Activitatea de cercetare-dezvoltare a sculelor aşchietoare înseamnă profit suplimentar pentru utilizatorii moderni

Scule

de Iscar Tools

Activitatea de cercetare-dezvoltare a sculelor aşchietoare înseamnă profit suplimentar pentru utilizatorii moderni

Departamentul de Cercetare-Dezvoltare ISCAR se concentrează asupra multiplelor beneficii aduse de timpul investit în cercetare – nu de puţine ori îndelungat. Deopotrivă, există o preocupare şi pentru recuperarea cât mai rapidă a acestei investiţii,  de reflectarea ei în creşterea vânzărilor firmei.

O analiză logică a unei societăţi deţinătoare de maşini-unelte, de echipamente auxiliare şi de sisteme software de producţie conduce la concluzia că toate acestea – costisitoare de altfel – sunt justificate de o singură raţiune fundamentală: să asigure sculelor aşchietoare condiţiile optime pentru a aşchia metalul. Atunci când aceste costuri substanţiale se suprapun peste altele, inevitabile şi ele, cum ar fi cele cu personalul angajat în activitatea productivă, a celui auxiliar, cheltuieli legate de clădiri şi de asigurarea unui climat propice producţiei moderne, alegerea celor mai performante scule devine absolut esenţială în realizarea de profit.

Dezvoltarea atât a maşinilor cât şi a sculelor aşchietoare este un proces continuu, fără oprire. Inovaţiile aduse în domeniul sculelor au stimulat producătorii de maşini-unelte să lanseze pe piaţă noi generaţii, capabile să furnizeze viteze şi avansuri din ce în ce mai mari. În mod similar, progresul realizat în domeniul tehnologiilor maşinilor-unelte a reprezentat un stimul permanent pentru producătorii de scule, care au căutat să utilizeze la maximum capacităţile noilor generaţii de utilaje. În general, având în vedere că performanţele maşinilor–unelte sunt mai vizibile, este relativ mai uşor pentru ingineri să aprecieze progresul tehnic continuu în acest domeniu. Prin contrast, talia mai redusă a sculelor, cât şi progresul constant al acestora, mai puţin vizibil, fac mai greu de sesi­zat avantajele acestui domeniu. Mai mult, realizările ştiinţifice impresionante din ultima perioadă sunt evaluate cu scări de măsură extrem de precise: micro, nano sau chiar atomice, dacă ne referim la spectaculosul Grafen, recent realizat.

Odată realizate progresele în domeniul materialelor, acestea au influenţat imediat şi anumite aspecte din dezvoltarea sculelor aşchietoare. Spre exemplu, substratul plăcuţelor ISCAR din carbură este evaluat la scară submicronică în timp ce progresul acoperirilor ISCAR are loc la nivel molecular. Adăugaţi acestor aspecte şi progresul continuu rea­lizat în zonele critice ale geometriilor de aşchiere, sesizabile doar în timp, în niciun caz imediat. De asemenea, se realizează  dezvoltări vitale în cadrul proceselor de producţie a sculelor şi care, e de la sine inţeles de ce, trec aproape neobservate.

Inginerii mai puţin informaţi ar trebui să dea mai multă atenţie progresului din domeniul sculelor şi să realizeze că sculele pe care le utilizează ar putea fi depăşite. Pe de altă parte, chiar şi fără a fi pe deplin informaţi, cei care au fost atraşi de schimbare şi au introdus în producţie ultimele generaţii de scule ISCAR, au sesizat imediat avantajele.

În afară de utilizarea unor game de avansuri şi de viteze superioare, noii utilizatori beneficiază şi de durabilităţi mult superioare ale muchiilor aşchietoare, cât şi de faptul că o sculă modernă poate realiza o gamă largă de procese, care solicita anterior două, trei sau chiar mai multe scule.

Acolo unde inovaţia este perpetuă

Activitatea permanentă de cercetare-dezvoltare ISCAR a permis firmei să aducă multe premiere în acest domeniu. ISCAR a pus bazele unor noi standarde în dezvoltarea unor sisteme de scule mai precise, mai rapide, mai robuste, realizate cu acoperiri moderne şi cu geometrii inovatoare. Aceste dezvoltări moderne realizate de ISCAR au adus de la sine progrese impresionante în domenii precum strunjirea, debitarea, frezarea sau găurirea.

Generat de cerinţe reale din zona producţiei, fiecare nou produs ISCAR este iniţial o idee născută în mintea unui inginer. Conceptul este introdus apoi într-un program avansat, care parcurge o etapă de analize amănunţite. Ajustări repetate de mare fineţe, însoţite de analize şi testări, continuă până când sunt atinse rezultatele cerute. Numai după un asemenea proces de dezvoltare şi de testări repetate, produsul poate avansa la stadiul de prototip şi apoi la cel de dezvoltare în vederea producerii lui efective.

Să proiectezi scule avansate nu este suficient - ele trebuie să fie utilizate

Toţi potenţialii utilizatori trebuie să înţeleagă faptul că dacă nu adoptă rapid progresul constant realizat în domeniul sculelor aşchietoare, concurenţii lor mai iuţi le-o vor lua înainte. Vor implementa noile scule şi vor profita înaintea lor de avantajele aduse, care se traduc, în final, în avantaje comerciale.

Mulţi cunosc, poate, istorioara despre puştiul care alerga precipitat să iasă din junglă, împingându-şi bicicleta.  Întrebat de ce nu e pe şa, pedalând, a replicat : ,,Sunt urmărit de un tigru şi nu am avut timp să mă urc pe bicicletă !” Chiar dacă e foarte clar că puţinul timp investit în urcatul pe bicicletă i-ar fi adus imediat avantajul unei viteze superi­oare, adică mărirea distanţei dintre el şi tigru, nu a făcut-o, lipsit de imaginaţie. În mod similar, unii producători preocupaţi, în totalitate de programul de producţie sufocant îşi continuă activitatea în mod inert, fără a introduce progresul.

Pe de altă parte, fiind la curent cu cele mai noi dezvoltări din domeniul sculelor aşchietoare şi cu surplusul de eficienţă pe care acestea îl pot aduce, inginerii mai informaţi renunţă cu uşurinţă la soluţiile existente mai puţin productive şi sunt deschişi realizării testărilor cu scule moderne. Astfel, pentru fiecare aplicaţie în parte au la dispoziţie în producţie cele mai potrivite soluţii. Testările sunt, e adevărat, o investiţie importantă de timp, dar odată introduse în producţie sculele determinate ca eficiente, acest timp va aduce utilizatorului avantaje nebănuite, prin creşterea productivităţii.

HIGHQLINE (IQ) ,,Prelucrând inteligent’’

În plus faţă de evoluţia constantă a gamei de fabricaţie ISCAR, ocazional se ia decizia de a face salturi calitative. Spre exemplu, acum câţiva ani ISCAR a lansat o nouă gamă de produse numită SUMO, în cadrul unei campanii globale de publicitate impresionante. Multiplele beneficii câştigate aproape instantaneu de utilizatori, în principal datorită gamei SUMO de acoperiri avansate, au făcut ca sculele cu această emblemă să rămână populare pe tot globul, până astăzi.

În mod similar, prin introducerea noii game HighQLine (Q) ,,Machining Intelligently’’, a fost imediat evident faptul că aceasta reprezintă un alt salt calitativ, revoluţionar. Acoperind practic toate familiile importante de scule, noua gamă ISCAR IQ constă în 20 de familii distincte de produse însumând peste 1300 de produse noi.

Frezare

HELI-IQ-MILL 390 – scule moderne de frezare, reprezentând ultima inovaţie ISCAR în domeniu. Acestea amplifică substanţial eficienţa operaţiei de frezare, fiind utilizabile într-un spectru impresionant de aplicaţii (figura 1).

Figura 1

P290 MILL SHRED – asigură performanţe excelente în aplicaţiile de degroşare ale aliajelor de titan şi ale celor rezistente la temperaturi înalte, devenind o familie din ce în ce mai populară. Mai mult, aceste capete de frezare pot fi utilizate cu succes în aplicaţii foarte instabile, cum ar fi cele în care suntem nevoiţi să lucrăm cu console mari, prinderi ineficiente ale pieselor etc (figura 2).

Figura 2

Plăcuţele tangenţiale

Aşa după cum le găsim permanent în articole, în standurile din expoziţii şi în general în piaţă, plăcuţele tangenţiale atrag atenţia generală. ISCAR oferă multe soluţii inovatoare, care utilizează acest tip de plăcuţă.

H600 – linie de freze capabile să prelucreze cu avansuri foarte mari beneficiind de cele mai inovatoare soluţii create de ISCAR. Recent a fost lansată o nouă sub-familie de freze, echipate cu plăcuţe mărimea 07. Succesul acestor scule în mărirea productivităţii operaţiilor de degroşare oferă utilizatorilor o bază solidă de dezvoltare.

MULTI-MASTER şi scule monobloc din carbură

Au fost introduse, recent, produse noi în această gamă, care devine astfel cea mai bogată din piaţă, în comparaţie cu gamele oricăror concurenţi din domeniu (figura 3).

Figura 3

Tendinţa generală în piaţă este să se utilizeze din ce în ce mai mult plăcuţe cu dublă-faţă. De aceea, ISCAR a realizat linia HELIDO. HELIDO690 este o familie nouă de freze cu plăcuţe indexabile pentru prelucrarea umerilor drepţi, reprezentând practic dezvoltarea liniei originale de mare eficienţă HELIDO. Aceste freze performante au demonstrat deja calităţi excepţionale în prelucrări de degroşare şi prelucrări medii (figura 4).

Figura 4

Strunjire ISO

Plăcuţele FLASHTURN, economice, groase (4,76 mm) sunt alegerea ideală pentru prelucrări ieftine. Gama de carburi este generoasă, incluzând ultimele acoperiri de tip CVD şi PVD (figura 5).

Figura 5

DOVE IQ TURN

Plăcuţele din această gamă reprezintă soluţia ideală pentru prelucrări de degroşare grele. Mecanismul revoluţionar de blocare a plăcuţelor în buzunar asigură stabilitate maximă şi amplifică durabilitatea. Avantajul imens pe care îl oferă este că pot înlocui cu succes plăcuţele de degroşare cu mono-faţă de tip – NMM, cu plăcuţe cu dublă - faţă de tip –NMG (figura 6).

Figura 6

Filetare

În completarea gamei uzuale de plăcuţe cu aşezare clasică în buzunar, ISCAR a lansat plăcuţele de filetare din gama PENTACUT, cu 5 muchii aşchietoare (figura 7).

Figura 7

O altă soluţie inovatoare, absolut surprinzătoare, este plăcuţa DECA IQ THREAD, cu 10 muchii aşchietoare, asigurând utilizatorilor un avantaj economic de neegalat (figura 8).

Figura 8

Găurire

SUMOCHAM a devenit, fără discuţie, cea mai populară familie de găurire din piaţă, aceasta datorându-se inovaţiilor permanente realizate. Un avantaj suplimentar îl aduc acum plăcuţele SUMOCHAM HCP – capete de găurire autocentrante (figura 9).

Figura 9

Canelare şi strunjire

ISCAR a îmbunătăţit familia existentă SWISSCUT, adăugând un nou concept de montare – INNOVAL, cu rezultate surprinzătoare de reducere a timpilor auxiliari. De asemenea, utilizarea este foarte uşoară, prietenoasă.

Debitarea

Datorită cererilor din ce în ce mai mari pentru sisteme de răcire cu presiune înaltă, în paralel cu sistemul existent ,,JET’’ – prin plăcuţă, ISCAR lansează o nouă soluţie de răcire prin suport cu jet concentrat pe muchia aşchietoare, pentru plăcuţe DO-GRIP şi TANG-GRIP.

În ceea ce priveşte TANG-GRIP, a fost produsă o lamă nouă, cu înălţimea de 35mm, cu 4 buzunare, menţinându-se preţul variantei anterioare.

ISCAR a proiectat o plăcuţă inovatoare, economică, cu 5 muchii de debitare, mărind gama diametrelor semifabricatelor debitate – până la 40mm. Este vorba despre PENTA IQ GRIP.

Canelare frontală

MINICUT-MFR – soluţie economică, comparativ cu cea existentă (barele PICCO). În plus, există şi soluţiile MIGR, MIU, MIT. Este o soluţie unică, inovatoare, pentru prelucrări interioare ale pieselor miniaturale, cu posibilitatea de a monta, în acelaşi buzunar, o gamă variată de plăcuţe: pentru canelare frontală, pentru canelare radială, strunjire, filetare. Este o soluţie foarte rigidă, care completează linia PICCO-ISCAR.

Noile plăcuţe TNF, cu fragmentatoare de aşchii de tip nou, înlocuiesc plăcuţele tradiţionale SELF-GRIP ,,GFF’’, furnizând rezultate superioare.

Linia JET-HP - Presiune ridiată

Tendinţa generală de utilizare a sistemelor de răcire cu presiune ridicată în strunjire, canelare şi debitare a stat, practic, la baza creării liniei ISCAR-JET HP. Aceasta măreşte productivitatea, durabilitatea şi controlul aşchiei, atunci când prelucrăm oţel inoxidabil şi aliat, mai ales în cazul aplicaţiilor din industria aerospaţială şi cea medicală.

Pentru a veni în întâmpinarea clienţilor, cu scopul identificării celor mai eficiente soluţii, inginerii ISCAR sunt gata, oricând, să organizeze testări în secţiile de producţie ale clienţilor.



Accept cookie

www.ttonline.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru.

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a www.ttonline.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru, te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Îți mulțumim pentru acest accept și nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Da, sunt de acord