ROBOŢII lucrează cu materiale compozite

Roboti

de Fanuc Automation Romania

ROBOŢII lucrează cu materiale compozite

În 2014, RobotCenter Norr AB a început să dezvolte prototipul unei unităţi de producţie individuale pentru fabricarea rezervoarelor sub presiune din materiale compozite, care, cu ajutorul produselor FANUC, vor conduce, în mod optimist, la o realizare uriaşă pe piaţă.

Pe parcursul celor 15 ani de experienţă în industrie, RCN din Umeå a livrat şi a instalat soluţii automatizate complete pentru companii de talie medie şi mare de pe piaţa internaţională. Printre acestea, se numără unităţi de producţie pentru rezervoare sub presiune, care au fost livrate iniţial în Asia şi care au condus, de asemenea, la ideea de automatizare şi eficientizare superioară unei soluţii preexistente. În sprijinul acestui proiect, RCN a lucrat cu FANUC Nordic, care a furnizat roboţii şi expertiza.

„FANUC are o gamă foarte variată de produse şi, prin urmare, ne-a fost uşor să găsim un robot care să se potrivească fiecărui proiect în parte. De aceea, am identificat oportunitatea de a putea dezvolta propriul produs şi am făcut acest lucru. Suntem extrem de recunoscători pentru resursele pe care ni le-a furnizat FANUC şi pentru că putem folosi brandul lor. Capacitatea de proiectare şi dezvoltarea unei instalaţii atât de avansate necesită multe cunoştinţe, produse bune şi o colaborare foarte bună cu toată lumea, dând credit şi bazându-te unul pe altul în proporţie de 100%. Prin urmare, FANUC a fost o alegere evidentă pentru noi. FANUC ştie să asculte şi înţelege nevoile clientului. Pe lângă produsele bune, FANUC deţine personal cu aptitudini excepţionale, care ne oferă expertiză şi instruire.”, afirmă Christer LARSSON, CEO şi proprietar RCN.

Totul a început cu Kurt Berglund, profesor de rezistenţa materialelor, care l-a întâlnit pe Christer Larsson în prima decadă a anilor 2000. Kurt lucrează la dezvoltarea de produse şi în producţia de rezervoare sub presiune din anii ʾ70 şi s-a gândit că acest domeniu ar putea fi mai efficient cu aportul RCN privind automatizarea roboţilor. Acum, după aproximativ zece ani, RCN a livrat trei instalaţii pentru producţia de rezervoare sub presiune, în Europa şi în Asia.

Profesorul KURT BERGLUND, expert în domeniu, explică mai multe despre ce ar putea însemna acest proiect pe piaţă:

Potrivit informaţiilor pe care le avem, aţi început deja propria cercetare pe această temă din anii '70; ce v-a suscitat interesul?

Kurt Berglund: Am fost întotdeauna interesat și de mecanica corpurilor rigide, şi de cea a celor deformabile. Bazele fuseseră deja puse pe vremea când eram copil. Eu şi fratele meu obişnuiam să ne petrecem timpul proiectând şi construind lucruri din lemn şi din oţel, uneori cu succes, alteori fără.

Pe vremea când mi-am făcut doctoratul la KTH, supervizorul meu mi-a trezit interesul pentru materialele cu o structură internă vizibilă. Materialele compozite din fibre sunt un exemplu de astfel de materiale. Am fost fascinat de posibilităţile de proiectare a unui produs ca acesta, dar şi de cele de adaptare a materialului pentru el.

 

Ce a însemnat proiectul pentru dvs., din punctul de vedere al viziunii, şi cum ar putea afecta piaţa, pe viitor?

K.B.: Cred că vă referiţi la rezervoarele noastre CCT (Conformable Composite Tank). Dezavantajul GNC (gaz natural comprimat) constă în faptul că ai nevoie de un rezervor cu un volum de 3 până la 3,5 ori mai mare în cazul gazului natural/biogazului, comparativ cu benzina sau cu motorina, din cauza densităţii mai mici a energiei gazului în raport cu benzina sau cu motorina. Nu este uşor să obţii volume aşa mari la vehiculele normale, sub forma „tuburilor sudate”. În plus, dacă acestea sunt din oţel, sunt grele. Cu un alt tip de rezervor, este mai uşor să optimizezi utilizarea spaţiului existent în vehicul. Cred că acest lucru reprezintă o condiţie obligatorie pentru realizarea utilizării la scară foarte mare a gazului.

Cum s-a derulat procesul de obţinere a unui produs finit împreună cu RCN?

K.B.: Colaborez cu RCN de mult şi ne cunoaştem foarte bine. Îmi plac colaborările pe termen lung, deoarece poţi cunoaşte punctele forte şi punctele slabe ale ambelor părţi şi, prin urmare, nu trebuie să o iei mereu de la capăt de fiecare dată.

Dennis Librell, director de vânzări pentru regiunea Nordic de la FANUC, declară că, în cadrul acestui produs, "a fost dificilă identificarea robotului de utilizat, deoarece soluţia este absolut unică. Instalaţia necesită stabilitate mecanică, mişcări coordonate între mai mulţi roboţi şi un sistem de control de înaltă performanţă. S-au ales roboţi din seria R-2000 şi M-900".

RCN este de părere că cererea pentru rezervoare sub presiune va creşte semnificativ în anii următori, nu doar în Europa, ci în toată lumea. Tehnologia nouă a produsului va însemna că, pe viitor, construcţia rezervoarelor de presiune va fi semnificativ mai eficientă din punctul de vedere al costurilor, având ca rezultat un produs final mai economic.


Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Da, sunt de acord