ABB continuă să susţină educaţia generaţiei viitoare de ingineri din România

Resurse Umane

de ABB Romania

ABB continuă să susţină educaţia generaţiei viitoare de ingineri din România

Cel mai recent echipament sponsorizat constă în livrarea unei celule noi de medie tensiune tip UniGear ZS1 Digital ABB pentru Laboratorul Facultăţii de Energetică din cadrul Universitaţii Politehnica din Bucureşti.

Acest tip de celulă este prima celulă digitală livrată de ABB în România și este echipată cu un releu de protecție tip REF615 Relion® (REF615), un întreruptor precum și cu senzori de curent și tensiune. Acest echipament a fost proiectat în mod special pentru scopuri didactice, având ușa frontală transparentă și iluminare interioară pentru o mai bună vizualizare a echipamentelor componente din interior. Această celulă combină tehnologia digitală de ultimă generație, necesară pe partea de distribuție de medie tensiune unde ABB stabilește deja un trend. Soluția ABB pentru celula de medie tensiune digitală integrează și inovează protecția, controlul și detectarea parametrilor de funcționare, transmițând statusul și comenzile necesare către echipamente cu fiabilitate în timp real pe comunicație Ethernet cu protocol IEC 61850.

Pe 19 aprilie 2019 în prezenţa domnului profesor George DARIE, Prorector al UPB şi a domnului Tomasz Wolanowski, Country Managing Director al ABB România, precum şi a numeroase alte personalităţi din domeniul ingineriei energetice, a fost inaugurat cel mai recent echipament, sponsorizare din partea firmei ABB.

La începutul anului, ABB a sponsorizat acest laborator și cu un sistem SCADA RTU540 care va integra și va permite controlul de la distanță al celulei digitale UniGear ZS1. Specialiștii ABB păstrează un contact permanent cu universitatea, asigurând astfel atât sprijinul tehnic necesar, cât și instruirea.

Atât studenții facultății, cât și masteranzii și doctoranzii acesteia vor avea acum posibilitatea de a studia noile tehnologii ABB - măsurare, sisteme de protecție și control - utilizând echipamente ABB performante de ultimă generaţie din laboratorul Facultății. 

"ABB este deosebit de activă în susținerea educației tehnice în România. Suntem bucuroși să facilităm accesul viitorilor ingineri la tehnologia digitală ABB, ca un sprijin practic în procesul lor de studiu." Tomasz WOLANOWSKI, Country Managing Director ABB România

"Consider această sponsorizare atât un gest de recunoştinţă pentru facultatea de Energetică unde am studiat, cât şi un prilej de a continua buna colaborare cu profesorii facultăţii și de a oferi studenţilor posibilitatea acomodării cu echipamentele ABB de ultima oră din domeniul energetic." Marius DEACONU, Engineering & Commissioning Manager, ABB România

O altă acţiune menită să vină în sprijinul studenţilor a fost organizarea de către ABB a concursului „ENERGIZE YOUR CREATIVE IDEAS WITH ABB”, la care au participat studenţi din anii III și IV de la Facultatea de Energetică din cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti.

La concurs s-au înscris 10 echipe care și-au prezentat și susținut proiectele înscrise în concurs, în fața unui juriu format din reprezentanți ABB și profesori de la Politehnică, Facultatea de Energetică.

Scopul concursului a constat în familiarizarea viitorilor ingineri cu tehnologia ABB de ultimă generaţie și cu studiul soluţiilor actuale pentru staţii de medie și înaltă tensiune.

Premianții concursului „ENERGIZE YOUR CREATIVE IDEAS WITH ABB”, sunt:

Premiul I – Ion Adrian Nicu, student anul IV la Facultatea de Energetică

Premiul II – Andreea Scripcaru, studentă anul IV la Facultatea de Energetică

Premiul III – Echipa formată din Gemil Eda și Ion Vlăduț, studenți în anul IV la Facultatea de Energetică.

"Suntem foarte mândri de acţiunile realizate alături de partenerul nostru, Universitatea Politehnica Bucureşti, întrucât tehnologia și inovația stau la baza întregii noastre activități. Prin proiectele noastre, dorim să contribuim la dezvoltarea unei noi generații de tineri talentați, care să devină liderii de mâine în materie de inginerie." Graţian Fierăscu, Project Manager ABB România

O altă acţiune realizată de ABB în colaborare cu Facultatea de Energetică din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti a fost vizita la fabrica ABB din Sevlievo, Bulgaria organizată pentru un grup de 15 studenți. Aceștia au fost însoțiți de 3 specialiști de la ABB România și 2 profesori de la UPB. Vizita reprezintă una dintre acțiunile desfășurate de ABB pentru studenți în cadrul concursului „Energize Your Creative Ideas with ABB”, în urma căruia compania a oferit 3 burse câștigătorilor.

De-a lungul timpului, ABB a dotat cu echipamente laboratoarele Universităților Tehnice din Iași, Bacău, Cluj-Napoca și Târgu Mureș.


Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.