Specialiştii Bosch consiliază studenţi şi absolvenţi în cadrul programului Speed Mentoring, iniţiat de către Minds Hub

Resurse Umane

de Bosch Rexroth Sales

Specialiştii Bosch consiliază studenţi şi absolvenţi în cadrul programului Speed Mentoring, iniţiat de către Minds Hub

Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii, a susţinut pe 23 noiembrie 2016, o sesiune de mentorat la sediul organizaţiei Minds Hub din incinta Facultăţii de Economie şi de Administrare a Afacerilor (FEAA).

Tinerii de la Minds Hub au iniţiat evenimentul intitulat Speed Mentoring, pentru a crea o punte între mediul de business şi cel academic. În cadrul acestei metode non-formale de învăţare, numită şi „biblioteca vie”, 12 studenţi împărţiţi în grupuri de câte cinci au avut ocazia să discute, pe rând, cu profesionişti din partea companiei Bosch şi să afle detalii despre desfăşurarea activităţii într-o companie multinaţională. „Am dat curs invitaţiei partenerilor de la Minds Hub din dorinţa de a veni în întâmpinarea nevoilor studenţilor şi de a-i conecta încă de pe băncile facultăţii cu mediul de business”, a declarat Raluca Românu, Director General Bosch Service Solutions din Timişoara.

După 15 minute de discuţii informale, grupurile de studenţi s-au schimbat între ele, astfel încât să beneficieze fiecare de experienţa profesioniştilor invitaţi. Interacţiunea dintre tinerii prezenţi la eveniment şi specialiştii Bosch a fost deschisă şi flexibilă, aceştia adaptându-şi pe parcurs conţinutul discuţiilor după întrebările sau interesele studenţilor. După sesiunea de mentorat, cinci dintre studenţii participanţi au avut parte de o întâlnire individuală, timp de 15 minute, cu specialiştii de la Bosch.

Participanţii au abordat subiecte de actualitate pe piaţa muncii şi din mediul de business, cum ar fi descrierea concretă a unei pozi­ţii într-o companie, ce cunoştinţe dobândite în facultate servesc cel mai mult la începutul carierei, dar şi strategii de dezvoltare profesională a angajaţilor într-o organizaţie. „Angajaţii diviziei de Shared Services din cadrul Bosch au împărtăşit tinerilor partici­panţi experienţe din cariera lor. Aceştia au demontat, în cadrul unui eveniment educativ inedit, mitul studentului cu experienţă şi i-au familiarizat pe tineri cu o mică parte din ceea ce presupune munca într-un departament financiar”, a continuat Românu.

Bosch investeşte continuu în programe educaţionale pe termen mediu şi lung, care au scopul de a angaja, motiva şi inspira tineri valoroşi aflaţi la începutul carierei lor. Bosch susţine iniţiativa orga­nizaţiei Minds Hub şi doreşte să continue participarea la acţiuni de ,,Speed Mentoring” şi cu specialişti din domeniul tehnic.



Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Da, sunt de acord