Peste 500 de posturi sunt disponibile la principalul constructor de automobile din România

Resurse Umane

de Renault Technologie Roumanie

Peste 500 de posturi sunt disponibile la principalul constructor de automobile din România

Grupul Renault România a venit la cel mai mare târg de carieră din România, Angajatori de top, şi oferă pasionaţilor de automobile: 

  • Peste 500 de posturi pentru activităţile de inginerie, servicii, fabricaţie
  • 100 de locuri pentru studenţi şi masteranzi care îşi doresc să facă practică în cadrul companiei 

De nouă ani, Grupul Renault, unul dintre angajatorii de referinţă din România, este prezent  la târgul de carieră, Angajatori de Top.  La ediţia de primăvară din acest an, (Bucureşti, 25-26 martie 2016), Grupul vine cu o ofertă generoasă de posturi pentru specialişti cu experienţă de minimum doi ani în activitatea de inginerie, supply chain şi post-vânzare. În plus, compania are deschise oportunităţi în domeniul fabricaţiei şi al activitaţilor suport, financiar şi achiziții.

 

Peste 300 de posturi în R&D

Grupul caută pentru activitatea de R&D ingineri, absolvenţi ai facultăţilor tehnice, în domeniul automobilelor (Automotive), cu următorul profil:  

- Competenţe proiectare CATIA, calcul, simulare numerică

- Experienţă de minim 2 ani în domeniul auto sau conex

- Experienţă de management de proiect

- Cunoştinţe despre tehnica automobilului

 

Aceştia trebuie să facă dovada unui simţ practic dezvoltat şi să fie interesaţi de activitatea de dezvoltare vehicule.

Alte 200 de posturi sunt disponibile în echipele de supply chainpost-vânzare şi studii de piaţă. Candidaţii trebuie să întrunească următoarele cerinţe:

- Studii superioare tehnice sau studii economice

- Experienţă de minim 2 ani în domeniul supply chain, post-vânzare sau studii de piaţă

- Cunoştinţe în domeniul digital şi customer service

 

Pentru activitatea de fabricaţie vehicule, pentru platforma industrială de la Mioveni, compania caută automatişti şi analişti calitate. Cei interesaţi trebuie să fie absolvenţi de studii tehnice, în domeniul automatică, să fie deschişi să lucreze în mediul industrial şi să aibă experienţă în procesele de automatizare şi în materie de calitate.

În oferta Grupului la Angajatori de Top există şi posturi în echipele activităţilor financiar şi achiziţii. Pentru acestea, sunt necesare preponderent studii tehnice, studii economice, competenţe de calcul, analiză şi sinteză, dar şi aptitudini de negociere.

Candidaţii pentru cele peste 500 de posturi (bazate în Bucureşti, Titu sau Mioveni) trebuie să  cunoască minim o limbă de circulaţie internaţională (engleză, franceză, germană), să aibă cunoştinţe avansate de MS Office, să dea dovadă de capacitate de lucru în echipă şi deschidere către mediul internaţional (multicultural) şi capacitate de comunicare.

Pasionaţii de automobile care răspund invitaţiei de a cunoaşte Grupul vor putea susţine un prim interviu în standul companiei, în cele două zile ale târgului.

 

„Drive your Future” 2016 continuă

Studenţii (anul III, IV) şi masteranzii care îşi doresc să facă practică în Grupul Renault România, pot accesa programul „Drive your Future” în perioada târgului.

Stagiarii vor descoperi principalele activităţi ale Grupului care se desfăşoară: 

- pe platforma industrială de la Mioveni pentru activităţile de fabricaţie şi logistică

- la centrul de R&D, la Bucureşti (proiectare, calcul, simulare numerică) şi Centrul Tehnic Titu (testare vehicule şi componente mecanice)

- la Bucureşti pentru activităţile comercial, supply chain, post-vânzare, studii de piaţă şi cele suport (IT, financiar şi HR)

În ultimii 13 ani, peste 1.500 de studenţi şi masteranzi din ţară au avut şansa de a se familiariza cu domeniul auto, de a descoperi meseriile Grupului Renault în România. 33% dintre aceştia  au fost angajaţi în urma stagiilor. 

Întreaga ofertă a Grupului Renault este disponibilă în stand, în cele două zile dedicate târgului, dar şi pe site-ul companiei. 



Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Da, sunt de acord