Comanda interactivă de ghidare a robotilor industriali

Roboti

de Institutul Fraunhofer

Comanda interactivă de ghidare a robotilor industriali

Oamenii de știință de la Institutul Fraunhofer pentru Mașini-Unelte și Tehnologie de Formare IWU au dezvoltat o tehnologie inovatoare ce permite oamenilor și roboților mari industriali să lucreze împreună într-o manieră intuitivă, ce lasă impresia unei asemănări foarte mari cu lucrul în echipă al oamenilor. Folosind avantajul acestei tehnologii, roboții pot recunoaște gesturi, chipuri și poziții ale corpului, pentru a face această colaborare tot mai sigură și mai eficientă.

La o privire rapidă pe planul halei putem vedea cum colaborarea om-robot a devenit tendința principală în fabricație. Totuși, la o a doua privire se vede că este mai mult „fiecare pentru sine” decât „lucrăm amândoi”. Roboți de capacitate mare operează alături de muncitori, fără sisteme de securitate, dar interacțiunea directă este un lucru nepermis. Precauțiile de securitate impun ca robotul să se oprească imediat ce un om pune piciorul într-o zonă de securitate cu un perimetru de dimensiuni considerabile.

Sigur, eficient şi direct - un mod mai bun de a lucra împreună

Institutul Fraunhofer pentru Mașini-Unelte și Tehnologie de Formare IWU a descoperit o tehnologie nemaiîntâlnită de a face lucrul în echipă om-mașină mai eficient, aducând beneficii întregului flux de lucru în producție. „Am adăugat interacțiunea efectivă, sigură și flexibilă la tehnologia deja moștenită. Acum este pentru prima dată când oamenii pot comunica și colabora direct cu roboți de capacitate mare pe baza gesturilor cu mâna, în industrie,” spune Dr.Ing. Mohamad Bdiwi, șeful departamentului de robotică de la Fraunhofer IWU.

La nivelul halei, această colaborare funcționează în felul următor: mașina recunoaște gesturile umane, chipurile și pozițiile corpului atunci când o persoană intră în zona de lucru a robotului. Aceste date servesc la a conferi securitate lucrului în echipă și la acomanda robotul. Omul pur și simplu gesticulează folosindu-și mâinile și brațele pentru a da instrucțiuni colucrătorului mecanizat pentru a efectua o sarcină. Robotul poate interpreta chiar și mișcări complexe.

„Tehnologia noastră transferă comanda prin gesturi în aplicațiile industriale. Până în prezent, acesta s-a folosit cu precădere în industria de jocuri, de exemplu, pentru console,” adaugă Bdiwi.

Robotul nu doar că urmărește mâinile; ci scanează și chipurile. De exemplu, dacă omul se uită într-o parte sau în spate pentru a vorbi cu un alt colucrător, mașina știe să ignore gesturile adresate altora. Oamenii și roboții pot lucra împreună direct și chiar pot da piese și scule de la unii la alții.

Robotul „vede” când o mână este prea aproape de chipul lucrătorului și așteaptă ca acesta să întindă brațul în afara zonei de pericol înainte de a-i înmâna obiectul. Această interacțiune om-robot a apărut datorită algoritmilor și camerelor 3D ce conferă roboților capacitatea de a vedea.

Algoritmii sunt gata de acțiune. Cercetătorii de la Fraunhofer IWU vor prezenta inovația lor în cadrul Hannover Messe, între 1 și 5 aprilie, când vizitatorii vor putea să vedă o aplicație demonstrativă interactivă cu comanda prin gesticulare la standul C24 din hala 17. (www. fraunhofer.de)


Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.