Sondaj PwC NextGen - Aproape 90% dintre moștenitorii companiilor antreprenoriale din Europa Centrală și de Est cred în digitalizarea afacerilor

Resurse Umane

de PriceWaterHouseCoopers Romania (PwC)

Sondaj PwC NextGen - Aproape 90% dintre moștenitorii companiilor antreprenoriale din Europa Centrală și de Est cred în digitalizarea afacerilor

Următoarea generație a proprietarilor de companii antreprenoriale din Europa Centrală și de Est (ECE) vrea să aducă valoare afacerilor prin adoptarea unor strategii de digitalizare, potrivit sondajului PwC NextGen Survey 2019 realizat în România, Rusia, Polonia, Bulgaria și Albania.

Astfel, aproape 90% dintre cei chestionați vor să își valorifice cunoștințele digitale și să dezvolte o strategie de digitalizare potrivită. Cele mai relevante tehnologii emergente pentru viitorul companiilor sunt, în opinia lor, Internet of Things (82%), roboții (57%) și inteligența artificială (54%).

Moștenitorii afacerilor de familie sunt nativi digitali și consideră că tehnologia digitală este crucială pentru succesul companiilor lor. Din acest motiv, doresc să își folosească cunoștințele în domeniul tehnologiei pentru a-și ajuta companiile să se adapteze în era digitală și să obțină performanță. De exemplu, 30% dintre subiecți, în principal provenind din sectorul producției industriale, sunt preocupați de faptul că afacerea de familie a rămas în urma competitorilor.Ionuț SAS, Partener și Liderul serviciilor pentru afaceri antreprenoriale PwC România

Următoarea generație de antreprenori care moștenesc afaceri de familie este preocupată de nevoile în continuă schimbare ale clienților (26%), impactul noilor tehnologii (22%) și concurența de pe piață (19%). Principalele priorități sunt profesionalizarea și modernizarea practicilor de management (97%), soluțiile pentru atragerea și reținerea talentelor (90%) și îmbunătățirea competențelor angajaților - upskilling (86%).

În prezent, 53% dintre reprezentanții noii generații din Europa Centrală și de Est sunt implicați în activitățile companiilor lor, procentul fiind sub media globală de 70%. În schimb, 76% estimează că se vor implica. Astfel, până în 2025, 47% se așteaptă să preia roluri de directori executivi și 33% să devină acționari majoritari.

Alte concluzii ale sondajului

  • 37% spun că li s-a oferit deja posibilitatea de a conduce un proiect de schimbare specifică în afacerea lor de familie.
  • 23% dețin funcții de directori executivi, iar 47% se așteaptă să ajungă în această poziție până în 2025 (depășind media globală de 41%).
  • 20% sunt, în prezent, acționari majoritari în companiile de familie și alți 33% se așteaptă să devină acționari majoritari până în 2025.
  • Abilitățile-cheie pe care viitoarele generații de proprietari le consideră esențiale pentru a-și conduce companiile sunt rezolvarea problemelor și gândirea strategică (73%), leadership-ul (73%) și abilitățile de comunicare (60%).
  • 90% investesc în educația lor.

Despre studiu

PwC NextGen Survey CEE a fost realizat în perioada iunie-august în rândul proprietarilor de afaceri de familie din cinci state ale Europei Centrale și de Est (Polonia, Rusia, România, Bulgaria și Albania) cu activități în sectoare precum industrie, farmaceutic și sănătate, retail, transport, logistică, real-estate, construcții, tehnologie, media și telecomunicații și servicii financiare.

Despre PwC

PwC este o rețea de firme prezentă în 158 de țări cu mai mult de 276.000 de profesioniști ce oferă servicii de calitate în domeniul auditului, consultanței fiscale și consultanței pentru afaceri.


Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.