Ciclicitatea activităţii economice. Factori de influenţă a fluctuaţiilor ciclice identificate în economia României

Recenzii

Ciclicitatea activităţii economice. Factori de influenţă a fluctuaţiilor ciclice identificate în economia României

Lucrarea reunește o serie de contribuții originale care au în vedere în special unele dezvoltări metodologice care pornesc de la principalele modele econometrice utilizate pe plan mondial. Apelează atât la metode calitative, cât și la metode cantitative de cercetare, care sunt bine susținute prin apelarea la unele metode statistico-matematice de analiză, cum ar fi de exemplu analiza multivariată.

Metoda predilect folosită este regresia simplă și multiplă și, respectiv, metoda corelației. Pentru testarea relevanței statistice a modelului s-au utilizat testul F și testul t din aplicația Stata. Autoarea apelează însă la un set de metode complexe de analiză: inducția, deducția, explicația cauzală, analiza comparativă, ilustrarea grafi că a unor serii de date statistice secundare obținute din bazele de date puse la dispoziție prin amabilitatea specialiștilor de la Institutul Național de Statistică și, respectiv de la Banca Mondială.

Prin structură și conținut lucrarea oferă noi deschideri pentru posibile abordări ulterioare dedicate complexei problematici a fl uctuațiilor ciclice din economie și respectiv pentru a identifi ca un set coerent de politici și măsuri menite să contribuie la atenuarea efectelor indezirabile în plan economic și social ale acutizării și amplifi cării unora dintre efectele perverse pe care fl uctuațiile și în special crizele economice le pot induce pe termen mediu și lung. (Prof. univ. dr. Christina Marta SUCIU).

  • Autori:Ruxandra Ioana Curea-Pitorac
  • Editura: Economică
  • ISBN: 978-973-709-853-5
  • Nr. pagini: 98
  • Anul apariției: 2018
  • Preț: 21 ron

Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Da, sunt de acord