte ca robotul să o depună pentru prima dată.

În timpul etichetării unice cu laser a piesei turnate, mașina de turnare prin injecție transmite toate datele de proces semnificative privind injecția finalizată către un sistem de execuție a prelucrării (MES) produs de BFA (www.bfa.ch), care le memorează după corelarea stabilită cu DMC. Această atribuire unică a datelor de process a putut fi văzută de către vizitatori la standul de la târgul comercial Fakuma. Un scanner laser portabil scanează DMC, iar MES exportă datele de process memorate pentru piesa respectivă. Marcajele inteligente de pe produs contribuie la urmărirea neechivocă pe termen lung a procesului de prelucrare, în orice moment și în timpul montajului de serie. De asemenea, producătorul de piese turnate prin injecție obține o imagine retroactive și completă a parametrilor ciclului de fabricație cu ajutorul acestei aplicații Industry 4.0. Având forțe de închidere de la 1200 la 10.000 kN și până la patru unități de injecție, seria de mașini de turnare prin injecție Systec Multi acoperă fiecare variantă de proces din ingineria componentelor multiple, fiind destinată în primul rând aplicațiilor complexe din industria auto.

Alte trei mașini Demag la standurile partenerilor

Companiile partenere cu exponate care au avut legătură cu utilajele Sumitomo (SHI) Demag sunt au fost Sepro Robotique (hala A1, standul 1203), ONI (hala A5, standul 5103) și Kunststoff-Institut Lüdenscheid (KIMW, hala A5, standul 5312).


Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Da, sunt de acord