Vineri şi sâmbătă,70 de companii și peste 2500 de oportunităţi de carieră la Timișoara

Resurse Umane

de Catalyst Solutions

Vineri şi sâmbătă,70 de companii și peste 2500 de oportunităţi de carieră la Timișoara

Săptămâna aceasta, vineri şi sâmbătă, pe 21-22 octombrie, cei care sunt în căutarea unui job pot participa la cel mai mare târg de carieră. La eveniment sunt aşteptaţi peste 4500de profesionişti, studenţi şi proaspăt absolvenţi care pot interacţiona cu reprezentanţii celor 70 de companii participante.

Care sunt cele 70 de companii care vor fi prezente vineri şi sâmbătă la CRAFT?

Cele 70 de companii prezente la târgul de carieră Angajatori de TOP sunt organizații multinaţionale şi locale, angajatori cu importante planuri de dezvoltare pentru următoarea perioadă. O parte dintre angajatorii care pot fi întâlniți vineri și sâmbătă la Centrul Regional de Afaceri sunt: Accenture, Adecco, AEM, Altran Maroc, ATOSS Software, Azur, BearingPoint România, Beespeed, berg COMPUTERS, Bosch Service Solutions, Buw, Coca-Cola HBC Romania, Continental, DRÄXLMAIER Group, Elektrobit Automotive Romania, Flex, Hartl Connect, HELPLINE, Huawei, IBM, Lidl România, McDonald`s România, Microsoft, Nokia, Pepco, Valeo Lighting Injection, Visma Software, Yazaki Component Technology, ZTE Services Romania.

Schimbări importante pe piaţa forţei de muncă.

Companiile au planuri de dezvoltare şi extindere a numărului de angajaţi din România. Comparativ cu ediţiile anterioare, observăm o creştere semnficativă a numărului de companii prezente la ediția din această toamnă Angajatori de TOP Timișoara, fiind cel mai mare eveniment din ultimii 10 ani. Din discuţiile noastre cu angajatorii prezenţi, nevoia de recrutare a crescut, iar accentul este atât pe recrutarea de candidaţi experimentaţi, cât şi de tineri absolvenţi şi persoane entry-level. Companiile au un focus puternic pe recrutare, iar planurile de angajare ale acestorasunt în creştere, astfel se explică şi prezenţa lor într-un număr atât de mare comparativ cu ediţiile anterioare.            

„Consider că piaţa muncii este foarte dinamică şi într-o continuă schimbare. Candidaţii trebuie să ia în considerare mai mulţi factori (cultura organizaţională, mediul de lucru, oportunităţile de dezvoltare profesională, programele de training, etc), nu doar componența salarială atunci când analizează o ofertă de muncă” – Apostoiu Lavinia, HR Manager, ZTE SERVICES ROMÂNIA.

„În zona de vest a ţării, numărul investitorilor a crescut foarte mult, drept urmare a crescut şi oferta de locuri de muncă. Credem că cei care îşi caută un loc de muncă ar trebui să analizeze bine ofertele, din toate punctele de vedere, şi să-l aleagă pe acela care se potriveşte cel mai bine cu principile şi valorile lor.” – Iacobescu Diana Maria, Referent Resurse Umane, HAMILTON CENTRAL EUROPE.

„Piaţa forţei de muncă este din ce în ce mai dinamică şi acum versus 2010/11 sunt mult mai multe oportunităţi şi joburi disponibile. Riscul este să revenim la comportamentele din perioada anterioară crizei, când schimbările de job se făceau mult prea des şi bazat pe nevoi imediate, nu pe o strategie personală de dezvoltare” - Anca Păun, Recruitment Coordinator, Coca-Cola HBC România.

„Piaţa forţei de muncă cunoaşte o dezvoltare continuă, iar candidaţii ar trebuie să ofere timp pentru a se informa legat de domeniul de activitate al companiilor pentru care îşi doresc să lucreze, nivelul de stabilitate oferit adecvat contextului economico-social, beneficiile legate de respectarea legislaţiei în procesul de muncă, nivelul de compatibilitate între pregătirea profesională, propriile competenţe şi expectanţe şi cerinţele postului, posibilitățile de dezvoltare, precum şi existenţa echilibrului viaţă profesională - viaţă personală” - Crişan Georgiana, Asistent Resurse Umane, Auchan România.

Cum se pot pregăti cei care vor fi prezenţi la Angajatori de TOP?

Le recomandăm vizitatorilor să descarce CV-ul Barcode pe care îl pot accesa din contul lor pe Hipo.ro. Cu un singur CV pot aplica la toate joburile deschise de companiile prezente, în plus toate modificările din CV vor fi actualizate în timp real, astfel încât companiile au acces la ultima variantă a CV-ului.

De ce  le recomandăm celor care sunt în căutarea unui job să participe la Angajatori de TOP?Pe lângă faptul că au ocazia să discute direct cu echipa de HR şi să cunoască o parte dintre potenţialii viitori colegi, perspectivele de dezvoltare în carieră, poziţiile deschise şi proiectele pe care pot lucra în cadrul companiei, mai jos am listat 5 motive pentru care le recomandăm celor care sunt în căutarea unui job să îşi noteze în agendă prezenţa la Angajatori de TOP:

  • Diversitatea companiilor prezente, 70 de companii cu planuri de recrutare în domenii de activitate, precum: IT&C, Inginerie, Automotive, Servicii și BPO, Retail, FMCG, Servicii de recrutare, Logistică,Audit și Consultanță, Financiar-Bancar, Construcțiietc.
  • 2500 de joburi şi oportunităţi de carieră pentru profesionişti, absolvenţi şi studenţi;
  • peste 270de poziţii în cadrul programelor de internship& trainee șia stagiilor de practică;
  • Participarea gratuită, în baza preînscrierii la 31 de workshopuri şi conferinţe;
  • Sesiuni gratuite de consiliere în carieră oferite la standul CV Experts de specialişti în recrutare cu peste 10 ani de experienţă.

Accesul la Angajatori de TOP Timișoara este gratuit în baza CV-ului Barcode descărcat de pe Hipo.ro şi va fi permis vineri, 21 octombrie, în intervalul 10.00-18.00 şi sâmbătă, 22 octombrie, în intervalul 10.00-17.00, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara.



Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Da, sunt de acord